Analizand evolutia VUAN (Valoarea Unitara a Activului Net) pentru fiecare fond de pensii in parte, atat pentru Pilonul II, cat si pe segmentul facultativ, CSSPP a confirmat, de asemenea, ca "randamentul VUAN-ului fondurilor de pensii administrate privat a fost pozitiv in 2010 in cazul tuturor fondurilor, rezultatele fiind superioare inflatiei inregistrate in 2010. Astfel, s-au inregistrat cresteri cuprinse intre 11,21% si 16,11% ale valorilor unitare ale activului net, peste nivelul inflatiei de 7,96%, inregistrat in 2010". Pentru Pilonul III, "fondurile de pensii au inregistrat cresteri cuprinse intre 5,72% si 15,14%, iar in cazul a 9 dintre cele 13 fonduri de pensii facultative, cresterea VUAN-ului a fost superioara ratei de inflatie de 7,96% inregistrata in anul 2010".
Raportul CSSPP mai precizeaza ca, din punct de vedere al rezultatului din administrarea investitiilor, doar in lunile mai si noiembrie au fost inregistrate rezultate negative (-50,97 milioane lei in mai si -8,72 milioane lei in noiembrie), cauzate de scaderile inregistrate pe piata de capital (pe parcursul lunii mai indicele BET-C a pierdut 14,05%, iar indicele BET-FI a pierdut 31,49%, iar expunerea pe actiuni a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 9,75% din total active; in luna noiembrie indicele BET-C a scazut cu 3,36% si indicele BET-FI a scazut cu 15,04%, iar expunerea pe actiuni a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 11,42% din total active). In cursul celorlalte luni ale anului 2010 s-au obtinut rezultate pozitive, luna martie fiind cea mai profitabila, cu un rezultat de 106,05 milioane lei. Pe intreg anul 2010, rezultatul din administrarea investitiilor a fost de 383,51 milioane lei.

Si pentru fondurile de pensii facultative evolutia pietei de capital a influentat rezultatele lunare din administrarea activelor obtinute. Scaderile din mai si noiembrie au adus un rezultat negativ: -7,62 milioane lei in mai, cand expunerea pe actiuni a fondurilor de pensii facultative a fost de 12,27%, si -1,46 milioane lei in noiembrie, cand expunerea pe actiuni a fondurilor de pensii facultative a fost de 12,92%. Totusi, in restul lunilor s-au inregistrat rezultate pozitive (maximul a fost atins in martie 2010, cu 8,34 milioane lei), iar rezultatul din administrarea investitiilor inregistrat de fondurile de pensii facultative pe intreg anul 2010 a fost de 20,16 milioane lei.

