Perioada sarbatorilor de iarna este nu doar una aglomerata, ci si una in care trebuie sa fim precauti fata de sanatatea noastra. Virozele respiratorii sunt riscuri de contaminare si ne pot agrava starea, fiind necesara spitalizarea. Cum te-ar putea ajuta o asigurare medicala privata daca te confrunti cu probleme in prag de Craciun sau Anul Nou?
In plus, asigurarea facultativa de sanatate este utila si in cazul unui accident care poate avea loc iarna. ”Este important sa intelegi corect optiunile disponibile pe piata pentru a lua o decizie informata si responsabila”, atrage atentia Autoritatea de Supraveghere Financiara - ASF, intr-o postare pe Facebook.
”De ce este importanta o asigurare voluntara de sanatate?
• Acces la servicii medicale de calitate, inclusiv in clinici private din tara sau strainatate
• Spitalizare si interventii chirurgicale
• Acoperirea cheltuielilor pentru diverse tipuri de tratamente
• Compensarea cheltuielilor medicale in caz de accident sau boala
• Posibilitatea de a extinde acoperirea si pentru familia ta
Ce trebuie sa stii inainte de a semna un contract de asigurare:
• Citirea atenta a conditiilor de asigurare, inclusiv a excluderilor
• Verificarea retelelor de clinici si spitale partenere
• Intelegerea clara a tuturor costurilor implicate”, mai transmite ASF.
