Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) organizeaza, in perioada 16-20 martie 2026, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de actiuni dedicate, cu precadere, promovarii educatiei financiare in randul copiilor si tinerilor.
Actiunile derulate in cadrul GMW vizeaza, in principal, cresterea nivelului de constientizare cu privire la importanta educatiei financiare, atat la nivelul corpului didactic, la nivelul elevilor si studentilor, cat si la nivelul populatiei adulte, precum si imbunatatirea accesului copiilor si tinerilor la notiuni si informatii de educatie financiara.
„Educatia financiara reprezinta un pilon fundamental in dezvoltarea unei societati informate si responsabile din punct de vedere financiar. Pentru ASF, educatia financiara este o responsabilitate institutionala, dar si o investitie esentiala in viitorul tinerelor generatii. Cred cu tarie in importanta familiarizarii, inca de la o varsta frageda, cu notiuni precum gestionarea finantelor personale, economiile si investitiile, care sa ajute in luarea unor decizii financiare informate pe tot parcursul vietii“, a declarat Alexandru PETRESCU, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara.
Global Money Week este un eveniment international desfasurat sub patronajul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in cadrul caruia comunitati intregi isi unesc eforturile pentru a stimula o mai buna cunoastere a mediului financiar, pentru inlaturarea politicilor financiare depasite si pentru a oferi tinerilor instrumentele si inspiratia necesare pentru a-si modela propriul viitor. Lansata in 2012, aceasta initiativa reuneste organizatii din 176 de tari si implica peste 60 de milioane de copii si tineri.
„Economiile moderne se bazeaza pe incredere si pe capacitatea oamenilor de a intelege mecanismele care le influenteaza viata financiara. Cu cat publicul intelege mai bine modul in care functioneaza pietele, economisirea si riscul, cu atat deciziile individuale devin mai echilibrate, iar intregul ecosistem financiar mai stabil. Din aceasta perspectiva, educatia financiara joaca un rol esential in consolidarea unei economii robuste si in dezvoltarea unei relatii mai mature intre cetateni si sistemul financiar”, a subliniat Gabriel-Ioan AVRAMESCU, Prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara.
Seria de evenimente din cadrul GMW incepe la Bursa de Valori Bucuresti, unde elevi ai Colegiul National „Matei Basarab” participa la deschiderea simbolica a sedintei de tranzactionare si la un seminar dedicat intelegerii modului in care functioneaza pietele de capital.
Pe parcursul acestei saptamani, copii din diferite unitati de invatamant (prescolar, gimnazial, liceal) si adulti se vor alatura atelierelor interactive avand astfel o oportunitate excelenta pentru a-si imbunatati nivelul de cunostinte in domeniul financiar.
