
"Nu exista motive ca tarifele sa creasca [dupa finalizarea perioadei de plafonare a tarifelor RCA, 18 mai, si trecerea la tarifele de referinta]. Nu exclud o crestere graduala si diferentiata, insa eu exclud o crestere exploziva sau de genul +20%. Eu vreau sa cred ca media acestor tarife va ramane acolo unde se afla acum, poate cu cresteri marginale la categorii cu risc ridicat, precum vehiculele de transport persoane sau masinile puternice", a declarat Misu NEGRITOIU.
"Suntem pregatiti ca tarifele de referinta sa intre in vigoare pe 18 mai", a subliniat acesta.
Presedintele ASF a aratat ca, in primul trimestru din acest an, prima medie RCA anualizata a scazut cu aproximativ 3%, comparativ cu intervalul similar al anului precedent, atingand valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie anualizata a fost de 533 lei, in timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei.
Conform ASF, piata politelor auto obligatorii RCA a atins, la sfarsitul primului trimestru al anului 2017, valoarea de 1,06 miliarde de lei, nivel in usoara scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Va prezentam mai jos principalele declaratii (LiveText) ale lui Misu NEGRITOIU, Presedintele ASF:
- Nu suntem intr-o situatie de criza RCA. Nu a fost nici in toamna. E o normalizare a pietei RCA;
- Rata daunei: In 2016, piata RCA s-a echilibrat. Misiunea noastra este sa supraveghem piata. Suntem acum intr-o o situatie de stabilitate;
- Prima data in istoria pietei, rata daunei combinate a fost de 97% in T1 2017;
- Efect negativ asupra gradului de concentrare pe asiguratori;
- Tarifele plafonate penalizeaza pe cei buni pentru cei rai;
- 60% din portofoliul RCA in primul trimestru se afla la doua societati - CITY Insurance si EUROINS - au existat o serie de elemente care au condus la aceasta concentrare;
- Primele 2 companii au platit comisioane mai mari brokerilor.
- PBS in T1 2017 au scazut cu 3%. E prima data in ultimii ani cand scade;
- Au crescut daunele in T1. Vatamarile corporale au crescut cu 40%. Daunele materiale au scazut cu 3%. Asta a dus la o concentrare a riscurilor pe cei cu vatamari corporale;
- Vatamarile corporale pentru prima data sunt mai mari;
- Asa cum este piata acum nu exista nevoie de crestere a preturilor si nu anticipam cresterea primei medii a RCA;
- Majoritatea societatilor de asigurari care vand RCA au rata combinata sub 100%;
- Primele efective, la final T1, sunt cu mult sub tarifele maximale, atat per total, cat si la societati;
- Nicio societate nu depaseste tarifele maximale. Diferenta e de pana la 30% intre tarifele maximale si media folosita
- In tarifele maximale e spatiu suficient de ajustare. Singurele exceptii sunt situatiile cu risc ridicat;
- Nu exista nicio categorie de clienti care sa fie la tarife maxim;
- Scaderea pietei RCA de 3% nu e artificiala si nu neaparat din cauza tarifelor maximale;
- Nu trebuie penalizati asiguratii buni pentru cei rai. Trebuie identificati clientii buni. Asta ar fi singurul motiv pt o eventuala majorare a perioadei de plafonare;
- In T1 a fost o usoara evolutie a preturilor RCA pe anumite categorii - transporturi de persoane, care au si cele mai multe vatamari corporale, si pe masinile puternice;
- Eu nu exclud o crestere graduala si diferentiala a tarifelor RCA. Asta se face si in regimul de tarife maximale;
- Eu exclud o crestere exploziva a preturilor RCA sau de genul 20%;
- Eu vreau sa cred ca media va ramane tot pe acolo sau vor fi cresteri marginale. In T1 2017 prima medie anualizata a scazut cu 3% , la 727 lei. La persoane fizice a fost de 533 lei, iar la persoanele juridice de 1340 lei;
- Suntem pregatiti ca tarifele de referinta sa intre in vigoare pe 18 mai.
- Noi calculam tarifele de referinta. Ele vor fi auditate.
- Asiguratorii au spus ca pot pune la dispozitia clientilor blackbox-uri, mai ales persoane juridice.
- Cei care utilizeaza deja tehnologiile de tip telematics - blackbox-uri - au un profil de risc mai mic.
- [legat de demitere] Nici astazi nu inteleg si nu mi s-a adus la cunostinta motivele revocarii mele. Nu am avut nici discutie cu nicio comisie ca sa inteleg ce mi se reproseaza si de ce sunt revocat.
- Procedura de revocare nu respecta legea. In consecinta, orice hotarare se va lua este ilegala si contestabila. O asemenea hotarare nemotivata ar fi infirmata la Curtea Constitutionala. (...) Pot actiona pe orice cai o asemenea hotarare ilegala. Din punctul meu de vedere mi-am indeplinit misiunea.
- Prefer sa fiu scos de politicieni decat de DNA.
- Nu cred ca o sa mai fiu saptamana viitoare [la ASF].
- Sunt fericit ca am ajuns pana aici. Chiar cred ca nu mai este nevoie sa mai stau. Consider ca mi-am indeplinit misiunea
- [Intrebat ce va face daca va fi revocat din functie] Am multe lucruri de facut. In principal ma voi duce catre zona fondurilor de investitii.