1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
UNSAR: Despagubiri in contextul ...

UNSAR: Despagubiri in contextul inundatiilor si informatii utile pentru asigurati

In contextul inundatiilor cu care se confrunta comunitati din intreaga tara, UNSAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania a pregatit o serie de informatii utile pentru romanii care au incheiat o polita de asigurare a locuintei (obligatorie sau facultativa).

Documentul UNSAR include informatii referitoare la modalitatea de avizare si constatare a daunelor, precum si pasii necesari pentru parcurgerea procedurilor aferente despagubirilor sau tipurile de bunuri pentru care asiguratii pot incasa despagubiri in baza politelor de asigurare pe care le-au incheiat.

INFORMATII UTILE PENTRU ASIGURATI IN CAZUL PRODUCERII DAUNELOR IN URMA INUNDATIILOR CA DEZASTRE NATURALE

Inundatiile reprezinta, de cele mai multe ori, un test al capacitatii de raspuns al unei comunitati. Acestea sunt insotite mereu de efecte negative, atat din punct de vedere economic, dar si social si ecologic.

In ultimele saptamani s-au produs daune semnificative gospodariilor romanilor, ca urmare a inundatiilor produse in aproape toata tara.

Printre cauzele care amplifica efectele dezastruoase ale inundatiilor sunt: despaduririle, gradul mare de urbanizare, amplasarea de locuinte in zone inundabile, sedimentele care se depun pe albiile raurilor, dar si schimbarile climatice tot mai evidente din ultimii ani. Asigurarile obligatorii si facultative de locuinte pot veni in sprijinul tuturor celor afectati de calamitati naturale, inclusiv de inundatii.

In prezent, in Romania exista doua tipuri de asigurari pentru locuinte care acopera inundatiile (incadrate ca dezastru natural): polita obligatorie pentru locuinta, reglementata prin Legea nr. 260/2008, si politele facultative pentru locuinte.

INFORMATII PENTRU DETINATORII POLITELOR DE ASIGURARE OBLIGATORIE IMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE (PAD)

1. Sunt asigurat/beneficiar al unei asigurari obligatorii a locuintei (PAD) si am fost inundat de revarsarea apelor ca fenomen natural. Cum procedez sa beneficiez de sprijinul asiguratorului?

In Romania, asigurarile obligatorii de locuinte sunt incheiate de PAID - Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale, prin intermediul societatilor de asigurare care emit polita PAD.

Primul pas este sa discutati cu un reprezentant al societatii la care ati incheiat un contract de asigurare obligatorie a locuintei. De asemenea, puteti lua legatura cu un reprezentant PAID (021 9930).

In cazul in care locuinta dumneavoastra a fost inundata, puteti urma acesti pasi:

a. Anuntati autoritatile competente cu privire la calamitatea cu care va confruntati:
-Unitatea judeteana a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU)
-Primaria localitatii unde se afla locuinta asigurata, prin Serviciul Voluntar de Situatii de Urgenta / Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta

b. Luati masurile necesare pentru limitarea pagubei si prevenirea degradarilor ulterioare - incercati sa scoateti apa din spatiile inundate si sa consolidati zonele prin care se produce inundatia, prin asezarea de saci de nisip care pot opri apa.

c. Luati legatura cu asiguratorul emitent al politei PAD - puteti anunta producerea inundatiei in termen de cel mult 60 de zile de la data producerii, pentru avizarea daunei si intocmirea dosarului in urma caruia veti putea fi despagubit.

2.De ce acte am nevoie pentru completarea dosarului de dauna?

In primul rand, aveti nevoie de avizarea daunei si de documentele emise de autoritatile competente, din care sa reiasa cauzele si imprejurarile producerii sau aparitiei inundatiei - Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISU), Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta (SVSU) / Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta (CLSU) din cadrul Primariei.

In plus, veti avea de nevoie de:
- actul dumneavoastra de identitate(copie);
- actul de proprietate al locuintei asigurate (copie) - poate fi un contract de vanzare-cumparare, contract de donatie, certificat de mostenitor, autorizatie de constructie impreuna cu procesul verbal de receptie finala a lucrarii, proces verbal de adjudecare a bunului imobil in urma unei licitatii, alte titluri de proprietate prevazute de lege.

In urma constatarii, inspectorii de dauna pot solicita acte suplimentare, in functie de specificul situatiei.

3. Care este valoarea despagubirii la care ma pot astepta?

Conform contractului de asigurare, suma asigurata pe politele obligatorii PAD este de 20.000 de euro sau de 10.000 de euro, in functie de tipul constructiei. Astfel, exista doua tipuri de locuinte - tip A, respectiv tip B. Suma asigurata este mentionata in polita PAD. Aceasta reprezinta valoarea maxima a despagubirii pe care o puteti primi pentru daunele inregistrate.

INFORMATII PENTRU DETINATORII POLITELOR DE ASIGURARE FACULTATIVA A LOCUINTEI

1. Cum pot beneficia de despagubiri aferente politei mele facultative pentru asigurarea locuintei?

Va recomandam sa luati legatura cu asiguratorul dumneavoastra pentru a stabili detaliile referitoare la daunele produse, conform celor mentionate in contractul de asigurare. Este important de retinut ca polita obligatorie de asigurare a locuintei va poate despagubi cu pana la 10.000, respectiv 20.000 de euro, in functie de tipul locuintei, iar eventualele despagubiri suplimentare pot fi acoperite de polita facultativa, daca aveti incheiata o astfel de asigurare.

Polita de asigurare facultativa se poate emite doar in baza dovezii existentei politei obligatorii PAD.

2. Cum pot beneficia de despagubiri pentru bunurile afectate ca urmare a inundatiei?

Daca aveti o asigurare facultativa a locuintei, consultati termenii contractului de asigurare pentru a verifica tipurile de bunuri asigurate si luati legatura cu asiguratorul dumneavoastra. Polita de asigurare facultativa pentru locuinta poate acoperi daune ale cladirii sau constructiei in sine, ale instalatiilor sau anexelor acesteia sau chiar ale bunurilor din interiorul locuintei, in functie de tipul de contract incheiat.

In cazul in care ati incheiat doar o polita obligatorie a locuintei, nu si una facultativa, bunurile dvs. nu sunt acoperite de aceasta polita, fiind asigurate doar constructiile cu destinatia de locuinta, conform legii in vigoare.

Pentru alte intrebari si informatii suplimentare, UNSAR recomanda sa:

- Luati legatura direct cu asiguratorul sau intermediarul dumneavoastra, pentru a verifica toate prevederile existente in contractul dumneavoastra de asigurare;
- Accesati Ghidul PAD, pe care il regasiti aici;
- Consultati resursele Asiguropedia, disponibile aici.

MINI-GHID IN CAZ DE URGENTA

In cazul producerii inundatiei:
- respectati recomandarile transmise de catre autoritati;
- daca este necesara evacuarea, deplasati-va imediat spre o zona inalta din apropiere, precizata de catre autoritati;
- intrerupeti instalatiile de alimentare cu energie electrica, apa si gaze.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa consultati recomandarile autoritatilor publice - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta - cu privire la masurile de preventie inainte, in timpul si dupa producerea unei inundatii, disponibile aici.