Mihai TECAU, Presedinte-Director General, BCR Asigurari
BCR ASIGURARI a subscris, in primul semestru al anului 2007, prime brute in valoare de 345.003.620 lei. Volumul primelor brute subscrise aferent anului 2007 a crescut de 1,85 ori fata de aceeasi perioada a anului 2006.
XPRIMM: Care a fost valoarea primelor brute subscrise de catre compania pe care o reprezentati in primul semestru al acestui an? Care a fost evolutia fata de perioada similara din 2006?
Mihai TECAU: BCR ASIGURARI a subscris, in primul semestru al anului 2007, prime brute in valoare de 345.003.620 lei. Volumul primelor brute subscrise aferent anului 2007 a crescut de 1,85 ori fata de aceeasi perioada a anului 2006.
XPRIMM: Conform Revistei de Specialitate Insurance PROFILE, dupa primele trei luni ale anului, BCR Asigurari ocupa al doilea loc din piata nationala de profil. Estimati ca situatia se va mentine si pentru rezultatele la sase luni?
M. T.: Intr-adevar, rezultatul obtinut pe primul trimestru a confirmat o strategie calculata si bine implementata.
Principalul nostru obiectiv este sa avem o cota de piata de 14% pana in 2009. Rezultatele din ultimul an au demonstrat ca BCR Asigurari este o companie cautata. Vrem sa ne mentinem aceasta pozitie.
In prezent avem o cota de piata de 12,76%, potrivit estimarilor. Cand ne-am fixat ca obiectiv 14% din piata, aveam o cota de piata de aproximativ 7,83%. Rezultatele obtinute demonstreaza increderea clientilor in oferta si in serviciile noastre.
XPRIMM: Care au fost tipurile de asigurari care au inregistrat cea mai rapida crestere pe prima parte a anului 2007 si sub incidenta caror factori?
M. T.: De la inceputul anului am avut si cresteri de peste 400% la unele clase de asigurari. Cel mai dinamic ritm de crestere l-au inregistrat asigurarile echipamentelor electronice, asigurarea masinilor, utilajelor si instalatiilor pentru cazurile de avarii accidentale si asigurarea lucrarilor de constructii-montaj - "toate riscurile" si raspunderea constructorului.
Aceasta evolutie se explica prin diversificarea metodelor de finantare pentru echipamentele electronice si a utilajelor industriale.
De asemena, expansiunea sectorului constructiilor este un alt motor al cresterii asigurarilor lucrarilor de constructii montaj si raspunderea constructorului.
Un alt tip de asigurare care a inregistrat o crestere semnificativa este asigurarea facultativa a animalelor, incurajata de implementarea programelor cu finantare europeana a sectorului agricol.
Un ritm de crestere constant, in medie de 30% l-au avut asigurarile auto facultative (CASCO).
XPRIMM: Ce planuri de dezvoltare are BCR Asigurari pentru perioada urmatoare?
M. T.: Inca de la inceputul anului am intensificat si accelarat procesul de dezvoltare a noi produse de asigurare.
Dorim sa continuam prin consolidarea pozitiei pe care o avem in prezent pe piata.
Vrem sa ne adresam si unor clienti specifici prin promovarea unor produse de nisa care nu sunt in prezent valorificate.
Pana la acest moment, BCR Asigurari a lansat doua noi produse pe piata de asigurari din Romania, Asigurarea Privata de Sanatate - VIP si Asigurarea Creditelor Comerciale.
Asigurarea Privata de Sanatate VIP, rezultat al cooperarii cu AXA Krankenversicherung AG din Germania, vine in intampinarea dorintelor celor pentru care calitatea superioara a tratamentelor medicale reprezinta o preocupare indreptatita, pentru a oferi linistea si certitudinea unui sprijin de nadejde in momente fragile.
Posesorii acestui tip de polita de asigurare privata de sanatate au acces la o retea extinsa de specialisti, doctori si spitale din Romania si Germania, in cadrul careia, persoanelor asigurate li se va acorda tratamentul medical optim. De asemenea, acestia se bucura de statutul de pacient - privat si au dreptul la rezerve de spital cu un singur pat.
Acest produs se deosebeste de oferta produsului existent in acest moment pe piata prin faptul ca permite doctorilor din Romania sau Germania sa utilizeze cel mai eficient tratament pentru pacient, fara a tine cont de costurile, de numarul, cantitatea sau calitatea serviciilor medicale, protejand astfel Asiguratul de costuri determinate de depasirea unuia sau mai multora din acesti paramentri ai serviciilor medicale.
Luand in considerare ca o interventie chirurgicala pe cord, precum si tratamentul post-operatoriu pot depasi 150.000 euro, acest produs, neavand o limita maxima a sumei asigurate, marcheaza un nou concept de asigurare de sanatate in Romania.
Asigurarea creditelor comerciale acordate persoanelor juridice de catre societati comerciale vine in sprijinul producatorilor, importatorilor, distribuitorilor si furnizorilor care acorda credite comerciale (facturi cu plata la termen), ca o modalitate utila si practica de protejare a afacerii si a activelor companiei asigurate, sprijin in procesul de segmentare a clientilor, prin indeplinirea premiselor pentru imbunatatirea portofoliului de clienti ai asiguratului, precum si prin securizarea cash-flow-ului si cresterea gradului de lichiditate la nivelul societatii asigurate.
Sustinand bonitatea financiara a Asiguratului, acest produs ofera posibilitatea cresterii volumului afacerilor societatii asigurate, cresterii cotei de piata si imbunatatirea pozitionarii concurentiale, asigurarii unor relatii financiare flexibile cu clientii, precum si a diversificarii surselor de finantare.
Diferenta dintre produsul BCR Asigurari si celelalte produse existente pe piata rezida in principalele avantaje oferite si anume: protectie completa, produsul acoperind 100% din valoarea totala a unui contract sau din cifra de afaceri; limita minima a cifrei de afaceri solicitate pentru incheierea acestei asigurari este de 1 mil. Euro, mai putin decat in cazul altor produse similare de pe piata, BCR Asigurari dorind in acest fel sa faciliteze accesul agentilor economici la acest produs; termenele rapide de plata aferente despagubirilor, evitandu-se in acest fel situatiile nedorite cauzate de lipsa de lichiditati.
Totodata, pentru a veni in intampinarea clientilor nostri, vom inaugura in curand un centru de daune care va servi la solutionarea dosarelor de daune in cazul asigurarilor auto.
Centrul va avea program prelungit, iar in cadrul aceleasi structuri va functiona si o unitate de politie specializata pe constatarea accidentelor rutiere. Misiunea acestui centru este aceea de a accelera procesul de constatare - aria de acoperire in ceea ce priveste constatarea accidentului nu mai este conditionata de sectorul in care a avut loc evenimentul, aici se vor putea adresa toti conducatorii auto implicati intr-un accident care avut loc in Bucuresti - si de maximizare a eficientei solutionarii daunelor auto, respective avizare si plata - prin prezenta personalului instruit in gestionarea dosarelor de dauna.
XPRIMM: Multumim!

