1asig.ro
1asig.ro
Cod rosu de ploi torentiale. Cum ...

Cod rosu de ploi torentiale. Cum ne ajuta asigurarile in fata vremii severe

Cod rosu de ploi torentiale in tara. Furtuna, descarci electrice si cantitati mari de apa s-au anuntat, marti, de catre Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) pentru Bucuresti si alte cinci judete. Avertizarea a fost valabila in intervalul 7 octombrie, ora 21:00 si 8 octombrie, ora 15:00. Mai multe scoli au fost inchise temporar, din cauza vremii severe. Cum pot fi asigurarile de folos in asemenea situatii?

”In judetele Constanta, Calarasi, Ialomita, Giurgiu, Ilfov si in municipiul Bucuresti va ploua torential si abundent, izolat se vor semnala descarcari electrice, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantitati de apa de 80...100 si izolat 120...140 l/mp”, potrivit ANM.

Meteorologii mai transmit ca ploile puternice vor fi aduse de un ciclon mediteranean, iar in restul judetelor din sudul si estul tarii se vor semnala de asemenea furtuni, dar si intensificari ale vantului.

Ca urmare a avertizarii de cod rosu, autoritatile din Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Constanta si din municipiul Bucuresti au decis inchiderea scolilor pe 8, dar si pe 9 noiembrie.

Totodata, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) transmite o serie de recomandari importante pentru cetateni in perioada indicata:

•  Inchideti toate ferestrele si asigurati-le bine pentru a preveni infiltratiile. 

•  Securizati obiectele din exterior (mobilier de gradina, ghivece, reclame, panouri) astfel incat vantul sa nu le mobilizeze. 

•  Evitati zonele cu copaci slabi, stalpi sau panouri publicitare care pot fi doborate de vant. 

•  Curatati santurile, rigolele si canalizarile din proximitatea locuintei, pentru a permite scurgerea normala a apei de ploaie. 

•  Nu traversati rauri, paraie sau zone cu apa care se aduna rapid — riscul de viituri este foarte mare. 

•  Stati departe de malurile apelor care cresc brusc. 

•  Evitati deplasarile neesentiale si circulati cu prudenta, la viteza redusa, pastrand distanta fata de alte vehicule. 

• In cazul unei situatii de urgenta, sunati la 112. 

• Informati-va doar din surse oficiale (site-uri ale ISU, ANM, DSU) si activati mesajele RO-ALERT pentru avertizari rapide.

Importanta asigurarilor pe timp de cod rosu si rolul campaniei ”Octombrie – Luna Asigurarilor de Locuinte”

Avand in vedere inrautatirea vremii, oricand se pot produce inundatii, inghet sau inzapeziri, ce ne pun in pericol locuintele, autoturismele sau agricultura, dar mai ales viata, in cazul unor inundatii masive, de exemplu.

Cum ne sunt de folos asigurarile in situatii mentionate? Specialistii ne indeamna periodic sa ne incheiem polite si sa contribuim lunar/anual, deoarece astfel se pot obtine despagubiri.

Cea mai importanta si, in primul rand, obligatorie, este asigurarea PAD. In baza acesteia esti acoperit pentru riscuri ca: alunecarile de teren, inundatiile si cutremurele, cu o contributie anuala de doar 50 de lei sau 130 de lei.

Pentru apartamentele sau casele de tip A costul este de 130 de lei pe an. Despagubirea pentru aceste categorii ajunge pana la 20.000 de euro ( 100.521,00 lei). Imobilele de tip B, din chirpici, valoreaza doar 50 de lei pe an, iar despagubirea ajunge la cel mult 10.000 de euro (50.260,50 lei).

Pentru o protectie completa, care sa acopere si restul riscurilor, este nevoie si de asigurare facultativa. Desi este foarte utila, aceasta nu se poate incheia fara a o detine pe cea obligatorie. Despagubirile se vor oferi in urma situatii precum: incendii, trasnete, explozii,  furtuni, caderi de copaci sau corpuri, inundatii cauzate de tevi sparte sau un furt.

Conform legii, nerespectarea de catre persoanele fizice sau juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor, in conditiile prevazute de lege, constituie o contraventie, si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei.

De altfel, va reamintim ca, de la 1 octombrie, a inceput una dintre cele mai longevive campanii de informare din domeniul asigurarilor din Romania: „Octombrie – Luna Asigurarilor de Locuinte”, ajunsa anul acesta la editia a XIII-a. Initiativa apartine ApPA – Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor, cu sprijinul celor mai importante companii din piata de asigurari si brokeraj, si a devenit deja o traditie pentru industria de profil.

Scopul campaniei este cresterea gradului de constientizare privind importanta protectiei locuintei printr-o forma legala de asigurare. Riscurile naturale si evenimentele neprevazute pot afecta oricand siguranta caminului, iar solutia este pregatirea printr-o polita de asigurare.

De asemenea, expertii avertizeaza ca vremea capricioasa este o amenintare si pentru masinile pe care le detineti. Drept urmare, ei recomanda sa va protejati autovehiculul prin RCA (asigurarea obligatorie de raspundere civila auto) sau CASCO – asigurare auto facultativa, dar extrem de utila.

Spre deosebire de RCA, CASCO acopera daunele propriei masini, indiferent de cine este vinovat, in situatii precum accidente, furturi, vandalism, calamitati naturale sau ciocniri cu animale etc.

Lipsa unei polite RCA valabile poate atrage amenzi intre 1.000 si 2.000 de lei, alaturi de alte sanctiuni, mai ales in cazul unui accident sau al altor abateri rutiere.

Nu omiteti nici asigurarile agricole, mai ales daca sunteti producatori/fermieri. In ultima perioada, multi romani s-au trezit cu terenurile inundate nu doar de apa ci si de bucati mari de grindina care le-au distrus munca.

In baza documentelor puteti primi bani pentru refacerea recoltelor voastre. In plus, beneficiati si de acoperiri pentru animalele afectate, utilajele agricole. Pentru asta trebuie sa luati legatura cu o companie de asigurari, cu un agent sau broker din domeniu.

Costul estimativ al unei asigurari agricole este intre 2% si 10% din valoarea asigurata. De exemplu, pentru o vaca asigurata la 7.000 lei, prima anuala poate fi intre 210 si 420 lei.

APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) poate subventiona pana la 70% din costul asigurarii agricole in anumite conditii. Informatii mai complexe despre asigurarile agricole gasiti in urmatorul material, disponibil AICI.