1asig.ro
1asig.ro
Frig si ploi in minivacanta de 1 ...

Frig si ploi in minivacanta de 1 mai. Ce zone sunt vizate si ce asigurari ne protejeaza

Cum va fi vremea in minivacanta de 1 mai? Meteorologii anunta frig in toata tara, iar local ploi si bruma. La munte se vor produce ninsori si lapovita. Cum ne ajuta asigurarile?

Atentionarea Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) este valabila incepand de miercuri, 29 aprilie, ora 9:00, pana 2 mai, ora 10:00.

 ”Incepand de miercuri (29 aprilie) valorile termice vor fi in scadere in toata tara, iar joi si vineri vremea va fi deosebit de rece pentru aceasta perioada (abateri de 8...12 grade fata de mediile multianuale). Pe parcursul noptilor local in jumatatea de nord a tarii si izolat in rest se va produce bruma.

 In intervalul mentionat, vor fi perioade in care va ploua mai ales in sudul si estul tarii si prin acumulare vor fi cantitati de apa de 10...15 l/mp si izolat de peste 20 l/mp.

 La munte, dar trecator si in dealurile subcarpatice ale Moldovei si in estul si sud-estul Transilvaniei vor fi precipitatii mixte (ploaie, lapovita, mazariche si ninsoare), iar la altitudini in general de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile si se va depune strat de zapada (5...8 cm).

 Temporar vantul va avea intensificari in cea mai mare parte a tarii, cu viteze in general de 40...45 km/h, iar in zona montana inalta rafalele vor fi de peste 60...70 km/h”, anunta ANM.

Avand in vedere avertizarea ANM, nu uita sa pleci la drum cu prudenta daca ai in plan sa folosesti masina. Prudenta are legatura inclusiv cu asigurarile auto, in baza carora poti obtine despagubiri semnificative daca esti implicat intr-un accident rutier, implicit pe timp de ceata. RCA sau CASCO sunt documentele fara de care un sofer nu poate fi pe deplin in siguranta la volan. 

RCA (Raspundere Civila Auto) este asigurarea obligatorie in Romania pentru toti posesorii de autovehicule, care acopera financiar daunele produse tertilor (alte persoane) in urma unui accident rutier din vina ta. Spre deosebire de CASCO, RCA nu iti repara propria masina, ci despagubeste victimele, protejandu-te de costuri mari

CASCO acopera daunele propriei masini, indiferent de cine este vinovat, in situatii precum accidente, furturi, vandalism, calamitati naturale sau ciocniri cu animale etc. 

Atentie, lipsa unei asigurari RCA valabile poate atrage amenzi intre 1.000 si 2.000 de lei, alaturi de alte sanctiuni, mai ales in cazul unui accident sau al altor abateri rutiere.

In plus, afla ca piata asigurarilor auto obligatorii - RCA din Romania a continuat sa creasca in 2025, atat din perspectiva volumului de prime, cat si a despagubirilor platite. Valoarea totala a primelor subscrise a ajuns la aproximativ 10,9 miliarde lei, in timp ce despagubirile au urcat semnificativ, cu 24% fata de anul anterior. In acelasi timp, prima medie anualizata a crescut, iar gradul ridicat de concentrare al pietei s-a mentinut, primele trei companii controland peste jumatate din portofoliul RCA.

Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile RCA de societatile autorizate si reglementate de ASF si de sucursalele si societatile care isi desfasoara activitatea in baza libertatii de a presta servicii (FoS) s-a situat la aproximativ 10,9 miliarde lei, in crestere cu 9% comparativ cu anul 2024.

Pe ansamblul intregii piete, prima medie RCA anualizata s-a situat in jurul valorii de 1.346 lei in anul 2025, in crestere cu 6% comparativ cu 2024. Prima medie RCA anualizata a crescut cu 5% pentru persoanele fizice (1.111 lei), respectiv cu 8% pentru persoanele juridice (2.191 lei). Detalii pe larg AICI.