1asig.ro
1asig.ro

Romeo JANTEA, UNIQA Asigurari: La alegerea unei polite RCA, calitatea serviciilor asiguratorilor conteaza foarte putin

"Atunci cand intentioneaza sa incheie o asigurare CASCO, romanii cauta un echilibru intre calitate si pret. Nu se uita doar sa gaseasca cea mai ieftina polita, ci se informeaza si cu privire la riscurile acoperite prin polita respectiva si calitatea procesului de despagubire. Aici conteaza mult reputatia asiguratorului si calitatea serviciilor oferite", a afirmat Romeo JANTEA, Vicepresedinte Directorat, UNIQA Asigurari, discutand despre comportamentul consumatorului roman in ceea ce priveste asigurarile auto.

"La polul opus, in cazul asigurarilor de raspundere civila obligatorie functioneaza doar elasticitatea cererii in functie de pret, in timp ce considerentele privind calitatea serviciilor asiguratorilor conteaza foarte putin. Ma astept ca mentalitatea asiguratilor cu privire la politele RCA sa se schimbe in timp, dar va fi un proces de durata", a continuat Vicepresedintele UNIQA Asigurari.

Aceasta orientare catre costuri in cazul politelor RCA a fost confirmata recent si de un sondaj realizat de 1asig.ro: 78% dintre repondenti au considerat ca romanii pun intotdeauna pretul pe primul plan cand incheie o asigurare obligatorie de raspundere civila auto.

Clasa auto reprezinta in continuare cel mai important segment de asigurari din Romania. Conform rezultatelor publicate de Revista de specialitate INSURANCE Profile, in primul semestru al anului 2012, asigurarile auto au cumulat aproape 476 mil. EUR si detin peste 50% din piata. RCA reprezinta clasa cu ponderea cea mai mare in piata, peste 27%, in scadere cu 1 punct procentual fata de cota detinuta in perioada similara a anului trecut. Asigurarile CASCO si-au diminuat contributia in portofoliu cu peste 2 puncte procentuale, la 23% din piata in S1/2012.

Insa, in pofida ponderii foarte mari detinute in momentul de fata, aceasta clasa de asigurari ramane afectata de o serie de probleme: "Piata asigurarilor auto, in special segmentul asigurarilor CASCO, este puternic afectata de scaderea constanta a vanzarilor de autoturisme. Acest lucru se simte in totalul primelor brute subscrise de asiguratori, avand in vedere faptul ca asigurarile auto reprezinta peste 60% din piata asigurarilor generale. O problema foarte importanta a pietei este si evolutia nefavorabila a daunalitatii, cu deosebire pe partea de vatamari corporale si daune morale, care inregistreaza o crestere foarte rapida. Aceasta dinamica este normala pentru o piata de asigurari tanara, asa cum este cea romaneasca. Daca privim pietele mai dezvoltate, despagubirile platite pentru daune morale si vatamari corporale sunt semnificative", a explicat Romeo JANTEA.

In aceste conditii, companiile cauta solutii pentru cresterea profitului: "Rentabilizarea segmentului de asigurari auto reprezinta una dintre principalele preocupari ale asiguratorilor in ultimii ani, deoarece liniile de business CASCO si RCA sunt cele care pun cea mai mare presiune pe rezultatele companiilor de asigurari. O prima cale de rentabilizare ar fi subscrierea tehnica pe baza unor date complete si a unei evaluari de risc mai profunde. De asemenea, este necesar un control atent al costurilor cu atelierele de reparatii auto, prin incheierea de parteneriate si utilizarea de platforme informatice pentru managementul costurilor", a subliniat reprezentantul UNIQA Asigurari.

Cele mai importante probleme ale pietei asigurarilor auto vor fi dezbatute in cadrul Editiei a VII-a a Conferintei Nationale a Asigurarilor Auto, ce va avea loc in data de 3 octombrie la Palatul Parlamentului. Evenimentul este sprijinit de UNIQA Asigurari in calitate de Partener Principal si va reuni cei mai importanti lideri si specialisti din piata, reprezentanti ai autoritatilor de reglementare si ai companiilor din asigurari sau din domeniile conexe. Mai multe detalii despre programul si modalitatea de inscriere la conferinta sunt disponibile aici.