Domeniul asigurarilor este unul complex si variat. La nivel national, in ultimii ani s-a observat o dezvoltare mai larga a acestei industrii, respectiv un interes mai ridicat al romanilor. Unii vor sa devina specialisti pe aceasta zona, iar altii vor sa-si incheie asigurari.
Asadar, apar adesea doua intrebari principale: cum sa devin un profesionist in asigurari, dar si cum pot recunoaste un astfel de specialist in calitate de client, contribuitor pentru siguranta vietii, familiei, casei sau masinii mele?
Ce inseamna profesionalismul in asigurari a explicat Cristian-Dorel LACATUS, Trainer specializat in asigurari (ELIRE Succes), invitat, joi, 27 martie, a.c, in emisiunea Zodia Asigurarilor, difuzata de Actual-Canal 33 Romania HD, si moderata de Laurentiu-Sergiu COSTACHE, Presedinte ApPA-Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor.
Intrebat, printre altele, cum poate cineva sa ajunga un profesionist in asigurari, Cristian-Dorel LACATUS a explicat pasii necesari:
”As zice ca nu este foarte complicat, exista un sistem foarte bine pus la punct care presupune o pregatire profesionala initiala, un curs, un anumit numar de ore pe care le petrec pe o platforma e-learning.
Inainte de a ajunge la acest curs ar trebui sa am un contract de mandat cu un distribuitor autorizat sau cu o companie de asigurari. Aici vorbim de companiile de brokeraj ca distribuitori sau companiile de asigurari care au propriile retele de distributie, agenti de asigurari. Fac acest contract de mandat, ulterior parcurg cursul pe platforma e-learning, apoi sustin un examen care se sustine la Institutul de Studii Financiare, o entitate separata de companiile de asigurari sau companiile de brokeraj. Institutul are un sistem de examinare obiectiv.
In ultimii ani examenul s-a dus in zona de online. Deci asta inseamna ca indiferent de orasul, satul in care lucrez am posibilitatea sa dau acest examen chiar de acasa. Dupa ce am absolvit, primesc un cod de inregistrare intr-un registru public in care persoana care doreste sa verifice daca eu sunt sau nu licentiat/acreditat poate sa ma gaseasca acolo”, a declarat invitatul.
Cristian-Dorel LACATUS a punctat faptul ca expertul care incheie asigurarea ar trebui sa-i indice clientului sau codul de inregistrare, pentru a evita orice urma de indoiala. Invitatul este de parere ca cel mai bine este sa apelam la persoane recomandate de apropiati.
Ce costuri am in calitate de client pentru consultanta primita? Cum ma poate ajuta un agent sa primesc o despagubire? Acestea, dar si alte detalii aflati urmarind integral editia emisiunii Zodia Asigurarilor de joi, 27 martie, a.c, disponibila in filmuletul atasat:
Va asteptam comentariile sau intrebarile la e-mail: media@xprimm.com
********************
Zodia Asigurarilor este o emisiune pentru toti cei interesati sa se protejeze de riscurile vietii de zi cu zi, care poate fi urmarita in premiera pe postul Actual - Canal 33 TV si pe YouTube in fiecare joi, de la 17.05.
Pagina Zodia Asigurarilor mai poate fi gasita si pe Facebook, iar pentru a (re)vedea toate emisiunile, dezbaterile si interviurile realizate, va invitam sa va abonati la canalul XPRIMM de pe YouTube!
