Allianz-Tiriac Asigurari, al doilea jucator de profil dupa cota de piata, a distribuit actionarilor dividende in suma de 112 milioane de lei din profitul contabil al anului financiar 2021, care s-a ridicat la 119,77 milioane de lei.
"Profitul contabil in valoare de 119.778.787 lei, rezultat al exercitiului financiar 2021, va fi repartizat cu respectarea Normei ASF nr. 9/2020 privind incheierea
exercitiului financiar pentru entitatile din domeniul asigurarilor, emisa de Autoritatea de Supraveghere Financiara, dupa cum urmeaza: - 112.000.000 lei se repartizeaza pentru acordarea de dividende actionarilor; - 4.760.524 lei se repartizeaza ca rezerva fiscala din profit reinvestit; - 3.018.263 lei se reporteaza ca profit nedistribuit", se arata intr-o hotarare a actionarilor companiilor publicata recent in Monitorul Oficial.
Actionarii care vor incasa dividendele sunt Allianz Holding Eins GmbH (Austria) - 52,1645%, Tiriac Asset Holdings Limited (Cipru), Cristian Constantinescu - 2,7325% si Gavril Muresan - 0,31273%.
Potrivit datelor ASF, Allianz-Tiriac Asigurari s-a plasat pe locul doi la finele lunii iunie a acestui an dupa nivelul primelor subscrise, fiind devansata de Groupama.
Compania are un capital social de 94,4 milioane de lei.
