1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Despagubire-record de peste ...

Despagubire-record de peste 400.000 lei pentru daunele produse de furtuna unei locuinte

Cea mai mare despagubire platita de o companie Membra UNSAR in baza unei asigurari facultative de locuinta pentru acoperirea pagubelor generate de o furtuna produsa anul trecut a depasit 400.000 lei. 

Suma este de 4 ori mai mare fata de valorile din anii trecuti. Mai mult, este prima dauna achitata de acest nivel pentru riscul de furtuna din ultimii 5 ani – severitatea in crestere a acestui fenomen fiind mai mult decat evidenta.

Totodata, este pentru prima oara cand riscul de furtuna ajunge pe locul 3 in topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuintelor, dupa riscurile de incendiu si explozie.

“Furtunile din ultimele zile au afectat mai multe zone ale tarii. O asigurare de locuinta ne protejeaza financiar de consecintele acestor fenomene naturale, dar si de multe alte situatii nefericite. Trebuie doar sa ne informam si sa luam decizia de a fi #sigurACASA”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Presedinte & Director General al UNSAR.

Amintim ca in ultimii 10 ani (2014-2023), companiile de asigurari Membre ale UNSAR au achitat despagubiri de 102 milioane lei in baza asigurarilor facultative de locuinte - pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni. 25% din aceasta valoare a fost achitata chiar anul trecut. 

„Pagubele produse de furtuni locuintelor si bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativa de locuinta. Acest tip de polita poate fi emis pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD si poate oferi un nivel de protectie extins, la valoarea reala a cladirii si/sau a bunurilor detinute”, a declarat Alina BARBULESCU, Specialist Asigurari Bunuri & Proprietati in cadrul UNSAR.

Astfel, printr-o asigurare facultativa pot fi acoperite o serie de fenomene naturale, dar si alte tipuri de riscuri precum: cutremure, alunecari de teren, incendii, explozii, caderi de corpuri, inundatii produse de avarii ale instalatiilor de apa-canal, climatizare, termoficare, defectiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

De asemenea, o asigurare facultativa poate fi personalizata prin clauze speciale, in functie de specificul fiecarei locuinte si de nevoile individuale ale clientilor. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi solutii in cazul unor urgente – prin interventia unor specialisti atunci cand situatia o impune (avarii instalatii de apa / gaze / incalzire, pene de curent, avarii ale acoperisului, sistemelor/elementelor de acces in locuinta etc.).