1asig.ro
1asig.ro

Industria globala de asigurari cyber va creste cu 21% anul acesta, pana la 9,5 miliarde de dolari

5 min. / 1.540 cuvinte
Piata globala de asigurari cyber va creste, anul acesta, cu 21%, pana la 9,5 miliarde de dolari, noteaza un raport realizat de Finaria. Iar asta, ca urmare a constientizarii crescute a amenintarilor cibernetice, intr-un peisaj tot mai amenintator, exacerbat de trecerea la munca de la distanta.

PROMO


Mai mult, Finaria subliniaza ca, pana in 2025, industria globala de asigurari va continua sa creasca, pana la 20,4 miliarde de dolari, cu tot mai multe companii cautand sa se protejeze de infractorii cibernetici.

In raportul sau, Finaria citeaza date care arata ca aproximativ un sfert din totalul cererilor de despagubire pe segmentul de asigurari cibernetice inregistrate in perioada 2013 - 2019 au venit din sectorul sanatatii, o industrie extrem de afectata, anul trecut, de infractorii cyber. In acest top, sanatatea era urmata de IT si telecomunicatii, asigurari, comert cu amanuntul, comert cu ridicata si industria prelucratoare, acestea fiind, potrivit Finaria, cele mai afectate segmente.

Aproape trei sferturi din totalul cererilor de despagubire din perioada respectiva au implicat o clauza de asigurare legata de raspunsul la bresele de securitate si gestionarea situatiilor de criza. Cel de-al doilea loc a fost ocupat de incalcarea confidentialitatii datelor, in vreme ce Top 3 a fost completat de santajul informatic. In America de Nord, arata Finaria, atacurile ransomware au fost, in prima jumatate a anului 2020, principala cauza care a stat la baza cererilor de despagubire pe segmentul de asigurari cyber.

De asemenea, Finaria evidentiaza si datele din raportul "Cost of a Data Breach", realizat de the Ponemon Institute, care subliniaza ca asistenta medicala se confrunta cu cele mai mari costuri aferente breselor de securitate, cu 7,13 milioane de dolari per incident, sectorul energetic fiind al doilea in acest top, cu 6,39 milioane de dolari per incident. Top 5 este completat de serviciile financiare (5,85 milioane de dolari per incident), industria farma (5,06 milioane de dolari) si sectorul tehnologic (5,04 milioane de dolari).

"De-a lungul timpului, atacurile cibernetice si bresele de securitate au devenit unele dintre cele mai mari riscuri la adresa business-urilor, amenintand cu compromiterea datelor sensibile si, totodata, provocand pierderi financiare masive pentru companii din intreaga lume. Pe masura ce tehnologiile si aplicatiile de date din industria de afaceri sunt tot mai populare, companiile devin din ce in ce mai vulnerabile la aceste atacuri si sunt mai constiente de necesitatea unei acoperiri prin asigurare impotriva riscurilor cibernetice. In cazul unei brese costisitoare de securitate, compania afectata ar putea sa nu dispuna de resursele de care are nevoie pentru a rezolva aceste probleme si pentru a acoperi pierderile. Asigurarea cyber poate oferi sprijin companiilor, astfel incat un incident cibernetic sa nu paralizeze activitatea companiei", se mai arata in raportul Finaria.

Raportul Finaria este accesibil AICI.

1.468 accesari