Nicolae Eugen CRISAN, Presedinte, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor
Piata de asigurari din Romania, in contextul firesc si asumat de aliniere si integrare in sistemul unic european de asigurari, va trebui sa asimileze si sa depaseasca cu succes, pe linia asigurarilor de raspundere civila auto, momentul de stabilire, pe baza calculelor actuariale, a tarifelor de prime de catre societatile de asigurari, similar celorlalte forme de asigurare.
XPRIMM: Care credeti ca va fi impactul liberalizarii tarifelor RCA asupra pietei de asigurari?
Nicolae Eugen CRISAN: Piata de asigurari din Romania, in contextul firesc si asumat de aliniere si integrare in sistemul unic european de asigurari, va trebui sa asimileze si sa depasaesca cu succes, pe linia asigurarilor de raspundere civila auto, momentul de stabilire, pe baza calculelor actuariale, a tarifelor de prime de catre societatile de asigurari, similar celorlalte forme de asigurare.
Liberalizarea tarifelor RCA nu poate avea un impact negativ asupra pietei de asigurari din Romania atat timp cat vom propune un sistem bazat pe o perioada de tranzitie controlata si o eficienta verificare periodica a prudentialitatii subscrierii pe aceasta linie de business.
E firesc, intr-o economie de piata,sa existe si societati de asigurare care sa urmareasca,
contrar regulilor de prudentialitate a subscrierii, castigarea unei pozitii importante in piata prin practicarea unor tarife nefundamentate tehnic si care sa nu poata asigura indeplinirea obligatiilor asumate de societate prin contractele incheiate. Activitatea de supraveghere desfasurata de CSA se va axa pe eliminarea cazurilor de acest gen prin inducerea unui sistem de control permanent a obligatiilor asumate de societate, a capacitatii de acoperire a acestora, a masurilor prudentiale de subscriere.
XPRIMM: Odata cu liberalizarea treptata a tarifelor RCA, riscurile induse pe piata asigurarilor cresc semnificativ. Care sunt principalele directii ale Comisiei in privinta activitatii de supraveghere si control a pietei RCA in anul 2005?
N.E.C.: Liberalizarea tarifelor RCA nu poate induce un risc semnificativ pentru piata de asigurari din Romania in conditiile in care, la ora actuala, dispunem de toate mijloacele de control prudential care ne pot sesiza din timp eventualele probleme pe care o societate de asigurari le intampina in onorarea obligatiilor asumate.
XPRIMM: Precizati, va rugam, care sunt cele mai probabile riscuri pe care aceasta masura le implica.
N.E.C.: Exista posibilitatea unei diminuari a primelor de asigurare subscrise pe RCA, pe total piata, in perioada urmatoare liberalizarii definitive a tarifelor de prima.
Acest fenomen a fost inregistrat si in alte tari care au trecut prin experiente asemanatoare, dar a fost depasit printr-o serie de masuri menite a proteja interesele asiguratilor si implicit, in acest caz, a pagubitilor din accidente de autovehicule. Masurile de supraveghere enumerate vor fi luate si de catre CSA in perioada urmatoare liberalizarii tarifelor RCA, astfel incat acest test de maturitate al societatilor de asigurari din Romania sa fie trecut cu succes si implicatiile asupra pietei de asigurari din Romania sa fie cat mai mici.
XPRIMM: Cu ce marja vor fluctua tarifele pentru politele RCA fata de o prima tehnica fixa care va fi stabilita de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor?
N.E.C.: Sistemul de liberalizare treptata a tarifelor RCA implica stabilirea de catre CSA, pana la liberalizarea definitiva, a unui tarif orientativ, iar societatile de asigurari sa-si poata construi propriile tarife intr-o anumita marja.
Liberalizarea definitiva a tarifelor RCA presupune eliminarea tarifului orientativ propus de CSA astfel incat societatile de asigurari, similar stabilirii primelor de asigurare pentru celelalte forme de asigurare, sa calculeze propriile tarife de prima pentru RCA pe baze actuariale si tinand cont de capacitatea de subscriere a riscurilor pe aceasta forma de asigurare (dispersie, grade de cuprindere, daunalitate etc.).
XPRIMM: Cu cat estimati ca vor creste tarifele pentru asigurarea de raspundere civila auto cu valabilitate in anul 2005?
N.E.C.: In conditiile propuse de aliniere la limitele de raspundere, in cazul RCA, promovate de directivele europene in domeniu, un important obiectiv este respectarea calendarului de majorare a acestor limite cu termen final 2007. Majorarea limitelor de raspundere civila auto va implica si o crestere a tarifelor de prima, dar numai intr-o anumita proportie, restul fiind completat de acoperirea inflatiei, rata daunei din anul
precedent. Cresterea tarifelor de prima in anul 2005, in conditiile in care nu vom introduce si extinderea acoperirii contractului de asigurare si in afara teritoriului Romaniei, nu poate depasi decat cu putin cresterea din anul precedent.
XPRIMM: Va multumim!
| 2335 vizualizari

