1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
PAID: Asiguratii nu trebuie sa se ...

PAID: Asiguratii nu trebuie sa se adreseze INCDFP pentru confirmarea seismelor din 13 si 14 februarie

Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atentia asupra faptului ca, in procesul de instrumentare a daunelor, asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 si 14 februarie. Compania subliniaza ca, in baza protocolului de colaborare cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP), raportul privind cele doua cutremure a fost transmis deja catre toate societatile de asigurare implicate.

"Asiguratii nu trebuie sa se deplaseze sau sa se adreseze INCDFP pentru obtinerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele in acest sens fiind deja atat in posesia PAID, cat si a tuturor asiguratorilor implicati in gestionarea dosarelor de dauna. Avem toate detaliile necesare si suficiente pentru instrumentarea corecta a daunelor inregistrate. Continuam demersurile de digitalizare si automatizare a procedurii, astfel incat proprietarii ale caror locuinte au fost afectate sa nu fie pusi in mod inutil pe drumuri", a explicat Nicoleta RADU, Director General al PAID.

Pana la data de 17.02.2023 s-au deschis 139 dosare de dauna in urma cutremurelor din Gorj, produse in zilele de 13 si 14 februarie. Pentru a verifica valabilitatea politei PAD, accesati #ButonulAlbastru din pagina oficiala de website Paid Romania.

Totodata, compania reaminteste faptul ca sistemul digital online de emitere a asigurarii impotriva dezastrelor naturale (PAD), dezvoltat acum aproape doi ani, poate fi accesat pe website-ul oficial paidromania.ro. Tot acolo se poate verifica si valabilitatea politei, prin accesarea butonului albastru - Verifica PAD.