Peste 50 dosare de dauna au fost avizate in ultimele 7 zile de catre inspectorii EUROINS Romania. Constatarea si plata cererilor de despagubire, ca urmare a seismelor din zona de Sud-Vest a tarii, este o prioritate in acest context in care securitatea oamenilor depinde si de rapiditatea cu care noi, ca asiguratori, rezolvam aceste situatii de dauna.
In medie, evaluarea si plata pentru daunele generate de cutremur, aferente politelor de asigurare de locuinta s-au realizat in termen de 24 de ore de la deschiderea dosarelor de dauna.
In zona asigurarilor de proprietati si bunuri EUROINS Romania are peste 100.000 clienti asigurati impotriva riscurilor de catastrofe naturale, atat clienti persoane fizice cat si companii.
Programul de reasigurare pentru riscurile de catastrofe naturale este incheiat cu reasiguratori din top 10 mondial, ceea ce ofera o garantie in plus pentru clientii nostri si dovada responsabilitatii pe care o avem in fata unor astfel de riscuri. Pentru a valida eficienta programului de reasigurare, nivelul expunerii la riscul de cutremur este revizuit de 2 ori pe an.
Ca urmare a cutremurelor care au avut loc in Romania incepand cu 13 februarie, EUROINS Romania a primit peste 50 de notificari de dauna in baza asigurarilor obligatorii de locuinta emise, precum si in baza politelor de facultative de locuinta si bunuri, circa o treime dintre notificari avand in spate si polita facultativa de asigurare.
"Cutremurele aduc nu doar spaima si ingrijorari pentru oameni, dar produc de multe ori si pagube insemnate. In unele cazuri, asa cum este si situatia actuala, cutremurele duc la pierderi irecuperabile de imobile si bunuri. Ne punem in locul celor afectati de cutremure si ne dam seama prin ce soc si suferinta trec si tocmai de aceea punem mare accent pe rapiditatea evaluarii si platii dosarelor de dauna. Costurile de reconstructie dupa un seism sunt mereu unele insemnate, dar capacitatea noastra de plata pentru acest tip de dauna, garanteaza modul rapid de actiune pe care ne asumam sa il oferim atunci cand oamenii au cea mai mare nevoie ", a declarant Tanja BLATNIK, CEO EUROINS Romania.
Pentru o buna gestionare a situatiilor de urgenta majora, EUROINS Romania are elaborate scenarii si planuri concrete de actiune, astfel incat serviciile noastre si platile pe care ar trebui sa le facem, sa poata fi asigurate cu prioritate si fara sincope.
De asemenea, pentru a sprijini eforturile de cautare si salvare a persoanelor afectate de cutremurele recente din Turcia, EUROINS Romania a decis sa doneze 1 euro din pretul fiecarei polite de asigurare a locuinta vandute in lunile februarie si martie. Suma colectata va fi dublata de catre companie.
