1asig.ro
1asig.ro

Prime de asigurare si beneficii unisex incepand cu 21 decembrie 2012

Ca rezultat al activitatii grupului de lucru CSA-UNSAR, asociatia profesionala a asiguratorilor romani a anuntat ca societatile membre sunt pregatite ca incepand cu 21 decembrie 2012 sa asigure implementarea, in acord cu hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), a principiului egalitatii de tratament, asa cum este prevazut la art. 7, alin.(1) din OuG nr. 61/2008. Astfel, desi elementul sex poate fi folosit in continuare in asigurari, acesta nu trebuie sa determine diferente in materie de prime si beneficii pentru persoana asigurata, in toate contractele noi, incheiate incepand cu data de 21 decembrie 2012.

In scopul asigurarii respectarii hotararii CJUE, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a intreprins o serie de demersuri si actiuni atat pentru modificarea legislatiei interne, cat si pentru pregatirea din timp a pietei asigurarilor. In acest sens, CSA mentioneaza colaborarea cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si crearea unui grup de lucru cu Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) pentru dezbaterea implicatiilor hotararii CJUE si analizarea masurilor necesare.

Prin hotararea CJUE din 1 martie 2011, prevederile art.5(2) din Directiva CE 113/2004, care permiteau prime si beneficii diferentiate pe sexe in domeniul asigurarilor, devin inaplicabile incepand cu 21 decembrie 2012.

Directiva a fost transpusa in legislatia romaneasca prin Ordonanta de urgenta nr.61/2008 privind implementarea principiului egalitatii de tratament intre femei si barbati in ceea ce priveste accesul la bunuri si servicii si furnizarea de bunuri si servicii. La art. 7, alin.(1) din Ordonanta este prevazut principiul primelor si beneficiilor unisex in asigurari, dar alin.(2) prevedea o exceptie de la acest principiu, atunci cand elementul sex, folosit in determinarea primelor si beneficiilor in asigurari, este un factor determinant in evaluarea riscului, iar datele actuariale si statistice folosite sunt relevante si realiste.