1asig.ro
1asig.ro
Vienna Insurance Group: Volumul ...

Vienna Insurance Group: Volumul primelor a crescut usor in 2020, la 10,43 miliarde de euro

5 min. / 1.540 cuvinte
Vienna Insurance Group - VIG a raportat pentru 2020 un volum total al primelor subscrise de circa 10,43 miliarde de euro, in crestere usoara fata de anul precedent, si un profit inainte de impozitare in valoare de 346 milioane de euro - situat la limita superioara a intervalului estimat, conform rezultatelor preliminare prezentate marti de grup in cadrul unei conferinte.

PROMO


"Rezultatele preliminare pentru 2020 demonstreaza ca Vienna Insurance Group isi indeplineste cu succes misiunea de a fi un partener stabil si de incredere, chiar si intr-o perioada marcata de mari provocari. Desi situatia COVID-19 a afectat dezvoltarea afacerilor aproape pe tot parcursul anului financiar 2020, Grupul a inregistrat totusi o performanta operationala generala stabila si a continuat sa puna in aplicare in mod consecvent masurile planificate pentru ultimul an al programului "Agenda 2020". Pe perioada pandemiei, ne-am concentrat in special pe extinderea gamei de produse si servicii digitale. Odata cu preluarea operatiunilor AEGON din Europa de Est, am facut un pas important in extinderea statutului nostru de lider de piata in regiunea ECE, chiar si in aceasta conjunctura globala neobisnuita", a explicat Elisabeth STADLER, CEO al Vienna Insurance Group.

"Primele subscrise au crescut la 10,43 miliarde de euro. Cu un profit inainte de impozitare de 346 de milioane de euro, am reusit sa atingem limita superioara a intervalului de profit anuntat anterior pentru 2020, de 300 - 350 de milioane de euro. Aceasta cifra include, de asemenea, deprecierea fondului comercial cu aproximativ 120 de milioane de euro. Rata combinata a continuat sa se imbunatateasca, pana la 95%, ceea ce inseamna ca obiectivul nostru de a reduce rata combinata catre 95% a fost atins. Vom continua sa ne concentram pe optimizarea structurii de costuri. In pofida unei perioade turbulente, am obtinut rezultate solide si o performanta operationala stabila. Pandemia in curs face dificila o prognoza asupra dezvoltarii viitoare", a comentat Elisabeth STADLER cifrele cheie.

"Pe baza evolutiilor actuale, ne asteptam ca volumul primelor in 2021 sa ramana stabil la nivelul anului 2020. Pentru 2021 ne propunem un profit inainte de impozitare in intervalul 450 - 500 de milioane de euro, ceea ce inseamna o revenire la nivelul pre-criza. Propunem un dividend de 75 de eurocenti pe actiune. Acest nivel corespunde unei rate de distribuire a dividendelor de 41,5%, in linie cu politica noastra de dividende", a afimat Elisabeth STADLER.

Volumul primelor a crescut in pofida pandemiei

Dezvoltarea afacerilor Grupului a fost afectata de pandemie, de diverse masuri de carantina si de reglementari exceptionale. Cresterea realizata in primele doua luni din 2020 a compensat insa scaderea afacerilor din perioada initiala de carantina stricta. Situatia a revenit aproape la normal odata cu relaxarea restrictiilor, iar pana la jumatatea anului a revenit la nivelul de dinaintea perioadei COVID-19 in multe dintre pietele VIG. Situatia s-a inrautatit din nou in toamna, in special pe pietele din Europa Centrala si de Est, din cauza cresterii semnificative a numarului de infectari.

Cu toate acestea, in sectorul asigurarilor auto volumul primelor a ramas la nivelul anului anterior, de 1,507 miliarde de euro pe segmentul politelor de raspundere civila, si chiar a crescut usor, pana la 1,289 miliarde de euro, pe segmentul asigurarilor Casco.

Performante bune au fost inregistrate si pe segmentul asigurarilor de proprietati si raspunderi, unde primele au crescut cu aproape 5%, pana la 4,879 miliarde de euro. Acest lucru s-a datorat partial performantei excelente obtinute pe segmentul corporate, deoarece Grupul este mai activ in industriile mari decat in sectoarele comertului, turismului si gastronomiei, care au fost afectate cu precadere de pandemie.

A existat un interes mai scazut pentru asigurarile de viata. Prioritatile oamenilor s-au schimbat din cauza pandemiei, astfel ca au fost vandute mai putine polite noi. Asigurarile de viata cu prime regulate au scazut usor cu 1,5%, pana la 2,609 miliarde de euro, in timp ce, in conformitate cu strategia Grupului, asigurarile de viata cu prime unice au scazut cu aproximativ 12%, pana la 884 de milioane de euro.

Primele din asigurari de sanatate au continuat sa creasca cu 1,4%, pana la 703 milioane de euro. COVID-19 a dus in general la o crestere a gradului de constientizare privind sanatatea, la care Grupul VIG a raspuns rapid cu o gama extinsa de servicii. Wiener Stadtische Versicherung a extins serviciile oferite prin intermediul aplicatiei sale de asistenta medicala, a initiat platforma #stayhealthy cu servicii gratuite, iar la inceputul acestui an a relansat aplicatia "losleben". Compania baltica BTA Baltics a lansat cu succes o aplicatie noua pentru contractarea de asigurari de sanatate si servicii de sanatate. Pe fondul cererii crescute in timpul pandemiei, compania bulgara Bulstrad Life a adaugat mai multe servicii online la aplicatia B-Assist, care este foarte apreciata. Acestea au inclus a doua opinie medicala si consultatii la psiholog, pentru a mentiona doar cateva exemple in domeniul asistentei medicale.


Cheltuieli mai mici cu daunele si indemnizatiile

Daunele au fost, de asemenea, influentate de situatia COVID-19. In perioada initiala de carantina, au fost inregistrate scaderi in special pe segmentul asigurarilor auto, in timp ce numarul de accidente domestice a crescut. Daunele s-au normalizat la nivelul perioadei de dinaintea COVID-19 dupa ce au fost relaxate masurile de restrictie. Grupul a inregistrat o scadere globala de 3,2% a cheltuielilor cu daunele si indemnizatiile de asigurare, pana la putin peste 7 miliarde de euro.

Profit inainte de impozitare de 346 de milioane de euro

Profitul inainte de impozitare de 346 de milioane de euro s-a situat la limita superioara a intervalului estimat, de 300 - 350 de milioane de euro, fiind cu aproximativ o treime mai mic fata de rezultatul excelent obtinut in anul anterior. Rezultatul include, de asemenea, deprecierea fondului comercial aferent pietelor din Bulgaria, Croatia si Georgia cu aproximativ 120 de milioane de euro la sfarsitul primului semestru din 2020, ca rezultat al testului de depreciere efectuat la 30 iunie 2020 in legatura cu situatia COVID-19. Rezultatul net s-a ridicat la 231,5 milioane de euro, in scadere cu 30% fata de anul precedent. Aceasta s-a datorat unei scaderi a rezultatului financiar, in principal din cauza COVID-19 si a deprecierilor rezultate, precum si a reducerii aferente a veniturilor curente din investitii.

Rata combinata s-a imbunatatit

Rata combinata a continuat sa se imbunatateasca, pana la 95% in 2020. Acest lucru s-a datorat in principal numeroaselor masuri implementate in cadrul programului "Agenda 2020". Inainte de introducerea programului de management, rata combinata era de 97,3%. Aceasta a scazut succesiv pana la 95% in 2020. Reducerea cheltuielilor cu daunele in perioada de carantina a contribuit, de asemenea, la aceasta imbunatatire.

Alte cifre cheie

Rezultatul financiar a fost de 596 de milioane de euro, respectiv cu 41% sub nivelul din anul precedent.

La sfarsitul anului 2020, Grupul avea o rata preliminara de solvabilitate de 235%.

Investitiile totale (inclusiv numerarul si echivalentele de numerar) s-au ridicat la 36,6 miliarde de euro la 31 decembrie 2020, reprezentand o crestere anuala de 2%.

Valoarea intrinseca a asigurarilor de viata si de sanatate, care consta din activele nete si valoarea curenta a veniturilor viitoare din portofoliul de asigurari, a fost de 3,23 miliarde de euro la 31 decembrie 2020. Desi valoarea intrinseca a scazut in contextul dificil al ratelor de dobanda, diversificarea portofoliului a dat rezultate. Portofoliul din regiunea ECE a contracarat activitatea de asigurari de viata traditionale sensibile la rata dobanzii din Austria, cu o crestere a valorii intrinseci de 197 de milioane de euro. Crearea de valoare a fost de asemenea sustinuta de afacerile noi profitabile cu o marja de 2,2%. Grupul a obtinut din nou o marja excelenta de 4,4% in regiunea ECE.

Dividend propus de 75 de eurocenti pe actiune

Consiliul Director al Vienna Insurance Group va propune un dividend de 75 de eurocenti pe actiune pentru 2020. Aceasta este in linie cu planificarea noastra prudenta si sustenabila a capitalului si cu politica noastra stabila de distribuire a 30-50% din profiturile dupa impozitare si interesele minoritare. Actionarii nostri trebuie sa beneficieze de rezultatul obtinut in exercitiul financiar 2020, chiar si in contextul COVID-19. Rata de distribuire a dividendelor este de 41,5%.

Performanta actuala in 2021

Avand in vedere ca nu exista inca un sfarsit previzibil al pandemiei, estimarile privind dezvoltarea afacerilor in exercitiul financiar curent sunt in continuare incerte. Desi VIG a reusit sa parcurga pana acum foarte bine aceasta perioada neobisnuita si inca se considera in pozitia de a-si gestiona bine activitatea operationala, efecte negative datorate evolutiilor economice sunt asteptate pe baza situatiei actuale. Tinand cont de aceasta si de parametrii actuali, VIG estimeaza ca volumul primelor se va mentine stabil la nivelul anului 2020, iar profitul inainte de impozitare se va situa intre 450 si 500 de milioane de euro (companiile AEGON nu sunt incluse in perspectivele pentru 2021). Rata combinata este de asteptat sa ramana la un nivel sustenabil de aproximativ 95%.

Achizitia AEGON consolideaza rolul VIG de lider de piata in ECE

La sfarsitul lunii noiembrie 2020, Vienna Insurance Group a semnat acordul de achizitie a operatiunilor din Europa de Est ale asiguratorului olandez AEGON, facand astfel un pas important catre extinderea statutului sau de lider de piata in regiunea ECE.

"Suntem liderul de piata incontestabil in regiunea ECE, cu o cota de piata de aproape 19%. Aceasta este confirmarea ambitiei noastre de a fi principalul grup de asigurari in Europa Centrala si de Est. Suntem foarte incantati ca am ajuns la un acord cu AEGON si suntem convinsi ca suntem partenerul potrivit pentru preluarea a aproximativ 15 companii din Ungaria, Polonia, Romania si Turcia. Pachetul include companii de asigurari, societati de administrare a fondurilor de pensii private, o companie de administrare a activelor financiare si companii de servicii care completeaza foarte bine si consolideaza portofoliul nostru existent pe aceste piete. Vom lucra intens la aceasta tranzactie in lunile urmatoare. Ne asteptam ca finalizarea tranzactiei sa aiba loc in a doua jumatate a anului 2021", a subliniat Elisabeth STADLER.

Tranzactia este conditionata de obtinerea aprobarilor necesare din partea autoritatilor de reglementare si de concurenta. Achizitia companiilor AEGON este a doua ca marime din istoria extinderii Vienna Insurance Group, dupa preluarea companiilor de asigurari ale Erste Group in urma cu 13 ani. Pe baza datelor pentru 2019, VIG se poate astepta la prime de asigurare suplimentare de 600 de milioane de euro, active de aproximativ 5 miliarde de euro administrate in fonduri de pensii private si aproximativ 4,5 milioane de clienti noi.

"Agenda 2020" a fost implementata cu succes

Programul de management "Agenda 2020", desfasurat pe o perioada de patru ani, s-a incheiat la sfarsitul lui 2020. Masurile puse in aplicare pentru a optimiza modelul de afaceri au contribuit la crearea de avantaje competitive, au sporit eficienta costurilor si au imbunatatit rata combinata. In acest scop, in cadrul programului au fost efectuate 13 fuziuni in 11 tari si au fost create entitati de servicii axate pe utilizarea sistemelor IT partajate in Austria, Romania si Ucraina. Optimizarea procesului de plata a daunelor a fost implementata in cadrul a 15 companii VIG, avand un potential de a genera economii anuale de 5,6% in ceea ce priveste platile de daune, echivalentul a aproximativ 45 de milioane de euro. De asemenea, o metoda de reducere a creantelor nejustificate a fost dezvoltata si aplicata in cadrul a 22 de companii, generand economii de aproximativ 28 de milioane de euro.

Al doilea obiectiv al programului "Agenda 2020" a fost asigurarea viabilitatii viitoare. Acordul de cooperare cu partenerul nostru de bancassurance, Erste Group, a fost extins pana la sfarsitul anului 2033 si au fost stabilite noi prioritati in domeniul serviciilor digitale, folosind platforma "George" a Erste Group destinata clientilor. Aproximativ 39.000 de polite de asigurare au fost deja vandute online in Republica Ceha, Slovacia si Romania prin intermediul acestei platforme digitale in 2020.

Pe parcursul implementarii programului "Agenda 2020", volumul primelor de asigurari de sanatate a crescut cu 122%, la 74 de milioane de euro, pe cele cinci piete cheie - Polonia, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia. Accentul este pus, de asemenea, pe extinderea serviciilor digitale de asistenta medicala, cum ar fi telemedicina si colaborarea cu start-up-urile din sectoarele sanatatii si biomedicinei.

Obiectivul pentru compania de reasigurare a grupului, VIG Re, era extinderea afacerilor in Germania, Austria, Elvetia, Franta si tarile Benelux. Prin urmare, o filiala a fost deschisa la Frankfurt in 2017 si una la Paris un an mai tarziu. Volumul primelor VIG Re a crescut cu aproximativ 50% intre 2016 si 2020, la 634 de milioane de euro.

Majoritatea activitatilor desfasurate in cadrul programului "Agenda 2020" au fost legate de transformarea digitala si de proiectele inovatoare pentru viitor. In medie, Grupul VIG are in derulare 180 de proiecte de digitalizare. In acelasi timp, VIG Holding a initiat numeroase masuri de sprijin pentru Grup. Acestea au inclus competitia de digitalizare interna VIG Xelerate, implementarea unui hub de digitalizare in Polonia, infiintarea de start-up-uri proprii ale Grupului (viesure si beesafe) si investitii precum ViveLaCar si IST Cube. VIG coopereaza cu Digital Impact Labs din Leipzig si Plug and Play, una dintre cele mai mari platforme de inovatie din lume situata in Silicon Valley, pentru a dezvolta proiecte de inovatie digitala cu si pentru companiile Grupului. Vienna Insurance Group se bazeaza in mare masura pe propriile companii de asistenta pentru a oferi clientilor sai servicii digitale suplimentare, care adauga valoare serviciului sau principal de asigurare a riscurilor. Companiile sale au gestionat deja peste 1,3 milioane de cazuri de asistenta in zece tari in cadrul programului "Agenda 2020".

De asemenea, in cadrul programului "Agenda 2020", VIG s-a concentrat intens pe sustenabilitate si a aprobat o strategie de sustenabilitate in 2017. Masurile includ o strategie privind schimbarile climatice, anuntata in mai 2019, care prevede o retragere treptata din sectorul carbunelui. Astfel, Grupul contribuie la tranzitia catre un viitor cu emisii scazute de CO2. Cresc, de asemenea, investitiile ecologice in sectorul feroviar, eolian si hidroelectric si in obligatiunile verzi. In 2019, portofoliul de obligatiuni verzi a fost dublat, iar in 2020 expunerea totala pe obligatiuni verzi a fost de 238 de milioane de euro.

Vienna Insurance Group intentioneaza, de asemenea, sa lanseze o emisiune de obligatiuni de sustenabilitate, cu accent pe investitii ecologice si sociale.



CITITI PE ACEEASI TEMA:
Rezultatele VIG in Romania s-au imbunatatit in 2020: Subscrieri de 494 mil. euro si profit de 14,2 mil. euro

1.281 accesari