Noi decizii adoptate de catre Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). In cadrul sedintei de miercuri, 23 septembrie, s-au aprobat masuri privind functionarea pietelor financiare nebancare supravegheate – asigurari, piata de capital si pensii private.
Printre cele mai relevante hotarari se afla si cea conform careia Mihaela STROIA a fost votata pentru un nou mandat in functia de membru-Presedinte Directorat la UNIQA Asigurari de Viata.
”In cadrul sedintei de astazi, Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a adoptat masuri privind functionarea pietelor financiare nebancare supravegheate – asigurari, piata de capital si pensii private, dupa cum urmeaza:
A) Reglementare
Proiectul de Norma pentru modificarea si completarea Normei Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 13/2019 privind cadrul unitar de desfasurare a auditului statutar la entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publica, timp de 10 zile);
Proiectul de Regulament pentru modificarea si completarea Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publica, timp de 30 zile);
Proiectul Normei Autoritatii de Supraveghere Financiara privind activitatea de depozitare si custodie a activelor fondurilor de plata a pensiilor private (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publica, timp de 10 zile).
B) Autorizare
Aprobarea doamnei Mihaela STROIA pentru un nou mandat in functia de membru-Presedinte Directorat la societatea UNIQA Asigurari de Viata S.A.;
Aprobarea Prospectului de baza aferent Programului de emisiune de obligatiuni al societatii VISTA Bank (Romania) S.A. Bucuresti;
Aprobarea prospectului UE de emisiuni pentru crestere intocmit in vederea majorarii capitalului social al societatii MILLENIUM Insurance Broker (MIB) Broker de Asigurare-Reasigurare S.A., precum si a emiterii certificatului de inregistrare a drepturilor de preferinta aferente actiunilor emise de societatea Millenium Insurance Broker (MIB) Broker de Asigurare-Reasigurare S.A.;
Aprobarea modificarilor aduse Actului constitutiv al societatii ARPEMIX - Consult Broker de Asigurare S.R.L. (durata mandatelor administratorilor si durata de functionare a societatii);
Aprobarea modificarilor aduse art. 4 pct. 4.1 si art. 18 pct. 18.3 din Actul constitutiv al societatii BRUSSELS Broker de Asigurare S.R.L. (durata functionare societate/date identificare administrator)”, a transmis ASF.
