Euro va scadea in urmatorii 5-6 ani sub valoarea de 3 LEI, datorita
unui ritm mai alert de crestere economica in Romania, comparativ
cu cel din zona euro, conform aprecierilor Presedintelui Casei
de Economii si Consemnatiuni (CEC), Eugen RADULESCU, in cadrul
unui seminar organizat la Sinaia.
"Moneda nationala se va aprecia cu 10%, in 5-6 ani, principalul motiv fiind
diferenta dintre cresterea economica anuala in Romania de 5-6% si cea din UE
de 2%", a afirmat RADULESCU, citat de NewsIn, la seminarul "Dezvoltarea
economiei romanesti dupa aderare".
In opinia Presedintelui CEC, cresterea productivitatii muncii va
sustine aprecierea leului in raport cu euro.
In schimb, estimarile Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) prevad
o apreciere a monedei nationale in urmatorii 5-6 ani pana
la un cursu mediu de 3,10 LEI/EUR.
Anul trecut, cursul mediu de schimb a fost de 3,5250 LEI/EUR. CNP
estimeaza un curs mediu de schimb de 3,40 LEI/EUR pentru acest
an si de 3,30 LEI/EUR pentru anul viitor. Aprecierea nominala a
leului va continua intr-un ritm similar si in anii urmatori, prognoza
CNP indicand un curs mediu de schimb de 3,25 LEI/EUR in 2009, 3,20
LEI/EUR in 2010 si de 3,15 LEI/EUR in 2011. In ultimii doi ani
ai intervalului de prognoza (2012 si 2013), care coincid cu intervalul
in care, potrivit planului de convergenta la zona euro, leul ar
trebui sa fie in mecanismul ratei de schimb (ERM2 - Exchange Rate
Mechanism), cursul mediu este estimat la 3,10 LEI/EUR.
Radulescu a mai estimat ca Banca Nationala a Romaniei nu
pregateste, in acest moment, o noua reducere a ratei dobanzii de
politica monetara.
Euro, sub 3 LEI in cinci-sase ani
Ultimele stiri
PROMO
Din aceeasi categorie
Cele mai citite
