1asig.ro
1asig.ro
VIDEO:  Siguranta rutiera - ...

VIDEO: Siguranta rutiera - Agresivitatea in trafic poate sta la baza unor accidente deosebit de grave

5 min. / 1.540 cuvinte
Siguranta rutiera este despre mai mult decat respectarea legislatiei. Despre aceasta, dar si despre cum pot ajuta campaniile informative acest domeniu a discutat Oana RADU - XPRIMM - cu doi dintre partenerii traditionali ai campaniei FII TREAZ LA VOLAN: Alexandru CIUNCAN - Director General, UNSAR - si Costin TATUC - Consultant si Specialist in Siguranta Rutiera -, in cadrul emisiunii Ora de Risc by XPRIMM.


In 2020, campania nationala de siguranta si preventie rutiera FII TREAZ LA VOLAN! a devenit FII CALM LA VOLAN!, avand ca obiective sa atraga atentia asupra pericolului agresivitatii la volan si sa contribuie la reducerea agresivitatii din trafic. O alta tema este politetea la volan, care este un aspect ce poate duce la evitarea unor accidente.

"Contextul in care a aparut aceasta campanie in urma cu 5 ani este faptul ca numarul persoanelor decedate in accidente rutiere, la nivel global, este in crestere, iar Romania nu ocupa un loc de care sa ne bucuram in topurile realizate pe aceeasta tema. In 2019, aproape 2.000 de romani au murit in accidente rutiere, iar peste 8.000 au fost raniti grav. Editia de anul acesta se desfasoara intre 15 iulie si 30 septembrie, atat online, cat si offline, la nivel national si este initiata de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor", a precizat Oana RADU.

Anul acesta vorbim despre modul in care siguranta rutiera este influentata de starea emotionala a participantilor la trafic si de ceea ce numim "politetea" fata de partenerii de drum. Cat de importante credeti ca sunt aceste aspecte comparativ cu cele abordate mai frecvet, precum consumul de alcool, mentinerea vitezei legale etc?

"Sunt la fel de importante, pentru ca, in general, este vorba de abateri care se comit pe un anumit fond, fie ca e vorba de neatentie, de o situatie emotionala deosebita, cum este tema abordata in acest an, fie ca este vorba de conducerea sub influenta alcoolului etc. Atunci cand pe drumul public se comite o abatere rutier nu este vorba de o singura fapta, este vorba de o rezultanta a unor elemente care se suprapun la un moment dat. In general, accidentul de circulatie se produce atunci cand aceste elemente se suprapun - este vorba de capacitatea persoanei de a anticipa riscul si pericolele care se pot ivi in trafic, capacitatea ei de a manevra autovehiculul in situatii de risc, de asemenea este vorba de elementul conjunctural in ceea ce inseamna comportamentul celorlalti participanti la trafic si enumerarea poate continua", a raspuns Costin TATUC.

La randul sau, Alexandru CIUNCAN a spus: "Credem ca toate aspectele sunt relevante atunci cand discutam despre siguranta in trafic. Cred ca foarte importante sunt si frecventa / ritmicitatea cu care abordam, fiecare dintre noi, siguranta rutiera prin programe si proiecte. Pe scurt: "cu o floare nu se face primavara". Poate ca la fel de importanta dezvoltarea culturii condusului defensiv, in care trebuie sa invatam mai mult sa ne respectam unii pe ceilalti si cand suntem in spatele volanului, si dupa ce parcam masinile. La finalul zilei, fiecare dintre noi trebuie sa se gandeasca la faptul ca toti se grabesc undeva, toti au joburi si familii de care trebuie sa se ocupe, iar respectul reciproc, inclusiv in trafic, e vital pentru a ne face, in definitiv, vietile mai usoare".

"Lucrurile sunt ingrijoratoare, fapt evidentiat si de rezultatele Barometrului UNSAR - IRES, lansat in luna mai a.c., cu privire la perceptia romanilor vizavi de evenimentele nedorite care ii ingrijoreaza. Conform Barometrului, accidentele auto au ajuns cea de a treia cauza de ingrijorare a romanilor (+ 1 pozitie vs. 2019). In 2020, 58% dintre romani au declarat ca sunt ingrijorati de posibilitatea de producere a unui accident rutier, la fel de mult ca si imbolnavirile. Sunt cifre care ne spun ca accidentele sunt o preocupare foarte importanta pentru noi toti", a adaugat el.

Cat de des au accidentele rutiere cauze care nu pot fi incadrate din punct de vedere legal?

TATUC a explicat ca, "potrivit legii, clasificarea accidentelor de circulatie se face in raport de o abatere rutiera savarsita, o abatere principala. Cauzele sunt multiple. Daca studiem modalitatea prin care Politia tine evidenta accidentelor de circulatie vom vedea ca exista cauze principale si cauze secundare. Cand se discuta la nivel macro ne referim la cauzele principale, insa este foarte adevarat ca exista situatii in care abaterea respectiva este savarsita pe fondul unei stari emotionale deosebite sau pe fondul consumului de bauturi alcoolice. De exemplu, pierderea controlului directiei sau neasigurarea la schimbarea directiei de mers, cand cineva se grabeste foarte tare si trece de pe o banda pe alta - intr-o asemenea situatie se poate produce nu mare usurinta un accident care poate avea consecinte deosebite. In acesta situatie, in evidentele Politiei va figura neasigurarea la schimbarea directiei de mers. Partea de problematica emotionala poate veni ulterior cercetarii la fata locului, pe masura ce se defasoara investigatiile necesare intocmirii dosarului penal. Cercetarea accidentelor este o munca laborioasa, ea se desfasoara de catre organele de politie sub indrumarea Parchetului. Insclusiv Instanta poate dispune niste expertize si niste activitati pentru aflarea completa a imprejurarilor care au dus la producerea accidentului".

"Aceasta gresivitate de care incepem sa dam dovada tot mai mult in trafic sta de foarte multe ori la baza unor accidente deosebit de grave", a subliniat specialistul in siguranta rutiera.

UNSAR a inceput o microcampanie dedicata biciclistilor. Ce presupune?

"Atat UNSAR, cat si Membrii nostri ne uitam la preferintele si asteptarile consumatorilor romani, iar Barometrul UNSAR-IRES 2020 releva faptul ca bicicleta reprezinta al treilea cel mai preferat mijloc de transport pentru romani, ba chiar al doilea cel mai preferat de cei cu varstele intre 18 si 50 de ani. Iar pe masura ce ecosistemul rutier evolueaza, va trebui sa raspundem cu totii, ca industrie si ca societate, nevoilor pe care le au romanii", a declarat oficialul UNSAR.

"Inevitabil, vedem mai multi oameni pe biciclete, mai ales in aglomerarile urbane dar nu numai, iar asta inseamna ca este nevoie sa abordam subiecte privind siguranta lor si a celorlalti participanti la trafic, caci siguranta rutiera reprezinta una dintre principalele noastre preocupari. De aceea am lansat acum primul ghid al industriei de profil dedicat sigurantei ciclistilor, un pas natural avand in vedere ca din ce in ce mai multi romani prefera acest mijloc de transport. Daca ne uitam in statisticile Politiei, indisciplina biciclistilor reprezinat a doua cauza a producerii accidentelor rutiere din 2019, prima fiind indisciplina pietonilor", a adaugat el.

Emisiunea Ora de Risc by XPRIMM a fost transmisa pe Facebook - pe pagina XPRIMM si de pagina Ora de Risc -, dar si pe platforma Zoom.

Mai multe declaratii puteti urmari in video de mai sus!

Pentru a urmari toate dezbaterile si interviurile, va invitam sa va abonati si la canalul de YouTube al XPRIMM!

Demersul "FII CALM LA VOLAN!" este initiat de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor si se deruleaza cu sprijinulPolitieiRomane, UNSAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania, BAAR - Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, ISF - Institutul de Studii Financiare si FGA - Fondul de Garantare a Asiguratilor.

De asemenea, campania este realizata cu sprijinul Partenerilor EUROINS Romania, GROUPAMA Asigurari, UNIQA Asigurari, OMNIASIG VIG, GRAWE Romania, DESTINE Broker, RENOMIA SRBA Insurance Broker, FUNK Broker, MIB - Millenium Insurance Broker, GARANTA Asigurari, GLOBASIG Broker, DAUNE Expert, LION Broker, AON Romania, DAW Management, OTTO Broker, GT MOTIVE, PRESTIGE Broker si HOBBIT Broker.

Proiectul se desfasoara cu sprijinul Asociatiei motoADN, Ford Mustang Romania, TATUC Serv Consulting, 5 to go si autopia.ro. Partenerii Stiintifici ai campaniei sunt PsihoTrafiQ - Asociatia de PsihologiesiSigurantaRutiera si AsociatiaRespiro.

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe treazlavolan.ro, Facebook.com/treazlavolan si Instagram.com/treazlavolan.

868 accesari