Acum vreo cincisprezece ani am semnat o polita de la NN. Nu aveam copii, nu aveam obligatii, doar convingerea ca singura mea sansa de a economisi era sa fiu „fortat” lunar sa pun ceva deoparte. Am adaugat si o clauza pentru interventii chirurgicale, atat de ieftina incat parea o gluma: costa mai putin decat un pachet de tigari.
Gluma s-a transformat in lectie de viata intr-o zi cand m-am certat cu tramvaiul, eu fiind pe bicicleta. Cine pe cine a lovit, nici azi nu e clar. Clauza „ridicola” a fost platita rapid. Suma a fost mare in raport cu contributia mea lunara, dar mica in raport cu cheltuielile medicale de peste un an. Cert e ca m-am ales cu luni de recuperare, jumatate de craniu descoperit, un an de tacere (o binecuvantare pentru cei care spun ca vorbesc uneori mult si prost ?) si o mama care a schimbat doua perechi de pantofi tarandu-mi piciorul drept la kinetoterapie.
Ii multumesc medicului care m-a salvat, dar statul mi-a oferit doar cateva minute de exercitii, spagi cu efect de pansament si prea multa nepasare. In schimb, la o clinica privata am intalnit-o pe Lavinia Nicoleta Mit, o „sfanta” a kinetoterapiei, care a facut infinit mai mult decat scria in fisa postului si, probabil, mi-a dat o parte din viata mea inapoi. Atunci am inteles: o asigurare de sanatate privata nu e un moft. E diferenta dintre a-ti recapata viata si a ramane captiv intr-un sistem care iti ofera mai mult… praf decat tratament.
Accidentul nu mi-a schimbat doar sanatatea, ci si felul in care am privit compania si echipa. In timp ce eu lipseam un an, colegii au tinut firma pe linia de plutire, au adus clienti noi, din alte industrii decat din asigurari, au redus cheltuieli si au mutat biroul intr-un spatiu mai modest. Cand m-am intors, am decis ca nu mai pot fi doar „boss”: au devenit partenerii mei.
Am inteles si valoarea unui consultant bun. Viorel Preda, omul meu de asigurari generale, a fost cel care i-a explicat mamei – care nici nu stia ca am o astfel de asigurare – cum sa procedeze si a rezolvat partea birocratica atunci cand ea era pierduta. Si zambesc de fiecare data cand imi amintesc povestea spusa de „bossul” nostru de la Nosco Learning, Nitu Panait Alexandra – care, culmea, a descoperit si ea cat de valoros e un consultant bun, cum e Ana Daniela Morosanu, atunci cand a avut nevoie de ajutor pentru fiica ei.
Astazi, cand aud pe cineva spunand „nu am nevoie de o asigurare de viata”, nu mai aduc statistici. Scot cele doua bilete de externare: unul fara placa, unul cu placa. Doua foi care cantaresc mai mult decat orice teorie si care imi amintesc ca am supravietuit nu doar prin noroc, ci si pentru ca, la un moment dat, am ales sa platesc o clauza cat un pachet de tigari. Le pun aici ca sa le puteti arata si altora.