Ultimele 6 luni au fost marcate o serie de evenimente semnificative care au atras atentia publicului asupra industriei asigurarilor. Mai intai soferii au asistat si au suferit de pe urma falimentului Euroins, dupa care, recent, am fost martorii unor tragedii precum cele de la Crevedia sau de la 2 Mai. In ultimele doua situatii, asigurarile ar fi putut fi reale centuri de siguranta, daca ... existau. Asadar, despre schimbarile de pe piata RCA si despre cum pot actiona asigurarile in situatii tragice, aflam din editia de joi, 7 septembrie, a.c, a emisiunii Zodia Asigurarilor.
In urma cu cateva zile, Guvernul a dispus printr-o OUG prelungirea termenului pana la care expirau automat politele RCA Euroins, iar in spatiul public au aparut diverse confuzii privind valabilitatea politelor incheiate la asiguratorul in faliment. Care este intelegerea corecta si ce greseli de intelegere se fac?
O alta schimbare importanta din domeniul asigurarilor RCA este cea legata de plafonarea tarifelor si cea a comisioanelor brokerilor. Aceasta decizie a suscitat numeroase discutii si a avut un impact semnificativ asupra intermediarilor in asigurari, insa brokerii declara ca exista solutii pentru plafonarea preturilor RCA fara a se plafona si comisioanele brokerilor. Care sunt insa acestea si cat de realiste sunt?
In plus, tot in cadrul emisiunii, vom discuta despre cele doua tragedii din ultimele saptamani, cea de la Crevedia si cea de la 2 Mai. Ce tipuri de asigurari ar fi trebuit sa aiba soferul care a ucis doi oameni sau statia GPL care a luat foc si a explodat si cum ar fi putut ele sa intervina?
Aflam raspunsurile la aceste intrebari, dar si la multe altele din asigurari, intermediere, RCA sau raspundere civila, in editia de joi, 7 septembrie, a.c., a emisiunii Zodia Asigurarilor, cand invitatul lui Sergiu COSTACHE va fi chiar Stefan PRIGOREANU, Presedinte PRBAR.
Asteptam comentariile tale despre subiecte sau intrebarile pe care le ai pentru invitatul emisiunii, pe adresa noastra: media@xprimm.com
Postul de televiziune de stiri Canal 33 HD se gaseste pe RCS-RDS pe pozitia 71, Orange/Telecom pe pozitia 264, iar pe Vodafone 408.
********************
"Zodia Asigurarilor" este o emisiune despre si pentru clientii pietelor de asigurari si pensii private, se adreseaza publicului larg si poate fi urmarita live pe Canal 33 HD si pe YouTube in fiecare joi, de la ora 17.00.
Pagina "Zodia Asigurarilor" poate fi gasita si pe Facebook, iar pentru a (re)vedea toate emisiunile, dezbaterile si interviurile realizate, va invitam sa accesati sau chiar sa va si abonati la canalul de YouTube al XPRIMM.
