Pompierii lanseaza un avertisment ingrjorator inainte de sezonul rece. Incendiile locuintelor sunt in crestere, iar numarul victimelor din cauza acestor evenimente de asemenea. Cum ne pot ajuta asigurarile de locuinta daca un imobil ia foc?
Reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) precizeaza intr-un comunicat de presa faptul ca in primele opt luni din 2026 s-au inregistrat 4.732 de incendii de locuinte. Sunt cu 22 mai multe decat acelasi interval din 2025, cand erau raportate 4.710 incendii, adica o majorare de aproximativ 0, 5%.
IGSU mai puncteaza si ca, tot in primele opt luni din 2026, un numar de 127 de oameni au decedat in urma incendiilor, in timp ce in aceleasi luni din 2025 erau raportate 122 de persoane. In plus, numarul ranitilor a crescut de la 417 la 463.
”Astfel, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul persoanelor decedate a crescut cu aproximativ 4%, iar cel al persoanelor ranite cu 11%”, scrie IGSU pe site-ul oficial.
Sistemele de incalzire si instalatiile electrice sunt printre principalele cause ale incendiilor de locuinte, mai atrag atentia pompierii.
”In ceea ce priveste imprejurarile determinante ale incendiilor, cosurile, canalele si burlanele de fum se mentin pe primul loc, insa numarul cazurilor a inregistrat o scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 1.648 in 2025 la 1.562 in primele opt luni ale acestui an.
In schimb, o crestere importanta se inregistreaza in cazul incendiilor generate de sistemele de incalzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Numarul acestora a crescut de la 708, in 2025, la 806 cazuri in 2026, ceea ce reprezinta o crestere de aproape 14%.
De asemenea, incendiile provocate de instalatii electrice defecte au crescut de la 1.305 la 1.376 de cazuri, respectiv cu aproximativ 5,4%”, mai informeaza IGSU.
Asigurarile facultative de locuinta te protejeaza in fata incendiilor
Specialistii din domeniul asigurarilor ne reamintesc in mod constant despre cat este de important sa ne protejam locuintele si prin asigurari. Pe piata exista asigurari obligatorii de locuinta, PAD, care acopera despagubiri in caz de: cutremure, alunecari de teren si inundatii, dar si asigurari facultative, care includ plata in situatii ca: incendii, furt, explozii, inundatii de la vecini, vandalism sau avarii ale bunurilor casnice.
Reprezentantii Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare – Reasigurare din Romania (UNSAR) subliniaza importanta asigurarilor private pentru casa mai ales ca incendiul este unul dintre cele mai costisitoare riscuri.
In 2025, cea mai mare despagubire in urma unui incendiu a fost de aproximativ 255.000 EUR.
”Incendiul ramane unul dintre cele mai costisitoare riscuri care pot afecta o locuinta. Datele centralizate la nivelul companiilor de asigurari Membre UNSAR arata ca anul trecut, doar ca urmare a producerii unor incendii la locuinte, au fost platite 1.181 dosare de dauna in baza asigurarilor facultative.
Valoarea pagubelor produse de aceste tipuri de evenimente poate fi semnificativa. Astfel, dauna medie achitata pentru prejudiciile provocate de incendii locuintelor asigurate a fost de aproximativ 10.500 EUR, evidentiind impactul financiar major pe care aceste incidente il pot avea asupra bugetului unei familii (…)
Datele companiilor de asigurari Membre UNSAR arata ca, in cazurile grave, pagubele produse de incendii pot ajunge la valori foarte ridicate. Reamintim ca cea mai mare despagubire achitata anul trecut in baza unei asigurari facultative de locuinta pentru daune provocate de un incendiu a fost de aproximativ 255.000 EUR”, potrivit UNSAR.
Toate acestea, in vreme ce procentul asigurarilor facultative de locuinta este in continuare mic, de doar 19%, mai avertizeaza UNSAR.
Atentie, insa, nu puteti incheia o asigurare facultativa pentru imobilul propriu, daca nu o aveti pe cea obligatorie, PAD! In plus, tot in lipsa acesteia din urma riscati amenda. Autoritatile va pot sanctiona cu pana la 500 de lei.
O asigurare PAD costa putin. Pentru locuintele de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic), suma asigurata este de 100.000 de lei si presupune o prima de asigurare de 130 de lei pe an.
Pentru locuintele de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic, ca de exemplu chirpici), suma asigurata este de 50.000 lei, cu o prima de asigurare de 50 lei/an.
Conform site-ului Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), sunt in prezent 2.526.634 de asigurari PAD in vigoare, iar gradul de cuprindere la nivel national este de 24,96%.
Campania ”Luna Asigurarilor de Locuinte”, initiata de ApPA – Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor
Pentru a creste gradul de constientizare al importantei asigurarilor de locuinta, ApPA da startul de la 1 octombrie campaniei ”Luna Asigurarilor de Locuinte”.
Ajuns la cea de-a XIV-a editie, proiectul are in acest an tema „Nu e doar casa ta. Protejeaza ce poti. Asigura-te pentru ce nu poti controla.”
Peste 1,1 milioane de romani au vazut mesajele campaniei „Luna Asigurarilor de Locuinte” din 2025. Acum, demersul revine cu o noua editie, care se va desfasura, concret, in intervalul 1-31 octombrie 2026, si propune o perspectiva mai ampla asupra sigurantei locuintei. Se va pune accent atat pe masurile de preventie pe care le putem lua, cat si pe rolul asigurarii in protejarea financiara atunci cand riscurile nu mai pot fi controlate. Detalii pe larg AICI!
Recomandarile pompierilor pentru un sezon rece in siguranta
Pentru prevenirea incendiilor, pompierii recomanda urmatoarele masuri de siguranta:
❗verificarea si curatarea periodica a cosurilor de fum, inainte de utilizarea intensa a sistemelor de incalzire;
❗verificarea sobelor, centralelor si celorlalte echipamente de incalzire si remedierea eventualelor defectiuni, de personal autorizat;
❗utilizarea aparatelor de incalzire conform instructiunilor producatorului si fara improvizatii;
❗evitarea amplasarii materialelor combustibile in apropierea sobelor, radiatoarelor sau a altor surse de caldura;
❗evitarea suprasolicitarii prizelor si prelungitoarelor, in special prin conectarea simultana a mai multor consumatori de putere mare;
❗utilizarea numai a instalatiilor si echipamentelor electrice conforme si fara improvizatii;
❗nu lasati aparatele de incalzire nesupravegheate si nu le folositi in alte scopuri decat cele pentru care au fost proiectate.
”Aceasta perioada reprezinta momentul potrivit pentru verificarea si pregatirea locuintelor. Cateva masuri simple, luate inainte de utilizarea intensiva a sistemelor de incalzire si a instalatiilor electrice, pot preveni producerea unor incendii si, mai ales, pierderea de vieti omenesti”, mai atentioneaza IGSU.
