Cresterea sigurantei rutiere ramane o prioritate pentru Romania. Dovada? Cifrele anului 2020, atat la nivel national, cat si european. In fiecare zi a anului 2020, 81 de persoane au fost accidentate pe strazile si drumurile din Romania. Mai mult, tara noastra a continuat sa ocupe prima pozitie in clasamentul european privind rata deceselor pe sosele si in anul 2020, cu 85 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori.
In acest context, necesitatea initiativelor care vizeaza cresterea sigurantei rutiere ramane la fel de importanta ca oricand. Astfel, in luna iulie 2021, APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor lanseaza editia a VI-a a campaniei nationale de siguranta si de preventie rutiera FII TREAZ LA VOLAN!
Organizat in fiecare an, incepand din 2016, cu sprijinul celor mai importante asociatii si companii de asigurari si de brokeraj si din domenii conexe, proiectul are ca obiective cresterea gradului de siguranta rutiera pe strazile din Romania si a constientizarii pericolelor la care sunt expusi toti participantii la trafic, precum si, indirect, reducerea numarului de accidente rutiere.
Editia a VI-a a campaniei se va desfasura in perioada iulie - septembrie 2021 si va avea ca tema principala obiceiurile periculoase din trafic, in special acele gesturi care par "mici", dar care pot creste semnificativ riscul de accident rutier, precum nesemnalizarea, oprirea masinii in locuri nepermise, folosirea necorespunzatoare a luminilor, depasirea vitezei legale sau recomandate si nu numai.
Ne pregatim pentru editia a VI-a a campaniei FII TREAZ LA VOLAN!
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
