Pe fondul incertitudinilor economice si geopolitice, interesul pentru asigurari a crescut, dar nu la nivelul potentialului real. De ce este atat de greu sa atingem potentialul de care tot discutam de atatia ani si de ce predomina inca asigurarea RCA?
Noi, romanii, avem o relatie complicata cu ideea de risc. Crescuti intr-o cultura in care „vedem noi cum o scoatem la capat”, am invatat sa traim mai mult in prezent decat sa planificam pentru viitor. Am mostenit reflexul de a evita subiectele incomode – boala, accidentele, chiar si moartea – ca si cum simplul fapt de a vorbi despre ele ar atrage ghinionul. Multi romani privesc inca asigurarea ca pe o cheltuiala in plus, nu ca pe un instrument de protectie si stabilitate financiara.
Generatii intregi au crescut cu ideea „las’ ca vedem noi”, cu o incredere scazuta in institutii si cu o puternica nevoie de siguranta imediata. In plus, mostenirea comunista a lasat o amprenta ( vizibila la Baby boomer) : oamenii asteptau ca statul sa fie principalul protector, ceea ce a redus initiativa individuala de a-si construi propriile mecanisme de protectie financiara.
Aceasta psihologie colectiva se reflecta direct in modul in care privim asigurarile. Prea des le percepem ca pe o obligatie birocratica (RCA-ul obligatoriu) sau ca pe o cheltuiala in plus, nu ca pe un instrument de protectie si echilibru. In realitate, ele sunt exact puntea care ne ajuta sa transformam imprevizibilul in controlabil si frica in liniste.
Tinerii sunt poate cei mai expusi acestui paradox. Ca si clienti, vad in asigurari mai mult un cost decat o investitie. De aceea, cred ca viitorul industriei de asigurari in Romania depinde de un singur lucru: educatia financiara. Nu doar in sensul arid al cifrelor si produselor, ci si in sens cultural si emotional – sa invatam sa vorbim despre risc fara teama, sa privim protectia ca pe o alegere, nu ca pe o fatalitate.
O schimbare de mentalitate incepe cu pasi mici. Daca vom reusi sa trecem de la „vedem noi” la „ma protejez azi pentru linistea de maine”, atunci asigurarile nu vor mai fi o obligatie, ci o alegere inteligenta si naturala. Avem nevoie de acest salt si pentru a atrage tinerii in acest domeniu, ca profesionisti.
Consider ca trebuie sa indeplinim doua conditii: sa creada in conceptul si misiunea asigurarilor si sa fie atractiv dpdv financiar. Educatia poate rezolva prima conditie. Legislatia intervine pentru urmatoarea. Ca sa le facilitam accesul in aceasta industrie, ne-ar ajuta mult schimbarea normelor si introducerea perioadei de practica, perioada in care tinerii pot invata, se pot convinge ca este domeniul in care doresc sa investeasca si unde pot ramane.
Ca si concluzie, industria asigurarilor nu este doar un mecanism financiar, ci o punte intre prezent si viitor, intre risc si siguranta. Pentru ca tinerii sa o perceapa ca pe o solutie reala si ca pe o oportunitate de cariera, este nevoie de sustinere, transparenta, digitalizare, dar mai ales de educatie. Iar in cazul Romaniei, educatia financiara trebuie dublata de o schimbare de mentalitate – de la orientarea spre prezent la asumarea responsabilitatii pentru viitor. Doar astfel, asigurarile pot trece de la „o obligatie” la „o alegere inteligenta”.