1asig.ro
1asig.ro

Cinema

Seven Psychopaths - O poveste despre nasterea unei povesti

Scris si regizat de Martin McDONAGH, "Sapte psihopati" este o satira despre cliseele Hollywood-ului si cinematografia moderna. La fel ca si creatia sa anterioara, In Bruges, Sapte psihopati se bazeaza pe dialogurile inteligente, actiunea imprevizibila si pe umorul negru.

Filmul ii are in distiributie pe Colin FARRELL, Sam ROCKWELL, Christopher WALKEN si Woody HARRELSON. Collin FARREL este un tanar scenarist in cautarea succesului, care, aflat in pana de idei, se lupta sa duca la bun sfarsit opera sa: Sapte psihopati. Incercand sa descopere sapte personaje principale care sa iasa din tiparele hollywood-iene, acesta descopera ca "viata bate filmul" si ca cei sapte psihopati atat de "speciali" se aflau chiar in viata sa de zi cu zi.

Prietenul lui, Sam ROCKWELL, este un actor in devenire dornic sa il ajute sa termine scanariul, insa, pe langa asta se mai ocupa si cu rapirea de caini (impreuna cu Christopher WALKEN), pe care apoi ii returnau pentru a incasa recompensele. Problema apare insa cand acesta fura, fara sa isi dea seama, catelul lui Woody HARRELSON, un mafiot psihopat care trece peste orice limite pentru a-si recupera patrupedul.

Filmul surprinde prin originalitate, dar si prin interpretare, iar cei patru actori principali par ca se distreaza pe platou si dezvolta o fluenta surprinzatoare pentru un film suficient de complicat.
Este de mentionat insa violenta prezentata in film, intr-un stil cu totul aparte, mai degraba aproape de ridicol, decat de socant.

Asadar, daca apreciati un scenariu creativ, interpretarile de calitate si satira fina, nu pierdeti acest film.