EXECUTIVE SUMMARY, pentru cei mai ocupati dintre noi: daca focusul pe client este doar un slogan, digitalizarea - parte a unui exercitiu de compliance, iar conceptul de InsurTech se aplica numai in Europa de Vest, puteti deja sa va ganditi la un rebranding.
Nu de alta, dar printre numele care se potrivesc companiei unde lucrati se regasesc KODAK, POLAROID sau BLACKBERRY Asigurare-Reasigurare. Fiecare dintre aceste branduri, caci cam atat a ramas din ele, a avut propriile scuze pentru ratarea absoluta si desavarsita a unor tendinte majore.
Analizam in primul articol din aceasta serie tocmai aceste tendinte de dezvoltare a industriei globale de asigurare. Am inceput cu Asigurarile "la Cerere" (On-Demand Insurance) - ceva cu totul nou in peisajul serviciilor financiare. Iata, insa, ca nu numai noutatile pot deveni subiect de dezbatere. O idee ceva mai veche, dar reimpachetata intr-un ambalaj de tehnologii mobile si asezonata cu un strop de AI (Artificial Intelligence), a ajuns acum sa fie considerata echivalentul Uber sau AirBnb pentru industria asigurarilor: Lemonade (SUA).
Fondat de fosti executivi din asigurarile "traditionale", Lemonade merge contra curentului si, in loc sa fie o companie de asigurare care isi lanseaza propria aplicatie de telefon mobil, este, de fapt, o aplicatie mobila care si-a deschis propria companie de asigurari. Fara sedii, fara forta proprie de vanzari, fara nimic - dar cu licenta de a opera in cateva state din America si cu reasigurare solida. Foarte pe scurt, Lemonade ofera asigurari de locuinte printr-o aplicatie mobila pe conceptul Peer2Peer. Pe scurt, o mutuala cu un layer de tehnologie deasupra sa.
Rolul distribuitorilor il joaca o redutabila "echipa" de ChatBots, care invata in mod activ din conversatiile purtate cu clientii. De daune, se ocupa un alt bot, "A.I. Jim", ironie fina la adresa colosului AIG. In plus, Lemonade nu are CEO, ci un... Chief Lemonade Maker. Fara gluma.
Dar povestea merge mai departe: dureaza 90 secunde sa inchei o polita si nu ai de-a face decat cu o fereastra de chat. Si, daca nu era de ajuns, Lemonade se lauda ca a platit o dauna, pentru o haina furata in New York, in 3 secunde din momentul in care asiguratul a notificat compania. Aplicatia, mai bine zis. Fara documente, fara nimic, doar cu fotografii sau filme facute cu smartphone-ul clientului. Fireste, lucrurile nu merg mereu asa, dar oricum...
Ca model de business, Lemonade este iarasi demn de un episod din Star Trek: 20% din prima de asigurare colectata este fee-ul companiei, iar restul inseamna rezerve si reasigurare. Ceea ce ramane dupa plata daunelor se numeste GIVEBACK si este dat unor fundatii non-profit pe care clientul si le alege la incheierea politei. Astfel, in 2017, Lemonade a donat 10,2% din veniturile sale catre 14 ONG-uri caritabile. Suna SF, nu-i asa?
Lemonade este, ca si Uber, o moneda cu doua fete. Admirat si promovat, dar si contestat deopotriva, modelul de business promovat de companie a fost considerat de specialisti ba inovator, ba o palida copie epigonica a conceptului mutualitatii - depinde de interlocutor. Cert este ca germanii de la ALLIANZ, recunoscuti pentru "dinamismul lor conservator", au decis sa treaca rapid peste toate aceste dezbateri filosofice si au investit deja in companie. Vestea buna e ca, pana ajung si in Europa, puteti sa descarcati aplicatia Lemonade si sa va jucati cu ea. Sau sa intrati aici: www.lemonade.com. Sau, chiar mai bine, sa va ganditi cum putem sa dezvoltam ceva similar si in Romania. Succes!
P.S.: Cum un simplu manifest pentru reformarea ofertei de asigurare din Romania nu poate ajuta decat, poate, la nivel pur conceptual - am demarat, sub egida APPA-Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, un think tank avand drept principala tema de cercetare si dezbatere modul in care se poate face trecerea la o noua generatie de produse de asigurare, in beneficiul consumatorului roman, dar si cresterea acoperirii prin produse de profil in general. Continuam!
Alexandru CIUNCAN
executiv@appa-asigurari.ro
CITITI PE ACEEASI TEMA:
• Asigurari "la cerere". Cum arata viitorul?
KODAK Asigurare-Reasigurare
Din aceeasi categorie
Cele mai citite