Fenomenele hidrometeorologice extreme din ultimele zile au produs pagube semnificative in mai multe zone ale tarii. In 32 de localitati din 16 judete si in municipiul Bucuresti, zeci de case, curti si subsoluri au fost inundate, iar circulatia rutiera si feroviara a fost grav afectata. Echipele de interventie ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta au actionat continuu pentru evacuarea apei, indepartarea aluviunilor si salvarea persoanelor aflate in pericol.
Situatia ramane in dinamica, cu interventii in desfasurare in judetele Suceava si Neamt.
”Urmare a manifestarii fenomenelor hidrometeorologice din zilele anterioare si pana in cursul acestei dimineti (ora 07.00), s-au inregistrat efecte in 32 localitati din 16 judete (Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Brasov, Buzau, Caras-Severin, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Mehedinti, Mures, Neamt, Sibiu, Suceava, Vaslui) si municipiul Bucuresti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei/indepartarea aluviunilor din 68 case, 95 curti, 3 anexe, 44 beciuri/subsoluri si de pe 8 strazi, pentru indepartarea unor elemente de constructie dislocate de la acoperisul unui imobil, precum si pentru degajarea a 11 de copaci prabusiti, fiind avariate 6 autovehicule”, a transmis IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta Romania.
De asemenea, in judetul Harghita s-a intervenit pentru stingerea a doua incendii ce s-au manifestat la 5 anexe gospodaresti, din localitatile Racu si Sandominic, care au fost lovite de trasnet.
Totodata, circulatia rutiera este blocata pe 3 drumuri judetene (DJ 177A/SV, DJ 174/SV, DJ174E/SV), a fost temporar afectata pe 3 drumuri nationale (DN 17C/BN, DN 17B/NT si DN 17B/SV) si se desfasoara alternativ pe 1 drum national (DN18/SV) din cauza aluviunilor acumulate pe carosabil si a surparii carosabilului.
Traficul feroviar a fost temporar blocat pe magistrala 300, intre statiile Timisul de Sus si Darste din judetul Brasov din cauza unui arbore cazut pe linia de contact.
Efecte semnificative au fost inregistrate:
- Judetul Brasov
La nivelul judetului Brasov, s-a actionat in municipiul Brasov, pentru salvarea unei persoane blocata cu autoturismul in apa, sub un pod. Persoana nu a necesitat ingrijiri medicale.
Ca urmare a efectelor hidrometeorologice produse in cursul noptii de 27 spre 28 iulie, fortele de interventie au actionat:
- In judetul Neamt, localitatea Farcasa, pentru evacuarea apei si indepartarea aluviunilor din 2 beciuri, 17 curti si de pe 1 drum national (DN 17B).
- In judetul Suceava: In localitatea Brosteni s-a intervenit pentru evacuarea apei si indepartarea aluviunilor din 55 case si 55 curti. Iar in localitatea Vatra Dornei, pentru evacuarea apei si indepartarea aluviunilor din 6 curti si 5 beciuri.
De asemenea, cele 205 persoane, din localitatea Brosteni, care au fost salvate din locuintele afectate raman in continuare evacuate (35 dintre acestea in spatii puse la dispozitia autoritatilor locale si 170 la rude).
Conform IGSU, 21 de mesaje de avertizare a populatiei au fost transmise prin sistemul RO-ALERT in contextul avertizarilor hidrometeorologice la nivelul a 14 judete (AG, BN, BC, BV, BZ, CS, CV, HR, HD, MS, PH, SB, SV si TL).
In prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgente medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. La momentul raportarii sunt interventii in desfasurare pentru inlaturarea efectelor hidrometeorologice la nivelul a judetului Neamt. Interventiile pentru inlaturarea efectelor hidrometeorologice vor continua si la nivelul judetului Suceava in dimineata zilei de 30.07.2025.
Protectia in caz de inundatii
Pe piata din Romania, riscul de inundatii este acoperit prin polita obligatorie de locuinta (PAD), alaturi de riscurile de cutremur si alunecari de teren, completata de o asigurare facultativa.
La sfarsitul lunii iunie 2025 erau active la nivel national 2.311.275 de polite PAD, cu un grad de cuprindere in asigurare de aproape 24%, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor.
Politele PAD costa 130 de lei pe an in cazul locuintelor tip A (suma maxima asigurata 100.000 lei) si 50 lei in cazul locuintelor tip B (suma asigurata fiind de 50.000 lei).
Locuinta de tip A: constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.
Locuinta de tip B: constructia cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.
In completarea politei PAD este recomandat ca proprietarii sa incheie si asigurarea facultativa a locuintei, care include si alte riscuri, precum incendiul, explozia, furtuna, inundatii de la apa de conducta furtul, dar si asigurarea bunurilor din locuinta sau raspunderea civila legala fata de tert.
De asemenea, masinile avariate de apa sau copacii cazuti pot fi reparate in baza politei facultative CASCO.
Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a transmis miercuri un comunicat pprin care face apel catre toti proprietarii de locuinte din judetele Suceava si Neamt, afectati de inundatiile din ultimele zile, sa notifice cat mai curand daunele suferite. Potrivit datelor actuale, localitatile afectate din aceste judete inregistreaza rate de acoperire cu asigurare de peste 20%, ceea ce inseamna ca un numar important de familii pot beneficia de protectie financiara, in baza asigurarii obligatorii PAD.
PAID este pregatit financiar si operational sa despagubeasca rapid proprietarii asigurati.
“Suntem alaturi de comunitatile din Suceava si Neamt si le asiguram ca suntem pregatiti pentru a despagubi, asa cum o facem mereu in astfel de situatii. Ii incurajam pe toti cei care detin o polita PAD si au fost afectati de aceste evenimente sa anunte daunele imediat, astfel incat procesul de despagubire sa poata incepe fara intarziere. Suntem aici sa sprijinim comunitatile afectate si ramanem un partener de incredere atat pentru asiguratii nostri, cat si pentru autoritatile locale”, a declarat Nicoleta RADU, Director General PAID.
Si in cazul asigurarilor facultative de locuinte asiguratorii s-au mobilizat pentru a veni cat mai repede in sprijinul romanilor afectati de furtunile severe.
Intensificarea fenomenelor meteo extreme reiese si din datele centralizate la nivelul UNSAR – care arata o crestere semnificativa a despagubirilor platite in baza asigurarilor pentru locuinte. Astfel, in perioada 2009–2018 (10 ani), companiile de asigurari Membre ale UNSAR au despagubit aproximativ 16.400 de familii afectate de furtuni, in baza politelor facultative pentru locuinte. Comparativ, doar in ultimii 6 ani (2019–2024), numarul acestor dosare a depasit 26.000, ceea ce inseamna cu aproximativ 60% mai multe cazuri intr-un interval de timp considerabil mai scurt.
Dincolo de cifre, impactul este cat se poate de concret. De exemplu, in fiecare zi a anului trecut, in medie, 21 de familii din Romania au primit despagubiri pentru daune produse de furtuni, in baza asigurarilor facultative de locuinte.
In ceea ce priveste valoarea daunelor despagubite, evolutia este si mai relevanta: in perioada 2009–2018, aceasta a fost de aproximativ 40,6 milioane lei, in timp ce in perioada 2019–2024, valoarea totala a despagubirilor a fost de peste 3 ori mai mare.
Foto: colaj IGSU
