1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Asigurarea obligatorie a ...

Asigurarea obligatorie a locuintei: TOP judete si regiuni cu cele mai multe locuinte protejate

La nivel national doar 1 din 5 locuinte era asigurata la finalul anului 2020 printr-o polita obligatorie de locuinta (PAD), insa nivelul gradului de cuprindere in asigurare difera intre regiuni, existand si judete unde ponderea depaseste 40%. La solicitarea 1asig.ro, PAID Romania a transmis topul judetelor si regiunilor in functie de gradul de cuprindere in asigurare!

La sfarsitul lunii decembrie 2020 erau asigurate obligatoriu 1.753.520 de locuinte la nivel national, rezultand un grad de cuprindere in asigurare de 19,28%, conform Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale.

In ceea ce priveste regiunile, cel mai mare grad de cuprindere in asigurare este in Bucuresti - 40,21%, Banat - 25,46% si Transilvani - 20,98%, iar la polul opus intalnim Oltenia cu un grad de doar 10,58%, ceea ca inseamna ca in aceasta regiune, in medie, doar 1 din 10 locuinte este asigurata PAD.



Conform datelor furnizate de PAID Romania la solicitarea 1asig.ro, judetele cu cel mai mare grad de cuprindere in asigurare la 31 decembrie 2020 sunt:
  • Ilfov - 41,66%
  • Bucuresti - 40,21%
  • Brasov - 32,81%
  • Timis - 29,24%
  • Sibiu - 24,80%
Mai jos regasiti un tabel complet cu datele pe fiecare judet privind numarul politelor PAD in vigoare la finalul anului trecut, fondul locativ din fiecare si gradul de cuprindere in asigurare.


Potrivit datelor publicate pe site-ul PAID, 75% dintre politele active au fost incheiate in mediul urban si 25% in mediul rural. In functie de tipul locuintei, 94,7% dintre politele PAD sunt incheiate pentru cele de tip A si 5,3% pentru locuintele de tip B.

PAD - Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale - este o polita de asigurare obligatorie care acopera daunele produse de inundatii, cutremure sau alunecari de teren asupra locuintelor.

Politele PAD costa 20 euro in cazul locuintelor tip A (suma maxima asigurata 20.000 euro) si 10 euro in cazul locuintelor tip B (suma asigurata fiind de 10.000 euro).

Locuinta de tip A: constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa, lemn ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.

Locuinta de tip B: constructia cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.