Evolutia pietei de asigurari si cum a fost influentata aceasta de pandemia de COVID-19, viitorul distributiei in asigurari, noile cerinte ale consumatorilor - sunt doar cateva dintre subiectele dezbatute intr-un interviu XPRIMM de catre Cristian ROSU, Vicepresedinte Sectorul Asigurari - Reasigurari, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.
Cristian ROSU, ASF: Obiectivul nostru este consolidarea stabilitatii pietei si cresterea lichiditatii societatilor
XPRIMM:
A trecut mai bine de un an de la declansarea pandemiei COVID-19. Cum ati descrie evolutia asiguratorilor si a brokerilor in 2020 si in T1 2021?
Cristian ROSU: Datele la nivelul UE, centralizate si publicate de EIOPA din raportarile Solvabilitate II pentru trimestrul IV 2020, arata ca piata asigurarilor nu a fost afectata semnificativ din punct de vedere al activelor si al primelor subscrise, ramanand stabila. Piata locala nu se abate semnificativ de la aceasta evolutie, ba chiar as putea spune ca structura ei actuala, dominata de asigurarile generale si nu de cele de viata, care sunt majoritare la nivel european, a influentat evolutia ei pozitiva.
Astfel, asiguratorii din UE consemneaza o crestere a activelor totale cu 3%, o crestere nesemnificativa a subscrierilor din asigurari directe generale, insa o scadere considerabila, cu 10%, a subscrierilor pe segmentul asigurarilor de viata, astfel ca, per total, piata europeana a fost in scadere. Pe de alta parte, in Romania vorbim despre o crestere cu 5% a subscrierilor la asigurari generale, conform acelorasi date agregate in euro de EIOPA, concomitent cu o scadere cu 5% pe segmentul asigurarilor de viata, dar datorita structurii, avem per total de o crestere cu 3%. In ceea ce priveste activele, conform bilantului SII, inregistram o crestere cu 6%, fata de 3% la nivel european.
Continuare