ING Bank si Generali Romania anunta lansarea RoPay Facturi – solutia digitala care simplifica semnificativ procesul de plata a serviciilor de asigurare. Incepand din luna octombrie, documentele de plata a primelor de asigurare emise de Generali includ un cod QR RoPay care poate fi scanat direct din aplicatia mobila a bancii, oferind o experienta de plata rapida, sigura si intuitiva.
Aceasta integrare reflecta angajamentul ING Bank de a transforma experienta bancara, implementand solutii digitale eficiente si relevante pentru viata de zi cu zi a clientilor. Scanarea codului QR permite initierea unei plati instantanee, fara a fi necesara introducerea manuala a datelor bancare sau a informatiilor de pe card. Procesul este uniform si simplu, iar clientii Generali pot achita rapid serviciile de asigurare, cu conditia ca banca lor sa ofere aceasta functionalitate.
„Ne concentram permanent pe simplificarea interactiunii cu clientii nostri, iar integrarea solutiei RoPay prin cod QR pe documentele de plata reprezinta un pas firesc. Pe langa timpul economisit pentru achizitia serviciilor de asigurare si procesarea platii, se elimina riscul de introducere eronata a datelor de card sau IBAN, totul in conditii de siguranta sporita a datelor. Suntem mandri sa fim printre primii asiguratori care implementeaza aceasta solutie moderna si sa ne ajutam clientii sa se asigure mai comod si mai rapid”, a declarat Ileana DAMIAN, Chief Operations Officer, GENERALI Romania.
Solutia face parte din serviciul national de plati mobile instant fara card RoPay, dezvoltat de TRANSFOND, impreuna cu institutiile financiar-bancare, care permite utilizatorilor sa efectueze transferuri instant intre persoane, fara comisioane, dar si sa plateasca la comercianti, utilizand aplicatia de mobile banking pentru scanarea codurilor QR.
„Publicul din Romania este inca in faza de familiarizare cu solutiile de plata RoPay, insa avem incredere ca acestea vor deveni un standard pe piata – atat pentru transferurile intre persoane, cat si pentru platile catre comercianti sau furnizori de servicii. Generali demonstreaza, inca o data, preocuparea pentru experienta clientului, prin introducerea codului QR RoPay pe documentele de plata, facilitand astfel o modalitate simpla si eficienta de a parcurge acest proces. Suntem pregatiti sa extindem implementarea solutiilor RoPay alaturi de clientii nostri”, a declarat si Raluca TINTOIU, Deputy CEO & Head of Wholesale Banking, ING Bank Romania.
Pentru siguranta tranzactiilor, scanarea se realizeaza exclusiv din aplicatiile de mobile banking ale bancilor unde clientii Generali au cont, cu criptare completa si autentificare biometrica sau prin parole dinamice. Astfel, solutia asigura un nivel ridicat de protectie a datelor personale si bancare, reducand riscul tentativelor de frauda asociate codurilor QR.
„Ne bucura ca solutia RoPay continua sa aduca beneficii reale clientilor, simplificand platile cotidiene de orice tip (in acest caz, P2B - Person-to-Business) si transformand experienta financiara intr-una rapida, placuta si sigura, accesibila tuturor si adaptata nevoilor moderne ale utilizatorilor. Le multumim partenerilor nostri de la ING Bank pentru implicarea activa si pentru sustinerea implementarii acestei solutii inovatoare, care intruneste toate conditiile pentru a deveni un veritabil brand national.” – a declarat si Sabin CARANTINA, Director General TRANSFOND.
