Spectacolele "Cirque du Soleil", "Joaquim Cortez" si "Mariza", care vor avea loc in perioada urmatoare in Bucuresti, au fost asigurate de LEADER TEAM Broker de asigurare, printr-o polita de 10 milioane de euro, a anuntat compania intr-un comunicat de presa. Avand in vedere anvergura unor astfel de show-uri si eforturile logistice implicate, LEADER TEAM Broker de asigurare a creat, impreuna cu CERTASIG, o polita de asigurare care acopera evenimente multiple si riscuri diferentiate, astfel incat sa ofere acoperirea de care organizatorul, compania WONDERFUL Events, are nevoie.
"Fiecare eveniment pe care il asiguram e unic si are riscuri asociate clare. Lucrurile se complica atunci cand este nevoie de o singura polita care acopera mai multe spectacole, complet diferite intre ele, cu riscuri complet diferite si costuri diferite de asigurare. Uniformizarea lor intr-o polita unica a fost ceva nou si pentru noi, desi ne ocupam de asigurari de evenimente de mult timp. Din fericire, am reusit iar organizatorul a obtinut polita de care avea nevoie", a declarat Razvan RUSU, Managing Director, LEADER TEAM Broker de asigurare.
Polita acopera, printre altele, si riscurile catre terti, daunele rezultate in urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot aparea in aranjarea decorului, eventualele pagube rezultate din incurajarea participarii publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobatie. Nu in ultimul rand, asigurarea include si o componenta de protectie a spectatorilor.
LEADER TEAM Broker de asigurare este o companie infiintata in anul 2006, cu peste 7500 de clienti activi, o cifra de afaceri de peste 2 milioane de euro si sucursale in mai multe orase din tara. Compania a fost brokerul de asigurare al unora dintre cele mai mari si mai mari evenimente din Romania: finala la Bucuresti a UEFA Europa League, spectacolele Cirque du Soleil, White Sensations sau expozitia The Human Body.
