1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
FMI reduce semnificativ estimarea ...

FMI reduce semnificativ estimarea de crestere economica a Romaniei la doar 1,6% in 2025

Fondul Monetar International a revizuit in scadere prognoza de crestere a economiei Romaniei pentru acest an, estimand un avans de doar 1,6%, fata de 3,3% cat anticipa in luna octombrie, potrivit raportului World Economic Outlook din aprilie 2025.

Pentru anul 2026, FMI estimeaza o crestere a PIB de 2,8%.

Injumatatirea prognozei economice a Romaniei are loc pe fondul scaderii economiei globale anticipate de FMI pentru acest an, din cauza incertitudinilor provocate de razboiul taxelor vamale initiat de presedintele american Donald Trump. Dintre economiile avansate, cea a Statelor Unite sufera cea mai mare retrogradare.

Conform raportului FMI, este de asteptat o atenuare a deficitului de cont curent al Romaniei pana la 7,6% din PIB anul acesta si 7,4 procente in 2026, in scadere de la 8,3% anul trecut.

FMI anticipeaza o inflatie de 4,6 procente in 2025 si de 3,1% anul viitor, dupa cea de 5,6 procente din 2024. 

FMI si-a revizuit prognoza economica globala si estimeaza acum o crestere de doar 2,8% pentru anul acesta, fata de 3,3% cat preconiza in luna ianuarie. Conform raportului, toate marile economii vor fi afectate, inclusiv SUA. Economia americana, de exemplu, ar urma sa creasca anul acesta cu doar 1,8%, fata de 2,7% cat se estima anterior, iar economia Marii Britanii va incetini, de la 1,6% la 1,1%, dar tot va ramane, potrivit FMI, cea mai solida economie dintre tarile G7 din Europa in 2025. 

De asemenea, FMI si-a revizuit in sus asteptarile privind inflatia in SUA, Regatul Unit si Canada, la 2,5%, adica o crestere de +0,4% fata de estimarea din ianuarie.

“Cresterea in Zona Euro, care este supusa unor tarife efective relativ mai mici, a fost revizuita in scadere cu 0,2%, pana la 0,8%. Atat in Zona Euro, cat si in China, stimulentele fiscale mai puternice vor oferi un anumit sprijin in acest an si anul viitor”, arata institutia.

Fondul mai avertizeaza ca, in ciuda unei “pauze” recente anuntate de Trump – adica suspendarea timp de 90 de zile a taxelor vamale impotriva altor tari – nivelul actual al tarifelor comerciale este cel mai ridicat din ultimii 100 de ani. Din cauza incertitudinii, multe companii din intreaga lume au inceput deja sa isi reduca investitiile si cheltuielile, iar bancile sunt mai precaute cand vine vorba de oferirea de credite firmelor.

FMI precizeaza ca toate acestea provoaca un “soc negativ global”, ceea ce va duce la mai putina cerere si activitate economica in toata lumea. Tarile in curs de dezvoltare sunt printre cele mai expuse, mai ales ca se confrunta cu conditii financiare internationale mai dure si cu reduceri de ajutoare din strainatate.

FMI cere actiuni coordonate la nivel international pentru a reduce tensiunile comerciale, pentru a restructura datoriile tarilor sarace si pentru a face fata provocarilor la nivel mondial.