1asig.ro
1asig.ro
OMNIASIG VIG aniverseaza 30 de ani ...

OMNIASIG VIG aniverseaza 30 de ani in Romania si pregateste urmatorul capitol al dezvoltarii sale

OMNIASIG Vienna Insurance Group (VIG) marcheaza anul acesta trei decenii de activitate pe piata din Romania, timp in care a contribuit la protectia a milioane de clienti si la dezvoltarea industriei asigurarilor. De la infiintarea sa in 1995, OMNIASIG VIG a emis aproximativ 35 de milioane de polite si a solutionat aproape 4 milioane de dosare de dauna, cu despagubiri totale de 18,4 miliarde lei. In aceeasi perioada, compania a atins un volum cumulat al primelor brute subscrise de aproximativ 30,7 miliarde lei, consolidandu-si pozitia in topul asiguratorilor din Romania si lider pe segmentele CASCO si Asigurari de Locuinta.

Top 5 daune platite in 30 de ani

1. 57,95 milioane lei, pentru un incendiu la o fabrica de componente industriale in 2023.
2. 50,43 milioane lei, in urma unui incendiu la o fabrica de condimente, in 2019.
3. 37,10 milioane lei pentru un incendiu produs la un depozit de produse alimentare, in 2022.
4. 34,27 milioane lei pentru explozia unei fabrici de produse vegetale, in 2020.
5. 32,75 milioane lei, ca urmare a unei fraude bancare, in 2012.

”Astazi sarbatorim 30 de ani alaturi de romani si de mediul de afaceri din Romania. Este o aniversare care inseamna trecut, prezent si viitor, precum si o sincronizare intre generatii, valori si actiune – exact ceea ce exprima si conceptul nostru aniversar: SINCRONIZATI pentru VIITOR. Evolutia si rezultatele obtinute pana acum ne confirma pozitia solida pe piata asigurarilor si ne sustin sa privim inainte cu incredere.

Ne pregatim cu incredere si responsabilitate pentru viitor si ne angajam sa ramanem mereu alaturi de clienti, parteneri, angajati, societate si de comunitatile vulnerabile unde vrem sa ne implicam pentru a aduce un impact real. Vom dezvolta in continuare produse si servicii adaptate noilor generatii, vom accelera digitalizarea operatiunilor si proceselor si vom face toate eforturile necesare pentru a consolida rolul asigurarilor ca pilon esential al sigurantei financiare si al continuitatii vietii”, a declarat Mihai TECAU, Presedintele Directoratului OMNIASIG Vienna Insurance Group, in cadrul conferintei dedicate celebrarii celor 30 de ani de prezenta pe piata romaneasca. 

Rezultate in crestere in 2024

Anul trecut, OMNIASIG a inregistrat o crestere fata de anul 2023 de aproximativ 17% a volumului de prime brute subscrise, pana la aproximativ 2,8 miliarde lei, totodata, in aceeasi perioada compania a platit aproximativ 1,4 miliarde lei despagubiri pe toate liniile de business.

Cele mai importante cresteri s-au inregistrat pe urmatoarele linii de business: CASCO a inregistrat un avans de aproximativ 12%; Property (+≈19%); Asigurarile de sanatate au crescut cu circa 10%; Asigurarile de calatorie (+≈21%) si RCA (+≈23%). 

Rezultatele solide au intarit prezenta OMNIASIG VIG in top 3 asiguratori pe piata si reprezinta o confirmare a strategiei de crestere implementate de companie.

Sincronizati pentru viitor: investitii strategice in digitalizare

Investitiile realizate de OMNIASIG in digitalizare au transformat radical interactiunea cu clientii. Printre solutiile implementate se numara platforma VClaims, pentru gestionarea digitala a daunelor, dar si aplicatia de mobil OMNIASIG, aflata intr-un proces constant de dezvoltare si modernizare. Aceasta permite achizitia asigurarilor de locuinta – obligatorii si facultative, precum si tot setul de actiuni necesare asiguratilor printr-o polita de asigurare de sanatate OMNI+: acestia isi pot face programare la oricare dintre cele aproximativ 1.500 clinici partenere din toata tara, pot urmari statusul solicitarii, vedea detaliat lista cu toate acoperirile din polita lor si solicita rambursarea serviciilor medicale efectuate. 

Totodata, compania va lansa in perioada urmatoare si ecoPILOT, o aplicatie de mobil inovativa de tip telematics, dedicata clientilor CASCO, menita sa recompenseze stilul de condus preventiv.

Studiu de piata

Aceste inovatii nu raman doar la nivel de tehnologie, ci se reflecta direct in experienta clientilor. In 2025, un studiu de piata extins realizat de companie impreuna cu agentia Reveal Marketing Research a confirmat un nivel ridicat de incredere si apreciere pentru OMNIASIG, care este vazut ca un asigurator serios si stabil si cu traditie. Potrivit aceleiasi surse, clientii cauta informatii clare, simple, in limbaj accesibil, iar OMNIASIG joaca un rol cheie in urmarirea acestui obiectiv. 

Clientii OMNIASIG VIG sunt, in general, foarte multumiti de experienta cu brandul, de la achizitie pana la plata daunelor. Aprecierea este uniforma, indiferent de varsta, gen sau tip de asigurare, in special pentru CASCO si asigurarea de locuinta. Un alt aspect important relevat de studiul amintit – clientii care au trecut printr-o dauna sunt mai loiali si mai dispusi sa recomande OMNIASIG VIG. Acestia percep procesul de despagubire ca fiind clar, rapid si eficient. Mai mult de jumatate dintre clienti spun ca au accesat cel putin un serviciu online oferit de OMNIASIG VIG.

Sustenabilitate si responsabilitate pentru viitor

OMNIASIG VIG a integrat de foarte multi ani in strategia sa de business partea de responsabilitate sociala, implicare in comunitate, voluntariat si sustinerea unui consum responsabil de resurse. In 2024, compania a accelerat implementarea strategiei sale de sustenabilitate, asumandu-si obiective concrete, aliniate atat standardelor internationale, cat si standardelor Grupului VIG din care face parte.

Totodata, compania si-a consolidat propriul program de Sustenabilitate, structurat pe sase arii-cheie, fiecare avand obiective bine definite, adaptate pietei locale si cerintelor Grupului VIG:

• Clienti: dezvoltarea de produse inclusive si sprijinirea rezilientei financiare a clientilor.
• Angajati: cresterea atractivitatii ca angajator si dezvoltarea unui mediu de lucru echilibrat si empatic.
• Societate: promovarea voluntariatului si a educatiei privind riscurile, prin implicarea angajatilor in comunitate si contributia la o societate mai informata in fata riscurilor.
• Managementul activelor: Reducerea emisiilor din portofoliile de investitii si alinierea acestora la principiile ESG.
• Subscriere Retail & Corporate: Reducerea emisiilor pe liniile de asigurari Auto si Property si cresterea ponderii produselor sustenabile. Reducerea emisiilor absolute din portofoliul Corporate pana la net zero in 2050. 
• Operatiuni: Reducerea la minimum a amprentei de carbon prin eficientizarea consumului energetic si tranzitia catre surse regenerabile.

Din punct de vedere al sustenabilitatii, compania a stabilit tinte clare: net-zero pana in 2050 (investitii & subscriere) & operatiuni neutre climatic pana in 2030. In ultimii doi ani, am instalat panouri solare in 12 locatii OMNIASIG VIG din: Bucuresti, Cluj, Constanta, Arad, Timisoara, Alba, Sibiu si Pitesti. Totodata, am inclus in flota noastra auto vehicule electrice si vehicule hibride pentru care am instalat statii de incarcare (in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu, Ploiesti si Pitesti).

In plan social, continuam sa derulam actiuni multiple de implicare in comunitate si de voluntariat, mare parte dintre ele sub umbrela campaniei noastre „OMNIASIG pentru MAI BINE” – pe care anul trecut am desfasurat-o in comuna Poienarii Burchii din judetul Prahova, in parteneriat cu Fundatia World Vision Romania, pentru a sprijini accesul la educatie al copiilor din comunitati defavorizate.

In anul in care sarbatoreste 30 de ani de incredere si performanta pe piata asigurarilor din Romania, OMNIASIG a ales sa marcheze aceasta aniversare printr-un gest concret: promisiunea ca va planta cel putin 30.000 de copaci, doar prin echipe de voluntari ai companiei. Prin aceasta actiune, compania isi reafirma angajamentul fata de mediu, sustenabilitate si fata de comunitatile locale. Peste 200 de voluntari OMNIASIG VIG din toata tara au plantat deja pana in acest moment peste 23.000 de puieti in 7 judete: Prahova, Giurgiu, Alba, Covasna, Bihor, Bucuresti, Dambovita. Actiunile de reimpadurire reflecta viziunea OMNIASIG VIG asupra responsabilitatii fata de viitor: fiecare copac plantat este un pas in directia unui climat mai stabil si a unor comunitati mai sanatoase. Urmeaza in cursul toamnei noi actiuni de plantare, pentru a ne atinge si depasi obiectivul asumat, pentru generatiile viitoare.

Aniversarea de 30 de ani este un reper important pentru OMNIASIG VIG, dar si un nou inceput. Urmatorul capitol inseamna investitii in tehnologie, imbunatatire constanta a experientei oferite clientilor, produse si servicii adaptate noilor generatii si actiuni concrete pentru un viitor sustenabil. Sincronizati pentru viitor, OMNIASIG VIG continua sa fie un pilon de stabilitate si inovatie pe piata asigurarilor din Romania.

OMNIASIG VIG este prezenta de 30 de ani pe piata asigurarilor din Romania, mentinandu-se constant in topul celor mai mari si mai stabili asiguratori din tara. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare si o retea de sucursale si agentii extinsa la nivel national. Cei peste 1.200 de angajati ofera constant clientilor si partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenenta la Vienna Insurance Group, OMNIASIG VIG ofera clientilor si partenerilor sai stabilitate si putere financiara, precum si expertiza complexa pe toate liniile de asigurari generale.

OMNIASIG VIG promoveaza excelenta, responsabilitatea si integritatea in tot ceea ce intreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societatii si a comunitatii in care isi desfasoara activitatea.

VIG este liderul grupului de asigurari din intreaga regiune a Europei Centrale si de Est (CEE). Peste 50 de companii de asigurari si fonduri de pensii din 30 de tari formeaza un grup cu o traditie indelungata, marci puternice si relatii stranse cu clientii. Aproximativ 30.000 de angajati din VIG se ocupa de nevoile de zi cu zi a aproximativ 33 de milioane de clienti. Actiunile VIG sunt listate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 si la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Grupul VIG are un rating A+ cu perspectiva stabila de catre agentia de rating recunoscuta international Standard & Poor's. VIG coopereaza strans cu Erste Group, cea mai mare banca de retail din Europa Centrala si de Est.