"In asigurari, procesul de aliniere si refacere al pietei a fost unul radical. In 2015, ne bucura reluarea cresterii pe baze sustenabile. Piata asigurarilor a devenit mai transparenta, predictibila si mai stabila. Poate aceste lucruri nu se vor intampla in totalitate, dar argumente exista. Drept urmare, 2016 va fi o piata intr-o continua crestere si mult mai stabila", a spus Misu NEGRITOIU.
Sectorul asigurarilor din Romania a inversat anul trecut trendul de scadere din perioada 2013 - 2014 si a incheiat 2015 cu un volum al primelor brute subscrise de 8,75 miliarde de lei, in crestere cu 8,2% fata de nivelul din anul anterior. La aceasta evolutie pozitiva au contribuit atat segmentul asigurarilor generale, cat si cel al asigurarilor de viata. A avut loc o imbunatatire a gradului de acoperire a rezervelor tehnice cu active admise, cresterea calitatii activelor si un nivel mai ridicat de cedare in reasigurare. Numarul mediu de zile de solutionare a daunelor s-a redus, se arata in raportul anual privind pietele financiare nebancare.
Presedintele ASF a mai declarat ca, pe piata asigurarilor, a fost eliminata posibilitatea aparitiei surprizelor. "Nu avem alte surprize fata de cele anuntate pana acum", a subliniat el.
Intrebat despre profitabilitatea pietei de asigurari, Misu NEGRITOIU a precizat ca "este greu de spus daca piata de asigurari va trece pe profit in 2016, dar cred ca ne apropiem de un echilibru".
El a adaugat ca rata combinata a daunei (pe clasa X - RCA) se stabilizeaza si crede ca in 2016 va fi de 100%.
"Nu exista o imbunatatite substantiala a ratei daunei, dar 2016 este mult mai predicitibil si avem date care arata ca strucuturile de prima incep sa se alinieze la modelul 65:35, adica 65% rata daunei, 35% cheltuieli si 5% profit. Obiectivul nostru este ca in piata asigurarilor sa nu mai intalnim alte socuri, astfel incat, sa ajungem la 100% la rata combinata a daunei", a spus Presedintele ASF.
In 2015, rata daunei combinata pe segmentul RCA a fost de 129%, fata de circa 126% in 2014.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a lansat, joi, raportul integrat privind evolutia pietelor financiare nebancare in anul 2015. Lucrarea reprezinta o analiza detaliata a indicatorilor de referinta din piata asigurarilor, piata de capital si piata pensiilor private din Romania.
