1asig.ro
1asig.ro
Conferinta Anuala a Partenerilor ...

Conferinta Anuala a Partenerilor Safety Broker are loc in weekendul 9 - 11 septembrie 2022

A 17-a editie a Conferintei Anuale a Partenerilor Safety Broker are loc in perioada 9 - 11 septembrie 2022 la Ana Hotels din Poiana Brasov, ocazie cu care echipa brokerului va celebra, alaturi de specialistii din piata, cei 17 ani de activitate in industria locala, din care 9 ani in pozitia de lider.

CAPS 2022 va debuta vineri, 9 septembrie, cu o cina de bun venit in autenticul stil "100% romanesc".

"Mai avem un pas pana la atingerea "majoratului" in piata asigurarilor din Romania si dorim sa sarbatorim rezultatele de exceptie obtinute in cursul anului 2021 alaturi de angajatii, colaboratorii si partenerii nostri. Suntem convinsi ca doar impreuna putem trece cu succes peste modificarile legislative care vor forta jucatorii in urmatoarea perioada sa se readapteze la conditiile pietei, extrem de competitive, din Romania", a declarat Viorel VASILE, CEO-ul SAFETY Broker.

Sambata, de la ora 9:30, se va desfasura "Conferinta Partenerilor Safety Broker 2022", in cadrul careia vor fi creionate obiectivele de viitor, se vor consolida parteneriatele deja de succes si se vor pune bazele unor noi orizonturi. Iar seara, participantii sunt invitati in pasi de salsa sa paseasca in exotica atmosfera de "Latino Party".

Partenerul oficial al evenimentului este HELLAS DIRECT! Evenimentul SAFETY se bucura si de sustinerea partenerilor: ALLIANZ - TIRIAC, AXERIA, EUROINS Romania, GENERALI Romania, ASIROM VIG, GROUPAMA Asigurari, OMNIASIG VIG, SIGNAL IDUNA Asigurare Reasigurare, AEGON Romania, AGRA Asigurari, ASITO KAPITAL, COFACE, EUROLIFE FFH, EximAsig, GARANTA Asigurari, GRAWE Romania, INTARO, MEDIHELP International, MONDIAL Assistance si UNIQA Asigurari.

SAFETY Broker, parte a grupului polonez UNILINK, este cel mai mare broker de asigurare ce opereaza in Romania si Republica Moldova prin 150 de birouri teritoriale. Compania dispune in prezent de una dintre cele mai dezvoltate retele teritoriale de sucursale si agentii la nivel national.

Cu o experienta de 17 ani si un portofoliu de peste 1 milion de clienti, SAFETY Broker este de 9 ani consecutiv liderul pietei de brokeraj in asigurari. Conform celor mai recente date oficiale de la ASF, in primul trimestru din acest an, SAFETY Broker avea cea mai mare cota de piata, de 8,92%, cu prime intermediate in valoare de circa 293,8 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de XPRIMM Publications.

Anul acesta, SAFETY Broker a obtinut premiul "Brokerul Anului - Retail" la Gala Premiilor Pietei Asigurarilor, precum si "Trofeul de Excelenta Retail" la Premiile Brokerilor de Asigurare 2022, ocazie cu care Viorel VASILE, CEO-ul companiei, a primit distinctia de "Managerul Anului".