Cum ne protejam toamna recoltele prin intermediul asigurarilor? Culturile de rapita si cereale, in principal, ar putea avea de suferit in urmatoarea perioada, odata cu scaderea valorilor termice, iar fermierii vor trebui sa ia masurile necesare pentru a-si proteja munca, atrag atentia specialistii.
Potrivit prognozei Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), dupa data de 27 septembrie temperaturile vor mai scadea in tara, ajungand noaptea pana la 10 grade Celsius in anumite zone. Ploile vor fi predominante, ceea ce inseamna cantitati mari de apa pentru soluri.
De ce este importanta asigurarea agricola pentru fermieri si pentru proprietarii de terenuri agricole? 1asig.ro a discutat cu doi reprezentanti importanti ai industriei, care au explicat principalele motive pentru care o astfel de protectie poate fi esentiala.
Adrian Horia LUPU, Director General, AGRA Asigurari, ne-a declarat ca o asigurare agricola este foarte benefica deoarece acopera riscuri majore de tipul: inghet, grindina, furtuni, incendii sau seceta.

Adrian Horia LUPU, Director General, AGRA Asigurari
”In perioada urmatoare, riscurile principale care pot fi acoperite includ fenomenele meteorologice extreme: grindina, furtuna, ploaie torentiala, incendiu si inghet (inclusiv inghetul tarziu de primavara) la culturile de rapita si cereale.
De asemenea, prin intermediul pachetului de reinsamantare la cultura de cereale se pot asigura si urmatoarele riscuri:
• Seceta pedologica in faza de rasarire
• Daune produse de particulele de nisip/sol antrenate de vantul puternic
• Crusta, spalarea solului
• Inghet in combinatie cu seceta final de iarna
• Daunele provocate de daunatorii specifici care pot afecta culturile
• Daunele totale produse de ploi excesive si de lunga durata (doar in varianta de pachet de reinsamantare)”, ne-a precizat Adrian Horia LUPU.
De asemenea, Georgiana RUSU, Director Executiv, Broker de Asigurare Clubul Fermierilor Romani, atrage atentia intr-o declaratie tot pentru 1asig.ro ca ”riscurile climatice pot afecta semnificativ culturile inca de la momentul insamantarii si pot compromite partial sau total munca si investitiile fermierilor.

Georgiana RUSU, Director Executiv, Broker de Asigurare Clubul Fermierilor Romani
”O polita de asigurare a culturilor agricole poate reduce impactul financiar al acestor riscuri si poate oferi fermierilor resursele necesare pentru a-si continua activitatea.
In ultimii ani, oferta de asigurari agricole s-a diversificat, fiind adaptata nevoilor actuale ale fermierilor. Astfel, exista solutii de protectie diponibile inca din momentul insamantarii, atat pentru culturile de toamna, cat si pentru cele de primavara. In functie de optiunea fermierilor, pe langa riscurile standard precum grindina, ploaia torentiala, furtuna sau incendiul din orice cauza, pot fi acoperite si alte riscuri: seceta pedologica in faza de rasarire, crusta si spalarea solului, daunele provocate de daunatori specifici, baltirile, inghetul, dar si alte riscuri care se pot manifesta in faza de rasarire sau de dezvoltare a culturii.
Intr-un context in care fenomenele meteo extreme sunt tot mai dificil de anticipat, asigurarea culturilor agricole devine un instrument important pentru gestionarea riscurilor, protejarea investitiilor si sustenabilitatea activitatii fermelor pe termen lung”, ne-a mai spus Georgiana RUSU.
In concluzie, masurile de protectie a culturilor agricole trebuie luate din timp pentru a face fata mai usor riscurilor, care sunt inevitabile.
