LIFE IS HARD, lider in solutii de digitalizare pentru afaceri anunta castigarea unui nou proiect de finantare europeana, intitulat „Work is cool - Studenti pregatiti pentru competitie si performanta”, in valoare totala de aproximativ 1 milion de euro. Proiectul este cofinantat in proportie de 5% de catre companie, demonstrand angajamentul acesteia fata de educatia tinerelor generatii.
Proiectul are drept scop sprijinirea unui numar de 250 de studenti, masteranzi si doctoranzi din regiuni mai putin dezvoltate ale Romaniei, cu varsta de pana la 35 de ani, oferindu-le acces la stagii de practica relevante si oportunitati de dezvoltare profesionala, pe o perioada de doi ani. Obiectivul programului este de a facilita insertia acestora pe piata muncii si adaptarea facila atat la dinamica acesteia, cat si la evolutia rapida a tehnologiilor si proceselor de lucru. Activitatile vor incepe din ianuarie 2025 si vor fi coordonate de o echipa de experti dedicati.
In urmatoarea etapa a proiectului, compania va lansa un portal online dedicat programului, unde studentii vor putea obtine informatii detaliate si se vor putea inscrie. Pana la implementarea paginii, cei interesati pot contacta echipa la adresa work@lifeishard.ro, unde vor primi sprijin din partea reprezentantilor LIFE IS HARD.
Rolul strategic al proiectului in viziunea LIFE IS HARD
Acest proiect face parte din initiativa Sales Academy, un program strategic al LIFE IS HARD, care urmareste sa creeze o noua generatie de profesionisti in vanzarea de tehnologie. Prin acest program, compania isi propune sa sprijine tinerii inca din perioada studiilor universitare, ajutandu-i sa-si dezvolte competentele necesare pentru o cariera de succes in domeniu.
Proiectul vizeaza consolidarea de parteneriate si o stransa colaborare intre sistemul academic si mediul privat, asigurand prin toate actiunile planificate ca programele de studii sunt relevante si eficiente pentru nevoile actuale ale societatii si economiei.
„Prin acest proiect, dorim sa pregatim generatia viitoare de vanzatori de tehnologie, contribuind astfel la construirea unui ecosistem complet in jurul tehnologiei – de la productie si promovare, pana la vanzare. Obiectivul nostru este sa evoluam si sa ne consolidam continuu pozitia de partener-cheie in digitalizarea companiilor si autoritatilor publice din Romania. Pregatirea unor tineri in industria de tehnologie, pe competente de sales, are impact direct, pe termen mediu si lung, in cresterea gradului de digitalizare”, a declarat Catalin CHIS, CEO, LIFE IS HARD.
Valoarea educatiei si a inovatiei
Proiectul se desfasoara in cadrul Programului Educatie si Ocupare, gestionat de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene. LIFE IS HARD isi asuma responsabilitatea de a oferi sprijin studentilor prin stagii de practica relevante, dezvoltand in acelasi timp abilitati critice pentru succesul in vanzarile tehnologice.
„Participarea la programele de invatare la locul de munca este o componenta esentiala a procesului de invatare al studentilor. Acest proiect, organizat de LIFE IS HARD, reprezinta primul dintr-o serie prin care compania urmareste sa sprijine companiile din Romania, din perspectiva unui expert in tehnologie. El ofera studentilor oportunitatea de a aplica cunostintele si abilitatile dobandite in cadrul programului de studii intr-un context real, contribuind astfel la dezvoltarea lor profesionala si personala. Urmatoarea directie a Sales Academy se va axa pe industria asigurarilor, subliniind angajamentul nostru fata de educatie si inovare – fundamentele viitorului. Acest proiect nu este doar o investitie in studenti, ci si un pas important in misiunea noastra de a sustine progresul tehnologic si competitivitatea pe piata muncii,” a adaugat Catalin Chis.
Impactul social si economic al proiectului
Pe langa beneficiile aduse studentilor, proiectul contribuie la obiectivele europene de reducere a decalajelor de competente si sprijinirea tranzitiei catre o economie digitala. LIFE IS HARD reitereaza astfel angajamentul sau de a crea valoare in comunitate si de a promova dezvoltarea sustenabila.
LIFE IS HARD SA (LIH) este prima companie romaneasca de software listata la BVB, piata AeRo, segmentul Premium, iar din 2021 face parte din indicele BET AeRO.
Compania are 20 ani de activitate, iar in 2020 a intrat in proces de dezvoltare accelerata prin achizitii si fuziuni care i-au crescut semnificativ rezultatele financiare si pozitia pe piata. Astfel, LIFE IS HARD a integrat fondul de comert al companiilor Active Power Solutions (APS) respectiv TreeComm, ambele distribuitori de telecomunicatii B2B, a preluat 40% din actionariatul Performia Finance (servicii financiare), respectiv 100% din Innobyte Solutions (e-Commerce) si 10% din actiunile Pointer Systems (companie antreprenoriala de servicii de asistenta de urgenta pentru evenimente neprevazute). In 2022, compania a fondat LIH Ventures, un brat de inovare pentru insurance si domenii conexe prin care isi propune sa sustina investitii in startup-uri cu potential de scalare regionala.
LIFE IS HARD (LIH) este un furnizor de solutii de digitalizare care ajuta companiile sa isi optimizeze si sa isi transforme procesele prin tehnologie avansata. Cu un angajament puternic fata de inovare si excelenta, LIH continua sa fie un partener de incredere pentru companiile din diverse industrii. Compania este structurata in trei divizii principale: Tomorrow, dedicata industriei asigurarilor; Engine, axata pe digitalizarea companiilor mici si mijlocii si a sectorului public; si Intention, care exploreaza noi initiative in domeniul sanatatii si viitorul digital.
24Broker este cea mai avansata solutie de brokeraj in asigurari, lansata de Life is Hard in urma cu 20 de ani. Platforma, utilizata de aproape 100 de brokeri si integrata cu toti asiguratorii majori, sustine peste 11.000 de utilizatori si ofera acces la mai mult de 130 de produse de asigurare.
Cu un scor NPS de 49%, semnificativ peste media industriei, platforma 24Broker a fost desemnata cea mai performanta platforma de insurtech din Romania. Aceasta recunoastere se datoreaza atat securitatii exemplare a datelor, cat si excelentei asistentei oferite de echipa de customer service LIFE IS HARD.
Misiunea LIFE IS HARD este ca prin intermediul intregului ecosistemului de business, LIFE IS HARD sa devina partenerul tehnologic cheie in digitalizarea IMM-urilor si sa revolutioneze industria asigurarilor prin crearea celui mai cuprinzator ecosistem de distributie din Europa Centrala si de Est.
Incepand din 2024, aceasta ambitie este comunicata printr-o noua promisiune de brand: MORE LIFE si un nou slogan: Solutii de digitalizare pentru business si viata, menite sa reflecte filozofia grupului, valorile si directia in care se indreapta compania.