1asig.ro
1asig.ro
Subscrierile METROPOLITAN Life ...

Subscrierile METROPOLITAN Life s-au majorat cu 29% in primele 9 luni din 2021

METROPOLITAN Life anunta o crestere de 29% a primelor brute subscrise in primele noua luni ale anului 2021, comparativ cu anul 2020. Astfel, valoarea acestora a ajuns la 389,47 milioane de lei, fata de 303,02 milioane de lei in urma cu un an. In acelasi timp, daunele platite mai fost cu 35% mai mari.

"Piata asigurarilor a cunoscut o evolutie pozitiva in 2021. Ultimii doi ani au reprezentat o provocare pe care am gestionat-o in mod eficient. Anul acesta ne-am concentrat pe gasirea unui echilibru intre normalitate si "normalitatea" pandemiei si pe alegerea actiunilor definitorii pentru dezvoltarea organica a business-ului. Rezultatele la noua luni ne bucura si sunt in linie cu asteptarile noastre, datorandu-se in continuare unui mix eficient al canalelor de distributie.", declara Carmina DRAGOMIR (foto), CEO, METROPOLITAN Life.

In ceea ce priveste indemnizatiile platite, in primele noua luni din 2021 acestea au avut o valoare de 113,58 milioane de lei, cu 35% mai mult fata de aceeasi perioada din 2020, cand s-au ridicat la 84,12 milioane de lei.

METROPOLITAN Life este parte a MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, si sucursala a companiei irlandeze Metlife Europe d.a.c.. Infiintata in 1868, MetLife ofera, la nivel global, asigurari de viata, planuri de pensii, beneficii pentru angajati si servicii de administrare a activelor. MetLife are operatiuni in peste 40 de piete la nivel global si detine pozitii de conducere in Statele Unite, Japonia, America Latina, Asia, Europa si Orientul Mijlociu. In Romania, METROPOLITAN Life are peste 22 ani de activitate pe piata de asigurari de viata, cu peste 2,5 milioane de clienti de asigurari de viata si pensii private obligatorii.

Piata de asigurari a cumulat in primele 9 luni ale anului 2021 prime brute subscrise (PBS) in valoare de aproximativ 9,8 miliarde de lei, volum in crestere cu aproximativ 15% fata de cel inregistrat in perioada similara a anului anterior. Vezi clasamentele jucatorilor conform calculelor XPRIMM si ce schimbari au fost comparativ cu perioada similara a anului trecut!

METROPOLITAN Life nu este inclusa in clasamentele ASF, ea activand pe piata locala de asigurari in baza dreptului de libera circulatie a serviciilor.

Daca ar fi fost inclusa in topul ASF, compania ar fi ocupat locul 2 in clasamentul celor mai mari companii de asigurari de viata din Romania.