1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Interviuri pentru Revista PRIMM. ...

Interviuri pentru Revista PRIMM. Viziunea specialistilor despre evolutia pietei de asigurari

Piata de asigurari este unul dintre domeniile care pot avea de suferit de pe urma evenimentelor petrecute la nivel national, din ultima perioada. Ce ne asteapta in 2025? Preconizam noi riscuri dupa ce anul 2024 a fost unul extrem de provocator pentru romani, in contextul alegerilor, anularii celor prezidentiale sau a fenomenelor meteo extreme? Schimbarile climatice s-au dovedit a fi un real inamic pentru agoniselile cetatenilor de o viata.

Mai multi experti din zona asigurarilor au vorbit in noul numar al Revistei PRIMM, lansat in decembrie 2024 (rasfoiti AICI), despre ce a insemnat anul precedent pentru companiile lor, pentru productiile sau pentru bunurile clientilor lor. De asemenea, au anticipat scenarii despre cum s-ar putea derula lucrurile in urmatoarele luni. Sunt previziuni optimiste?

Calin MATEI Director General, GROUPAMA Asigurari: "Avem in continuare prea putini romani asigurati"

Calin MATEI Director General, GROUPAMA Asigurari, este unul dintre specialistii care au acordat un interviu pentru Revista PRIMM. Intrebat, printre altele, despre provocarile si oportunitatile care s-ar putea ivi pentru piata de asigurari in 2025 si cum planuieste sa le abordeze in strategia firmei sale, el a raspuns:

"Cred ca pentru industria noastra lipsa unei culturi a preventiei ramane o provocare. Avem in continuare prea putini romani asigurati si este si de datoria noastra sa schimbam asta, pentru ca o Romanie asigurata este o Romanie mai puternica.

Vom ramane concentrati si de aici inainte pe eficienta operationala, pe inovatie in beneficiul clientului si pe calitate in toate punctele de contact cu cei care au ales sa se bazeze pe noi in momentele in care au mai mare nevoie, pentru a castiga si a merita preferinta romanilor", a precizat Calin MATEI pentru Revista PRIMM.

Mihai TECAU Presedinte Directorat, OMNIASIG VIG: "Piata trebuie sa raspunda si sa se adapteze la cerintele clientilor"

La aceeasi intrebare a raspuns si Mihai TECAU Presedinte Directorat, OMNIASIG VIG. In opinia sa, industria din care face parte necesita sa clarifice si sa se adapteze la solicitarile clientilor care au nevoie de solutii rapide.

"Pentru 2025, piata trebuie sa raspunda si sa se adapteze la cerintele clientilor, care cauta solutii rapide, integrate si digitale. In acelasi timp, cresterea liniilor de asigurari non-auto si reducerea deficitului de asigurare la locuinte si sanitate reprezinta oportunitati importante pentru noi.

OMNIASIG va inova prin servicii si produse simple, flexible si investitii in digitalizare, vizand cresterea accesibilitatii si a increderii consumatorilor in asigurari. Strategia OMNIASIG se va concentra inclusiv pe produse si servicii sustenabile, cu scopul de a contribui la protectia economica si sociala a clientilor", a transmis si Mihai TECAU.

Madalin ROSU, Presedinte Directorat, ASIROM VIG: "In 2025 ne asteptam la o intensificare a competitiei digitale"

Acelasi subiect mentionat anterior l-a abordat si Madalin ROSU, Presedinte Directorat, ASIROM VIG. El estimeaza o intensificare a competitiei digitale in zona de asigurari, a educatiei financiare sau o crestere a cererii pentru produse sustenabile.

"In 2025, ne asteptam la o intensificare a competitiei digitale, a nevoii de educare financiara si o crestere a cererii pentru produse sustenabile. Strategia ASIROM include digitalizarea proceselor, investitii in solutii de inteligenta artificiala si consolidarea parteneriatelor pentru a raspunde mai bine noilor riscuri. Credem ca inovatia si focusul pe client vor fi esentiale pentru succesul nostru", a declarat si Madalin ROSU pentru Revista PRIMM.

Expertii enumerati, si nu numai, au impartasit opinii si despre impactul principalelor evenimente si tendinte din 2024 asupra activitatii companiilor proprii si a pietei de asigurari, dar si despre cum incearca industria sa faca fata conditiilor meteo extreme. Mai multe detalii pe aceste teme puteti afla rasfoind ultimul numar al Revistei PRIMM, aparut la finalul anului precedent (disponibil AICI) si care urmeaza a fi lansat si in forma tiparita.