1asig.ro
1asig.ro

Richard DRUMMOND-MURRAY, Chairman, AON Re CEE


Intentionam sa ne concentram atentia asupra activitatii de brokeraj de reasigurari in intreaga regiune Central si Est - Europeana, unde avem si o noua structura organizatorica. Astfel, rolul Romaniei este din ce in ce mai important.

XPRIMM: Care este rolul Romaniei in strategia globala a AON Re CEE?
Richard DRUMMOND-MURRAY:
In ceea ce priveste brokerajul de reasigurari, pentru noi Romania reprezinta una dintre pietele importante. Avem aici o colaborare excelenta cu KaRo-Servicii de Asigurari pe partea de retail. Intentionam sa ne concentram atentia asupra activitatii de brokeraj de reasigurari in intreaga regiune Central si Est-Europeana, unde avem si o noua structura organizatorica. Astfel, rolul Romaniei este din ce in ce mai important.


XPRIMM: AON este prezent pe piata din Romania de peste 10 ani. A fost o decizie strategica?
R.D.-M.:
Da, intrarea pe piata asigurarilor si reasigurarilor de aici a fost parte a strategiei noastre. Am dorit ca afacerile noastre de aici sa se maturizeze odata cu piata. Bineinteles ca este nevoie de rabdare, dar credem in parteneriatele pe termen lung.


XPRIMM: Cine va beneficia de rezultatele acestui model?
R.D.-M.:
Companiile de asigurare din Romania vor fi principalii beneficiari pentru ca vor putea sa faca o imagine cat mai reala a expunerii pe care o au fata de riscurile catastrofale. Totodata, aportul de informatie va fi util societatilor de reasigurare in stabilirea politicilor de pret.


XPRIMM: KaRo este in acest moment una dintre cele mai importante companii de brokeraj din Romania. Sunteti multumiti de rezultatele obtinute de aceasta companie?
R.D.-M.:
Intr-adevar, KaRo este o afacere excelenta, cu o rata de crestere foarte buna. Echipa de la KaRo este formata din profesionisti remarcabili, iar noi consideram ca AON si KaRo reprezinta un parteneriat de succes.


XPRIMM: Ati putea sa ne dati cateva informatii referitoare la modelul dedicat riscurilor catastrofale lansat in exclusivitate pentru Romania?
R.D.-M.:
Acest model de estimare a daunelor provocate de evenimente seismice a fost dezvoltat in Germania. Este un model independent, la realizarea caruia au contribuit specialisti in stiinte actuariale, matematicieni precum si reprezentanti ai altor stiinte conexe. Speram ca QuakeRisk sa devina in cel mai scurt timp un model de referinta pentru piata de profil, mai ales daca luati in considerare faptul ca Europa Centrala si de Sud este catalogata a avea un risc seismic extrem de ridicat.


XPRIMM: In ce mod intentionati sa utilizati acest model in relatia pe care o aveti cu clientii din piata romaneasca a asigurarilor?
R.D.-M.:
Intentia noastra este sa prezentam acest model pentru ca asiguratorii interesati sa poata vedea cum functioneaza, sa se familiarizeze cu modul de utilizare al acestuia. Consideram ca prin modelare putem sa ii ajutam pe cei interesati in evaluarea reala a expunerii la cutremure.


XPRIMM: Va multumim!



alexandru.ciuncan@mxp.ro

| 2541 vizualizari
Share |