Tribunalul Bucuresti a decis vineri, 9 iunie 2023, aprobarea cererii formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) deschizand procedura falimentului la EUROINS Romania. Lichidator judiciar a fost numit CITR filiala Bucuresti.
Conform deciziei, toate politele RCA ale Euroins mai au 90 de zile de valabilitate, adica pana la data de 8 septembrie 2023, dupa care vor expira de drept, conform legii.
"In acest proiect complex vom contribui cu tot know how-ul echipei acumulat in ultimii ani in gestionarea unor falimente din piata asigurarilor cu impact major in economia noastra. Pentru primele luni ale acestui proiect ne propunem sa asiguram cat mai multa stabilitate si claritate tuturor celor implicati. Vom fi atenti in mod particular la gestionarea costurilor, pentru bunul mers al procedurii. In al doilea rand, fiindca vorbim de al doilea faliment pe piata de asigurari din ultimii doi ani, suntem constienti de impactul sistemic pe care aceasta situatie o are si vom folosi instrumentele digitale special create pentru a eficientiza tot procesul. Contam pe buna colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, Fondul de Garantare a Asiguratilor si celelalte autoritati implicate. Asa cum v-am obisnuit, vom asigura transparenta intregului proces." spune Paul Dieter CIRLANARU, CEO CITR.
In cazul acestui faliment, rolul lichidatorului judiciar, conform mandatului legal, este acela de a gestiona lichidarea companiei si de se asigura ca creditorii recupereaza cat mai mult din creante.
Primul pas din procedura de faliment va fi stabilirea masei credale, identificarea, evaluarea activelor si vanzarea acestora si nu in ultimul rand, identificarea tuturor surselor suplimentare de venituri pentru a ajunge la etapa distribuirii sumelor catre creditori. Judecatorul a stabilit un termen pana la care toti creditorii care au inregistrat creante vor putea depune cereri de inscriere la masa credala.
Pentru cei interesati, termenele legale stabilite de Tribunalul Bucuresti sunt urmatoarele:
- termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor 24.07.2023
- termenul de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in BPI a tabelului preliminar de creante 04.08.2023
- termenul de definitivare a tabelului creantelor 28.08.2023
- data primei sedinte a adunarii generale a creditorilor 10.08.2023
Conform legii si deciziei instantei detinatorii de polite emise de catre EUROINS au de astazi, de la declararea falimentului, maximum 90 de zile pentru a contracta un alt furnizor de RCA si pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de dauna in situatia in care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o polita de asigurare in vigoare si/sau a cererilor de plata la Fondul de Garantare a Asiguratilor, sau 90 de zile de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior .
Detinatorii de polite pot solicita in toata aceasta perioada rezilierea contractelor de asigurarer si recuperarea restituirilor de prima sau, in caz, contrar, politele vor inceta de drept in 90 de zile, termen care se implineste la 08.09.2023
Termenul de 90 de zile nu se aplica contractelor de asigurare incadrate in clasa de asigurari 15 - Garantii, prevazuta in sectiunea A din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru care termenul de incetare de drept este de 150 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de faliment, in speta 07.11.2023; in aceleasi conditii, inceteaza de drept si contractele de reasigurare.
Dreptul creditorilor de asigurari de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare a Asiguratilor se naste la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a Deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 262/17.03.2023.
Detaliile vor fi disponibile pe siteul www.citr.ro si pe siteul FGA. https://www.fgaromania.ro/
