Stalpi de sare - Fadia FAQIR"Voiam sa fiu nevazuta precum eterul, sa ma mut intr-o alta identitate. Poti sa-ti arunci identitatea ca pe o haina murdara? Poti?" (Stalpi de sare, Fadia FAQIR, p. 114)
Romanul "Stalpi de sare" al autoarei iordaniene Fadia FAQIR reprezinta o fereastra catre o mica parte din universul inchis al femeilor musulmane. Nu generalizeaza, nu aduce o lumina moralizatoare - cititorul nu trebuie sa fie de acord, nici macar nu trebuie sa inteleaga mentalitatile, atat timp cat citeste fara sa judece. Ca lectura in sine genereaza intrebari si aduce in prim plan situatia sociala si politica din lumile musulmane in general ramane, cumva, independent de carte. In "Stalpi de sare" se impletesc vocile a doua femei inchise intr-un spital de boli mintale din Iordania, in timpul si dupa Mandatul Britanic.
Maha si Um Saad, cele doua personaje principale feminine, isi impartasesc reciproc trecutul si destinele, cu experiente de viata atat de diferite si, paradoxal, atat de apropiate. Provin din spatii diferite si, de-a lungul vietii, traiesc complet diferit experiente precum dragostea, casatoria si maternitatea, dar au in comun aceeasi conditie sociala: de femeie intr-o lume musulmana.
Chiar daca povestile de viata sunt relatate unui ascultator, se simte o puternica singuratate a celor doua naratoare - fiecare isi retraieste destinul in intimitate, indiferent de reactiile celui/ celei care asculta. De fapt, ascultatorul (fie celalalt personaj feminin, fie chiar cititorul insusi) nici nu conteaza, fiind redus la statutul de martor pasiv.
Proza Fadiei FAQIR are un lirism aparte, care nu ingreuneaza textul, ci ii aduce un plus de exotism. Dublata pe alocuri de fragmente de cantec, naratiunea "danseaza" intre prezentul spitalului de boli mintale, inchis in cei patru pereti ai salonului, si trecutul Mahai si al lui Um Saad, "inchis" in lumea mentalitatilor sociale. Ritmurile vietii de zi cu zi, ritualurile de nunta, chiar si elemente ale credintelor mistice fac parte din lumea unei femei. Politica sau deciziile de viata si de moarte apartin barbatilor.
Puternica diferentiere intre feminin si masculin continua sa ramana definitorie pentru lumea musulmana, iar femininul trebuie sa se conformeze regulilor impuse de catre masculin, o situatie descrisa metaforic intr-un pasaj scurt, o amintire a Mahai: "Acoperisul nostru de acasa era jos si rotunjit, al lui Harb era inalt si drept. Cand tata construise casa, rotunjise usile sub forma de arcade. Casa lui Harb avea linii drepte, care se intalneau formand unghiuri ascutite. Liniile casei noastre erau circulare si domoale. Trupul meu nu avea sa se potriveasca pentru a trece prin usa dreptunghiulara. Era noua mea casa." (Stalpi de sare, Fadia FAQIR, p. 66)