Silviu SABIESCU, Pricing Actuary, GenRe Life Health
Pe masura ce pietele din Europa Centrala si de Est se aliniaza pietelor deja dezvoltate, produsele de asigurare devin mai complexe. Reasiguratorii care au expunere la nivel global sunt in general, cei care transfera experienta pietelor mature catre cele in curs de dezvoltare.
XPRIMM: Ce asteptari aveti legate de cererile de reasigurari ale companiilor din Europa Centrala si de Est si pe ce linii de business credeti ca se vor inregistra cresteri ale acestor cereri?Silviu SABIESCU: Reasigurarile sunt o componenta indispensabila a industriei asigurarilor si vor ramane astfel si pe viitor. Conform unei perceptii incomplete, singurul rol al reasigurarilor este sa ofere acoperire pentru riscurile pe care companiile de asigurari nu le pot retine in portofoliul propriu. Este total gresit. Pentru a fi folositoare pe deplin, aceasta acoperire trebuie insotita din partea reasiguratorului de un pachet complet care sa includa sprijin in: dezvoltarea produselor (conditii, pret), subscrierea riscurilor, gestionarea daunelor. De asemenea, prin contractele de reasigurare firmele de asigurari isi maresc capacitatea de subscriere fara a fi afectati indicatorii de solvabilitate. De aceea, orice tip de asigurari care necesita expertiza sau capital din partea reasiguratorilor va inregistra cresteri ale cererii de reasigurare.
Pe masura ce pietele din Europa Centrala si de Est se aliniaza pietelor deja dezvoltate, produsele de asigurare devin mai complexe. Reasiguratorii care au expunere la nivel global sunt in general, cei care transfera experienta pietelor mature catre cele in curs de dezvoltare.
XPRIMM: Care sunt principalele oportunitati de care se bucura piata de asigurari din Europa Centrala si de Est? Dar principalele pericole care o ameninta, avand in vedere realitatile economice?
S.S.: Deficitul de protectie financiara (diferenta intre resursele financiare ale unei familii si cele necesare pentru pastrarea standardului de viata in cazul decesului unei persoane) este foarte mare in Romania, precum si in Europa Centrala si de Est, oamenii neconstientizand pe deplin aceasta nevoie de protectie. Asadar, exista inca un potentialul urias de crestere a asigurarilor de viata.
Pericolele care ameninta piata de asigurari nu sunt noi si nu tin neaparat de criza economica - pe de o parte, exista o bariera psihologica data de neincredera oamenilor in institutiile financiare, iar, pe de alta parte, scaderea veniturilor reale si a puterii de cumparare.
Rolul industriei asigurarilor in cadrul economiei nu se schimba in vremuri de criza. Oamenii au, in continuare, nevoie sa isi asigure viata, sanatatea, casa, masina. De asemenea, firmele continua sa isi asigurare activele sau afacerile. Intr-un fel sau altul cererea de asigurari exista. Depinde de fiecare companie de asigurari in parte cum reuseste sa isi adapteze comportamentul astfel incat sa supravietuiasca si chiar sa beneficieze de efectele crizei economice.
XPRIMM: Cum ati sfatui companiile de asigurari sa isi abordeze clientii in aceasta perioada de criza?
S. S.: Flexibilitatea fata de clientii care au o situtatii financiara temporar mai dificila poate face ca numarul de rascumparari sau rezilieri de polite de asigurare sa fie rezonabil. O asigurare de viata este, in general, un contract pe termen lung, iar pentru a beneficia pe deplin de el este necesar ca ambele parti sa gasesasca modalitati de a compensa lipsa temporara de lichiditati.
Siguranta viitorului din punct de vedere financiar este principalul argument de vanzare al asiguratorilor. In conditiile crizei actuale, unii oamenii ar putea intelege mai usor acest argument, astfel incat depinde de vanzator sa isi creeze noi oportunitati.
XPRIMM: Ce parere aveti despre tendinta asiguratorilor romani de a diminua volumul de prime cedate in reasigurare, care a scazut la 20% din totalul primelor brute subscrise in 2008?
S. S.: Cred ca scaderea se refera mai ales la asigurarile generale, iar cauza principala ar putea fi scaderea brusca a asigurarilor de credite si garantii. Trendul descrescator al primelor de reasigurare poate fi determinat de faptul ca expunerile retinute de asiguratori au crescut sau pentru ca preturile de reasigurare au scazut. Totodata, scaderea cedarilor in reasigurare trebuie corelata si cu cresterea capitalizarii societatilor de profil.
In ciuda acestui trend descrescator, GenRe Life Health a crescut de la an la an, impreuna cu piata de asigurari de viata pentru ca relatiile cu partenerii nostri sunt construite pe termen lung si sunt profitabile pentru ambele parti. Atat timp cat asiguratorii si reasiguratorii se bazeaza pe relatii de lunga durata care sa fie corecte si reciproc avantajoase, ambele parti vor profita pe termen lung de tendinta crescatoare a pietei de asigurari.
XPRIMM: Multumim!
Editor: Oana RADU | Publicat pe 12.06.2009 | 3909 vizualizari

