1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
PROVIDENT Financial Romania il ...

PROVIDENT Financial Romania il numeste Director de Vanzari pe Laurentiu MARCUS

PROVIDENT Financial Romania, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), anunta numirea lui Laurentiu MARCUS in functia de Director de Vanzari, intr-un moment strategic in care compania pregateste lansarea unui nou produs pe piata locala: cardul de credit Provident.

Cu o experienta solida in managementul echipelor comerciale si dezvoltarea de canale de distributie, Laurentiu MARCUS va coordona expansiunea canalelor de vanzare, intr-un context in care compania isi extinde portofoliul si parteneriatele pentru a sustine cresterea estimata de peste 10% a volumului de creditare in 2025.

„Ne pregatim sa lansam cardurile de credit in Romania, un pas firesc pentru Provident, care completeaza oferta noastra de produse financiare flexibile. Avem deja parteneriate solide cu eMAG, Flanco si TBI, iar echipa de vanzari este esentiala in integrarea noului produs in piata. Simt ca experienta mea de pana acum imi permite sa gasesc echilibrul intre executie comerciala, extindere si adaptare la realitatea din teren”, a declarat Laurentiu MARCUS, Director de Vanzari, PROVIDENT Romania.

Provident are in Romania aproximativ 180.000 de clienti activi, dintre care aproape jumatate locuiesc in sate si comune mici. Cea mai mare parte a acestor clienti a ales creditarea la domiciliu, modelul traditional de creditare al Provident. Dintre clientii noi din 2024, peste 20.000 au fost clienti fara istoric de creditare, care au luat primul lor imprumut cu Provident. In plus, tot anul trecut, aproape 6.000 de clienti care si-au imbunatatit istoricul de creditare cu Provident au luat un imprumut de la o banca. 

In paralel, compania a dezvoltat un model complet digital, ProviOnline, dar pastreaza interactiunea umana ca diferentiator important pentru evaluarea riscului si luarea deciziilor de creditare.  In ultima analiza realizata de Brand Health Tracking, pentru 2024, Provident Financial Romania este prima optiune spontana in mintea consumatorilor, cu un procent de 21% dintre consumatori care au afirmat ca, atunci cand se gandesc la imprumuturi de pana in 15.000 de lei, PROVIDENT este primul creditor care le vine in minte. La nivel de perceptie, cea mai mare parte din respondenti considera Provident o companie de incredere, stabila, care asculta si intelege nevoile clientilor. 

Scurta biografie 

Laurentiu MARCUS este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice ,,Petru Maior’’, în management şi masterand al Universităţii Babeş Bolyai, Bănci şi Pieţe de capital. De peste un deceniu el face parte din companie, detinand, pe rand, functii precum: Development Manager, Area Manager, Business Owner si Head of Sales, conform Linkedin.