Numeroasele provocari si crize cu care se confrunta economiile lumii in ultimii ani necesita un efort sustinut de consolidare, de crestere a robustetii lor si de adaptare la noile conditii.
Cresterea competitivitatii este o componenta vitala a dezvoltarii economice pe baze sustenabile pentru ca sustine exporturile si eficienta mecanismelor de piata interne, contribuie la stabilitatea preturilor, imbunatateste rezultatele financiare ale firmelor sporindu-le capacitatea de finantare interna si de accesare a finantarii externe, iar pe termen lung, este o componenta in panelul larg de factori ce faciliteaza cresterea veniturilor si a puterii de cumparare a angajatilor, sustinand consumul acestora. In fapt, o crestere a productivitatii duce si la o crestere a competitivitatii economiei respective, cu impact important asupra echilibrelor macroeconomice.
Astfel se inchide un cerc virtuos la nivelul intregii economii si la nivelul societatii, deoarece cresterea economica antrenata de sporirea eficientei genereaza resurse suplimentare, atat pentru sectorul privat, cat si pentru cel public. Acestea pot fi directionate spre cercetare, educatie, sanatate, cultura, siguranta publica, cu efect de crestere in continuare a nivelului capitalului tehnologic si a bunastarii salariatilor, generand noi premise pentru sporirea in continuare a competitivitatii.
Productivitatea muncii este unul dintre determinantii importanti ai competitivitatii (alaturi de nivelul tehnologic, costul finantarii etc), actionand in principal asupra costurilor de productie, ceea ce permite companiilor sa consolideze sau sa castige cota de piata avand produse mai ieftine la un nivel comparabil de calitate in raport cu concurenta.
La nivel global si european se mentine preocuparea pentru cresterea in continuare a productivitatii, inclusiv in tarile avansate din punct de vedere economic si cu atat mai mult in economii aflate in dezvoltare, asa cum este si situatia Romaniei, care, din aceasta perspectiva, se plaseaza inca sub media UE, asa cum vom observa din datele prezentate in continuare. Totodata, stimularea productivitatii si dezvoltarea capitalului uman se numara printre obiectivele mentionate de OECD in cadrul procesului de aderare a Romaniei la aceasta organizatie.
Pentru a declansa si intretine o dinamica favorabila a productivitatii muncii este necesar sa vedem mai intai de la ce nivel plecam, ce eventuale bariere sunt de inlaturat si prin ce masuri se poate intretine acest proces de acumulari graduale si consecvente pe parcursul unor orizonturi lungi de timp.
Datele Eurostat prelucrate si ilustrate in Figura 1 de mai jos arata ca Romania avea in anul 1995 cel mai redus nivel al productivitatii orare in termeni nominali exprimate ca procent din media la nivelul Uniunii Europene, respectiv 23,7 la suta. Pe parcursul urmatorilor 6 ani, pana in 2001, nivelul productivitatii orare in Romania raportate la media UE a inregistrat chiar o usoara scadere, ajungand la circa 23,6 la suta.
Incepand insa cu anul 2002 este vizibila in date si pe graficul de mai jos o imbunatatire in termeni relativi a productivitatii, probabil inclusiv ca efect al transformarilor economice sustinute prin programele din perioada de pre-aderare la Uniunea Europeana (PHARE, ISPA etc). Acestea, impreuna cu consolidarea bazelor mecanismelor de piata, deschiderea economiei catre investitiile straine, importul de tehnologie si numerosi alti factori au contribuit la declansarea unui trend ascendent accelerat al productivitatii, care a continuat timp de doua decenii. Astfel, in urmatorii 6 ani, productivitatea orara in Romania raportata la media blocului european s-a dublat, atingand 47,6 la suta in anul 2008 (la un an de la aderarea oficiala la Uniunea Europeana). Totodata, pe un orizont de 20 de ani, productivitatea muncii raportata la media UE a crescut de 3 ori, situandu-se la 71,7 la suta in anul 2022.
Tot in Figura 1 observam ca in 1995 si chiar pana in 2001, decalajul in ceea ce priveste nivelul productivitatii orare raportate la media UE dintre Romania pe de o parte si Bulgaria, Cehia, Ungaria si Polonia, pe de alta parte, era foarte mare. Din 2001, ritmul accelerat si consecvent al cresterii productivitatii inregistrat in Romania, coroborat si cu unele evolutii nefavorabile din anumite perioade consemnate de unii dintre vecinii nostri, a facut ca in 2017 acest decalaj sa fi fost deja recuperat in cea mai mare parte, iar performanta relativa mai buna a Romaniei a continuat si ulterior acestui an. Astfel, in 2022, nivelul de productivitate din Romania era superior celui din Bulgaria si Polonia, dar si fata de Grecia, Croatia, Letonia sau Portugalia, fiind totodata apropiat de cel al Ungariei, Lituaniei, Estoniei si Slovaciei.
Figura 1. Productivitatea orara in termeni nominali exprimata ca procent din media UE-27 (la paritatea puterii de cumparare, perioada 1995 - 2022)
Sursa: Eurostat
Dinamica favorabila a productivitatii muncii in Romania este evidentiata si de Figura 2 de mai jos, in care se observa ca pe ansamblul celor 27 de ani pentru care Eurostat publica aceste informatii, cresterea productivitatii medii orare in termeni reali in Romania a fost a doua cea mai rapida din UE dupa cea a Letoniei, semnificativ mai mare decat a Poloniei si la distanta considerabila de cele consemnate de Cehia, Ungaria sau Bulgaria.
Figura 2. Dinamica productivitatii orare in termeni reali (1995 = 100)
Sursa: Eurostat, calcule proprii
Observatiile de mai sus sunt confirmate si prin coroborare cu un alt indicator relevant pentru acest domeniu, respectiv productivitatea medie pe angajat, care a crescut in termeni reali in Romania cu circa 41 de procente pe parcursul ultimilor 10 ani (din 2012 pana la finele anului trecut), cel mai rapid ritm dintre toate statele membre ale blocului economic european, cu exceptia Irlandei. Un trend accelerat de crestere dar de o amploare mai redusa se observa si in Polonia (32,2 la suta), in vreme in Ungaria si Cehia cresterile au fost de 15,1 la suta.
Figura 3. Variatia productivitatii medii pe angajat, in termeni reali, in ultimii zece ani (2022 vs 2012)
Sursa: Eurostat
In acest context, este interesant de observat ca numarul mediu de ore lucrate in decurs de un an de catre un salariat (1808,2 ore in anul 2022) nu a fluctuat foarte mult pe parcursul ultimilor 27 de ani si s-a mentinut undeva la mijloc in plaja de valori consemnate pentru celelalte state din UE, avand de exemplu ca reper nivelurile inregistrate anul trecut in cazul Poloniei (2032,9 ore) sau al Greciei (1989,9 ore), pe de o parte si, respectiv, al Cehiei (1754,1 ore), Ungariei (1699,5 ore) sau Bulgariei (1618,7 ore), pe de alta parte.
Figura 4. Numarul mediu de ore lucrate pe an de un salariat (1995 - 2022)
Sursa: Eurostat
Evolutiile favorabile prezentate mai sus sunt remarcabile prin dinamica lor, chiar daca se raporteaza la un nivel de baza initial foarte redus. De fapt, este o performanta notabila insusi faptul ca pornind de la cel mai redus nivel din UE si de la un decalaj mare in raport cu economiile din regiune, productivitatea muncii in Romania este in prezent la circa 71% din media UE si se situeaza pe acelasi palier sau chiar pe un palier superior in raport cu multe dintre tarile din vecinatate cu care ne comparam frecvent.
Personal, cred ca aceasta performanta este in cea mai mare parte meritul eforturilor sectorului privat in ansamblul sau, precum si al programelor si politicilor de convergenta legislativa, institutionala si economica dezvoltate in Romania in procesul de pre-aderare si ulterior dobandirii statului de stat membru al Uniunii Europene. Investitiile straine care au fost atrase de imbunatatirea graduala a conditiilor de afaceri pe parcursul ultimilor 20 de ani au jucat de asemenea un rol important.
O analiza ulterioara detaliata a structurii pentru a invata cat mai mult din acest succes si a-l perpetua in viitor, cred ca si-ar dovedi cu prisosinta utilitatea in cadrul strategiilor de tara care tintesc cresterea economica. Pana sa avem aceste date care sa ne permita concluzii mai detaliate, cred ca este benefic sa incercam sa trecem in revista la nivel principial diverse modalitati de crestere a productivitatii, vizand deopotriva actiuni la nivel institutional, dar si la nivelul economiei private.
Se pot identifica mai multe actiuni pe care guvernele le pot intreprinde pentru a creste productivitatea:
- Investitii in educatie si in dezvoltarea fortei de munca: sunt necesare in permanenta programe de educatie si de formare profesionala care sa ajute lucratorii sa dobandeasca noi competente si sa fie la curent cu tehnologiile in schimbare, pentru ca realitatile economice si de la locurile de munca sunt intr-o continua dinamica, iar fara un efort continuu de formare profesionala si de adaptare a curriculelor acestor programe la tendintele cele mai recente, forta de munca isi pierde din productivitate si adaptabilitate.
- Promovarea inovarii si a antreprenoriatului: cred ca epoca stimulentelor fiscale este pe cale sa apuna pentru ca exista, pe buna dreptate, presiuni in crestere pentru o abordare echitabila si un "level playing field" in cadrul ecosistemului economic. Asadar, stimularea domeniilor cheie nu mai trebuie sa fie centrata pe facilitati fiscale acordate companiilor sau angajatilor, ci pe contributia statului la dezvoltarea infrastructurii (transporturi, telecomunicatii, sistemele energetice, retele de apa si canalizare) pe care companiile o folosesc, pe finantarea cercetarii stiintifice de baza in domeniile prioritare, pe crearea si sustinerea functionarii incubatoarelor si acceleratoarelor de afaceri, sprijinirea accesului la finantare, intarirea aplicarii legilor privind protectia proprietatii private si a proprietatii intelectuale etc. Statele pot crea oportunitati pentru ca intreprinderile, agentiile guvernamentale si institutiile academice sa colaboreze la proiecte de cercetare si dezvoltare care pot duce la inovatii si la cresterea productivitatii. Prin toate acestea se ajunge la o inzestrare cu capital tehnologic de nivel superior, precum si la conditii mai bune de munca, stimuland productivitatea.
- Actualizarea si simplificarea reglementarilor: este importanta consolidarea raportarilor efectuate de companii pentru eliminarea raportarilor redundante si impovaratoare, impreuna cu simplificare prevederilor legislative care pot fi neclare sau contradictorii, ceea ce genereaza pentru companii costuri cu asistenta juridica, dar si cu pierderile in urma proceselor. Reglementari care sa sprijine o piata a muncii mai dinamica, dar echitabila si inclusiva, coroborate cu o mai mare predictibilitatea si suplete fiscala au un rol important in asigurarea de catre companii a unei forte de munca adaptate nevoilor si pe care sa o poata fideliza. Oferirea de catre companii salariatilor a unor pachete complexe de beneficii care sa includa asigurari si pensii private, abonamente de sanatate, bonuri de masa sau alte beneficii cerute pe piata muncii nu trebuie sa reprezinte o povara excesiva din punct de vedere legal, administrativ si fiscal. Cei mai multi antreprenori insista pe simplificarea cadrului fiscal si cresterea predictibilitatii, nu atat pe acordarea de facilitati. Digitalizarea cat mai ampla a tuturor proceselor administrative (de la obtinerea de avize si pana la stabilirea si plata impozitelor) este de asemenea foarte importanta.
Din perspectiva sectorului privat, consider ca libera initiativa antreprenoriala este in masura sa stimuleze in permanenta identificarea, testarea si adoptarea de solutii pentru cresterea productivitatii muncii. Cateva directii importante au fost evidentiate de practica de pana acum:
- Tehnologia continua sa avanseze rapid, iar intreprinderile care tin pasul cu cele mai recente evolutii au mai multe sanse de a fi productive. De aceea, este importanta adoptarea automatizarii, utilizarea serviciilor cloud sau implementarea inteligentei artificiale. Totodata, trebuie fructificate instrumentele informatice moderne de management si de decizie bazate pe analiza volumelor mari de date disponibile din surse publice sau profesionale, precum si de colectare si interpretare in timp real a datelor privind procesele tehnologice de productie pentru a identifica ariile in care acestea pot fi optimizate. Acest lucru poate implica urmarirea indicatorilor cheie de performanta, a feedback-ului clientilor sau a altor seturi de date relevante.
- Revizuirea, simplificarea si optimizarea proceselor existente poate ajuta la identificarea ineficientelor si la eficientizarea fluxurilor de lucru, avand ca instrumente automatizarea sarcinilor, reducerea procedurilor administrative sau consolidarea etapelor unui proces.
- Investitiile in formarea angajatilor sunt necesare pentru completarea pregatirii de baza pe care acestia au dobandit-o prin programele publice, iar preocuparea pentru bunastarea angajatilor are impact pozitiv asupra productivitatii. Angajatorii pot investi in programe de wellness, aranjamente de lucru flexibile sau alte initiative mentionate anterior, atat timp cat din perspectiva fiscala si de reglementare acestea nu genereaza complicatii suplimentare pentru companii.
- Rolul managementului si al unei organizari si comunicari eficiente intre structurile companiei este crucial. Stabilirea unor obiective si asteptari clare si cuantificabile poate ajuta angajatii sa ramana concentrati si motivati, crescandu-le productivitatea. Acest lucru poate implica stabilirea de obiective pentru angajatii individuali sau pentru echipe si revizuirea periodica a progreselor inregistrate. Totodata, incurajarea colaborarii si a muncii in echipa poate ajuta la stimularea ideilor noi si a inovatiei.
Productivitatea muncii ramane un factor critic in stimularea cresterii economice si a competitivitatii in conditiile crizelor suprapuse si ale schimbarilor structurale pe care acestea le genereaza. Datele Eurostat arata ca Romania s-a bucurat in ultimii 20 de ani de o dinamica remarcabila a productivitatii muncii in termeni comparabili la nivel european si de o convergenta consistenta catre valorile medii ale acestei comunitati economice din care face parte. Pe masura ce continuam sa navigam printre provocarile actuale, este important sa incercam in permanenta sa identificam solutii pentru a mentine acest trend si pentru a progresa in continuare.
Aceasta scurta analiza ne arata ca in ciuda dinamicii de crestere sustinuta, am reusit sa ajungem la niveluri comparabile sau superioare doar in raport cu tarile din regiune. Desi a crescut semnificativ, in Romania productivitatea se mentine sub media Uniunii Europene si sub media OCDE. Acest decalaj arata ca sunt inca multe lucruri pe care trebuie sa le imbunatatim pentru a avea o economie mai robusta, care sa sustina un nivel superior de calitate a vietii si sa continue convergenta catre media europeana. Provocarea de a imbunatati acest proces in continuare este importanta cu atat mai mult cu cat este firesc ca pe masura ce cresterea de productivitate avanseaza, ritmul acesteia sa se diminueze in raport cu perioada anterioara (de o maniera similara celei in care actioneaza legea randamentelor marginale descrescatoare). Din aceasta perspectiva, constituirea Consiliului National pentru Productivitate poate reprezenta un sprijin semnificativ in eforturile noastre conjugate pentru imbunatatirea in continuare a productivitatii.