1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Stock.estate: Apetitul romanilor ...

Stock.estate: Apetitul romanilor pentru investitii creste considerabil

Creste interesul romanilor pentru investitii pe piata imobiliara? Raspunsul ar fi unul pozitiv, potrivit celor mai recente date ale Stock.estate, o platforma de crowdfunding - prima de acest tip autorizata de ASF in Romania si unica platforma operationala la nivel local pana in prezent

Licentianta in toamna anului 2023 de ASF si lansata catre tranzactionare in ianuarie 2024, Stock.estate raporteaza rezultate performante dupa un an de la prima tranzactie de pe platforma. Practic, aproximativ 15% dintre utilizatorii Stock.estate au devenit investitori in produse imobiliare locale. 

Suma minima de a investi in imobiliare prin Stock.estate este de 100 de euro. Pana in momentul de fata, investitia in platforma Stock.estate se ridica la peste jumatate de million de euro, trasmit reprezentantii ei, intr-un comunicat de presa.

“Suntem o cultura inca la inceput in ceea ce priveste instrumentele investitionale, este adevarat, dar credem cu tarie ca romanii vor fi din ce in ce mai disponibili catre investitiile de orice fel. Observam, de altfel, un interes crescut al acestora pentru zona investitionala de aproximativ cinci ani, iar rezultatele primului an al platformei noastre valideaza apetitul romanilor pentru noi investitii”, spune Vicentiu VLAD– Cofondator & CEO – Stock.estate.

Cifrele platformei numara peste 1.500 de persoane inrolate in platforma (respectiv persoane care si-au creat un cont in platforma si au accesat in mod permanent informatiile utilizarii instrumentului financiar investitional), peste 200 dintre acestia au realizat investitii directe in platforma, iar tranzactiile acestora se ridica la peste 550 de actiuni - cu o valoare totala de peste 750.000 euro. 

“Cea mai buna veste a primelor noastre rezultate este legata intocmai de investitorii care au devenit activi, unii dintre acestia revenind recurent catre noi investitii. Procentajul de aproape 15% dintre investitorii activi din platforma ne ofera o incredere extraordinara asupra interesului crescut al romanilor pentru investitiile imobiliare. Faptul ca cei peste 1.500 de utilizatori revin constant pe Stock.estate pentru informare reprezinta un alt indicator extrem de pozitiv pentru decizia colectiva legata de investitii. Spre exemplu, un anumit utilizator a decis sa investeasca dupa un an de zile de informare permanenta pe platforma noastra si ne bucuram de faptul ca informarea corecta se dezvolta atat de mult in Romania”, mai explica Vicentiu VLAD.

Piata de crowdfunding din Romania prezinta un potential semnificativ, estimat la aproximativ 200 de milioane de euro, datorita cresterii constante a interesului atat din partea investitorilor, cat si a antreprenorilor. “Cu o reglementare recenta care faciliteaza accesul si protejeaza investitorii, platformele de crowdfunding din Romania, precum Stock.estate, au inceput sa castige tractiune, oferind oportunitati de finantare pentru piata de real estate. Aceasta platforma nu doar ca democratizeaza accesul la capital, dar si permite validarea pietei si marketingul proiectelor, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial dinamic”, spune Alexandru Constantin - Cofondator & CTO – Stock.estate.  

Potrivit cofondatorilor, asteptarile companiei pentru urmatorul an de activitate pe piata romaneasca prevad o crestere de peste 300%, dat fiind interesul crescut al investitorilor locali.

Asigurarile de locuinta si garantii, necesare pe piata imobiliara 

De altfel, aflati ca piata imobiliara este una in continua ascensiune in Romania si ca depinde foarte mult de domeniul asigurarilor. Orice locuinta are nevoie de o polita obligatorie PAD, dar si de o asigurare facultativa. In baza acestora poti beneficia de despagubiri in cazul unor situatii grave precum: inundatii, cutremure, incendii, explozii, alunecari de teren sau alte evenimente care iti distrug casa.

Foarte important, pentru ca polita PAD este obligatorie prin lege, risti amenda cand te vei confrunta cu un eveniment nefast si nu dispui de acest document. Conform groupama.ro, valorile amenzilor sunt cuprinse intre 100 si 200 de lei. Totodata, pentru locuinte sunt necesare si asigurarile de garantii, care reprezinta ”o forma de asigurare care aduc completare asigurarii lucrarilor de constructii-montaj si tuturor companiilor din sectorul public/privat care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, in special celor care participa la proceduri de achizitie publica”, mai noteaza sursa precizata.