1asig.ro
1asig.ro

Consiliul Concurentei analizeaza impactul legislatiei privind consultanta fiscala si auditul financiar asupra concurentei

Consiliul Concurentei anunta ca realizeaza un studiu pentru a analiza impactul asupra concurentei al prevederilor legislative care obliga companiile din domeniul consultantei fiscale si cel al auditului financiar sa fie detinute doar de profesionisti in domeniu.

Astfel, autoritatea de concurenta continua demersurile incepute in anul 2020 de a analiza legislatia specifica profesiilor liberale, in scopul eliminarii prevederilor care constituie bariere in calea accesului pe aceste piete.

"Practica arata ca in cazurile in care nu exista un control strict al accesului, pietele sunt mai dinamice, furnizeaza mai multa inovatie si se concentreaza direct pe nevoile consumatorilor. De aceea trebuie sa facem diferenta intre reglementarile strict necesare, cu rol esential in asigurarea calitatii serviciilor, si cele care conduc la o supra reglementare, fiind daunatoare dezvoltarii pietei si, implicit, consumatorilor", a declarat Bogdan CHIRITOIU, Presedintele Consiliului Concurentei.

In acest context, Consiliul Concurentei invita toti actorii de pe aceste piete la o comunicare activa si deschisa in ceea ce priveste obiectul studiului. In cadrul studiului, autoritatea de concurenta poate solicita informatii si documente tuturor operatorilor implicati, dar si opinii ale autoritatilor publice cu atributii in domeniile respective.

Conform legii, Consiliul Concurentei poate efectua studii privind domeniul sau de activitate, furnizand Guvernului, publicului si organizatiilor internationale specializate informatii privind aceasta activitate. Acest tip de instrument nu vizeaza incalcari ale legislatiei din domeniul concurentei, ci eventuale recomandari de modificare a prevederilor legale, in situatia in care sunt considerate restrictive.