Numarul soferilor sanctionati de catre Politia Rutiera pentru lipsa asigurarii RCA a urmat trendul crescator din ultimii ani si in 2021, potrivit datelor Inspectoratului General al Politiei Romane - IGPR, solicitate de 1asig.ro.
In anul 2021, la nivel national, au fost date 14.049 sanctiuni contraventionale aplicate la Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto - RCA, dupa ce in 2020 politistii au dat 13.349 de amenzi, au transmis oficialii IGPR.
O analiza realizata de portalul 1asig.ro, pe baza datelor IGPR, arata ca numarul amenzilor acordate soferilor fara RCA este in continua crestere, cel putin in ultimii 5 ani, de la 8.825 amenzi in 2017, 11.041 in 2018, 12.878 in 2019, 13.349 in 2020 si 14.049 sanctiuni in 2021.
Conform legislatiei RCA, persoanele fizice sau juridice care au in proprietate vehicule supuse inmatricularii sau inregistrarii in Romania, precum si tramvaie au obligatia sa se asigure pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule.
Incalcarea de catre persoanele fizice sau juridice a obligatiei de asigurare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei si cu retinerea certificatului de inmatriculare/ inregistrare a vehiculului pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii. Constatarea si aplicarea acestora se fac de catre personalul politiei.

Potrivit celor mai recente date oficiale, piata RCA a atins valoarea de aproximativ 3,53 miliarde lei in primele noua luni ale anului 2021, in crestere cu circa 20% fata de perioada similara a anului 2020. In acest timp, nivelul primei medii RCA a crescut cu 8%, iar dauna medie a crescut cu 2,5%. Afla cum au evoluat subscrierile fiecarui jucator, conform calculelor XPRIMM!
Astfel, la finalul primelor 9 luni ale anului 2021, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, nivelul primei medii RCA a crescut la 676 lei, in timp ce dauna medie a urcat la 9.112 lei.
Exprimat in unitati anuale (pentru a tine seama de durata diferita a politelor), numarul de contracte RCA incheiate pana la 30 septembrie 2021 a fost de 5,22 milioane contracte, in crestere cu 11% fata de aceeasi perioada a anului anterior.
